Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Joi, 20 Martie 2025
BUCINMOB
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - ALRO SA: Majorare de 2,5% a cifrei de afaceri din 2014
ALRO SA: Majorare de 2,5% a cifrei de afaceri din 2014
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 17 Feb 2015 15:49
Anul trecut, compania Alro SA - Slatina a intampinat diverse probleme ce au generat o depreciere a indicatorului rentabilitatii, reprezentat de pierderea neta ajustata preliminara, dar vanzarile de produse cu valoare adaugata mare, din aluminiu procesat, au consemnat un relativ succes, marcandu-se o sporire a acestora, de la 71.000 de tone in 2013, la 77.000 de tone la nivelul lui 2014. In acelasi timp insa, pe fondul cotatiei reduse a aluminiului primar la Bursa de Metale din Londra (London Metal Exchange – LME), a fost inregistrata o stabilizare cantitativa a livrarilor pentru acest metal usor, vanzarile efective plasandu-se la 140.000 de tone atat in 2013, cat si in 2014. Totusi, productia totala de aluminiu primar a societatii, consemnata in ianuarie-decembrie 2014, a fost de 263.000 de tone, iar nivelul fabricatiei de aluminiu procesat a atins 78.000 de tone, in crestere fata de cele 71.000 de tone din ianuarie-decembrie 2013. In exercitiul financiar analizat, Alro a fost in masura sa raporteze, astfel, o majorare a vanzarilor efective pentru produsele cu valoare adaugata mare (de 8,5%), in timp ce pe segmentul de aluminiu primar au fost inregistrate mai multe dificultati. Managerii societatii subliniaza, insa, ca aceasta evolutie eterogena a fost marcata de factori externi pe care compania nu-i poate influenta. Astfel, pretul aluminiului stabilit in cadrul LME a continuat sa se deprecieze, atingand un nou minim istoric al ultimilor cinci ani de 1.642 USD/ tona in luna februarie 2014, desi media intregului an a fost similara celei din 2013, respectiv 1.867 USD/ tona, fata de 1.845 USD/ tona. In consecinta, cifra de afaceri a grupului, raportata pentru perioada de referinta, a fost de 2 miliarde lei, in timp ce in ianuarie-decembrie 2013 Alro a consemnat 1,95 miliarde lei (+2,56%). „Masurile de crestere a eficientei operatiunilor noastre, de reducere a consumurilor de energie si investitiile de circa 500 de milioane de dolari realizate in ultimii zece ani ne-au ajutat sa inregistram un rezultat operational pozitiv, in ciuda unor factori externi companiei care au continuat sa afecteze negativ rezultatul final. Taxele asupra energiei, pretul inca scazut al aluminiului pe pietele internationale si aprecierea semnificativa intr-un timp foarte scurt, in luna decembrie a anului trecut, a dolarului american au facut ca si in 2014 sa continuam sa inregistram pierderi. Suntem increzatori, insa, ca masurile recente, de reducere cu pana la 85% a cotei de certificate verzi pentru industrie, aprobate la finele lui 2014, vor avea un impact pozitiv asupra activitatii noastre. Acestea, impreuna cu noile tehnologii implementate si cu cresterea eficientei ne vor permite sa continuam strategia de dezvoltare pe termen lung”, a explicat Marian Nastase, presedintele Consiliului de Administratie al Alro SA. Tendinta usor pozitiva pe care s-a inscris valoarea vanzarilor a fost remarcata in contextul consemnarii unei pierderi nete ajustate la nivel de grup de -141 milioane de lei (comparativ cu -86 milioane de lei), mai ales ca managementul societatii sustine ca rezultatul net ajustat reprezinta un indicator mult mai relevant pentru a urmari performanta companiei. Potrivit oficialilor Alro SA, rezultatele au fost influentate semnificativ, inclusiv in 2014, de costurile cu eco-taxele generate de schema de supra-compensare a sectorului de energie regenerabila, Alro inregistrand cheltuieli de 550 de milioane de lei pentru certificatele verzi si pentru taxa de cogenerare in ultimii patru ani, din care 130 de milioane de lei numai in 2014. In plus, anul trecut a continuat sa fie marcat de un pret scazut al aluminiului in cadrul LME, cu impact negativ asupra profitabilitatii. „In acest context international dificil, marcat, inca din 2013, de restructurari si de inchideri de capacitati de productie, Alro a continuat programele de crestere a eficientei, pentru a-si mentine competitivitatea globala. Astfel, au fost inregistrate efecte pozitive, ca urmare a operarii capacitatii de reciclare a deseurilor de aluminiu, atat la nivel de consum energetic, cat si la nivel de cost al materiei prime. In plus, compania a crescut, constant, vanzarile de produse cu valoare adaugata mare, pentru care marja de profit este superioara. In aceste conditii, in 2014 Alro a inregistrat un EBIT pozitiv de 51 milioane de lei, fata de un EBIT negativ de 211 milioane de lei, in 2013”, se precizeaza intr-un comunicat al societatii.
***
Alro SA este o subsidiara a Vimetco NV - Olanda, holding implicat pe piata de aluminiu primar si procesat, societatea din Romania fiind asimilata prin metoda integrarii pe verticala. Pe piata din Romania, Vimetco NV detine mai multe companii, cum ar fi Alum SA, Conef SA, Vimetco Extrusion, Vimetco Management Romania, Vimetco Power Romania si Vimetco Trading. Capacitatea totala de fabricatie a Alro SA este de 265.000 de tone pe an. La nivelul lui 2013, societatea a raportat o cifra de afaceri de 1,95 miliarde lei (fata de 2,3 miliarde lei in 2012), iar anul trecut s-a ajuns la 2 miliarde lei, insa cu pretul unei adanciri a pierderii nete ajustate, de la -86 milioane de lei la -141 milioane de lei. Astfel, planul initial de afaceri, care prevedea o crestere de 3,3% a veniturilor (exprimate in moneda americana), pana la 604,7 milioane USD, nu a fost indeplinit, deoarece rulajul efectiv s-a plasat la 513,1 milioane USD. Tintele au fost insa atinse doar in ceea ce priveste productia si (partial) livrarile efective de produse din aluminiu primar si din aluminiu prelucrat. Principalele piete de desfacere pentru sortimentele Alro sunt reprezentate de tarile din Uniunea Europeana (Ungaria, Polonia, Grecia, Germania si Romania), insa compania deruleaza exporturi inclusiv in Statele Unite ale Americii si Asia. Combinatul este certificat cu ISO 9001 pentru managementul calitatii si are certificatele NADCAP si EN 9001 pentru unitatile de productie pentru industria aerospatiala, produsele sale respectand standardele de calitate pentru aluminiu primar ale Bursei de Metale din Londra (LME), precum si normele internationale pentru produsele laminate plate. Informatii suplimentare, la www.alro.ro
 
 
TSV
REYNAERS
SISECAM
ABONARE REVISTE
rehau
Editia
IANUARIE-FEBRUARIE 2025!
- pe site -
 

Autentificare

simonswerk left
hospice doneaza