ALUMNI investeste sustinut in programe de perfectionare a angajatilor in 2021 |
Furnizori de sisteme Publicat de Camelia Pantel 30 Sep 2021 06:10 |
In prezent, activitatea companiei Alumni - Brasov consta in principal in distributia de utilaje si software specializat (categorii ce contribuie cu aproximativ 60% din incasarile totale), precum si in comercializarea de consumabile si piese de schimb pentru industria sticlei plane si a ferestrelor, respectiv emailuri ceramice. Potrivit lui Radu Ciulei, directorul de vanzari al firmei, anul acesta s-a insistat foarte mult pe dezvoltarea pachetului de servicii, care ramane o prioritate a firmei.
- Cum s-a dezvoltat in 2021 portofoliul de produse si servicii specifice Alumni?
- Anul acesta, ne-am axat pe dezvoltarea gamei de servicii acordate beneficiarilor. Am instalat cu succes un cuptor de securizare si curbare. Punerea in functiune a unui astfel de echipament fara interventia producatorului sau a fost o premiera in Romania. De asemenea, am montat sisteme de manevrare a sticlei la inaltime si macarale cu ventuze, de la cele simple, la cele complexe, echipamentele fiind menite sa usureze foarte mult munca operatorilor. Detinem autorizatie ISCIR pentru sistemele de manipulare a sticlei la inaltime, aflandu-ne intr-un avantaj competitiv din acest punct de vedere. Segmentul utilajelor dedicate debitarii sticlei si prelucrarii geamului termoizolant a fost, de asemenea, abordat cu succes in 2021. Impreuna cu echipamentele livrate, instalam si aplicatiile software necesare integrarii acestora in productie. Un alt segment de activitate care a cunoscut o dezvoltare consistenta in ultimul timp a fost cel al emailului ceramic. Daca pe celelalte segmente de activitate lucrurile nu au mers la capacitatea prognozata, in mod surprinzator, am putea spune, acesta a avut si are in continuare un parcurs foarte bun. Mixul de culori pe acest segment a atins un procent insemnat inca din 2020. Comercializam solutii complete, pe care le livram foarte rapid. Totodata, avem capacitatea de a furniza nuantele dorite in 48 de ore si exact in cantitatile solicitate, lucru apreciat pe deplin de clientii nostri. Portofoliul propriu include si scule specifice si consumabile, segment pentru care detinem stocuri suficiente pentru a putea efectua livrari pentru toate produsele standard in 24 de ore. Totodata, avem in stoc orice tip de scule destinate prelucrarii profilelor din PVC sau aluminiu, reusind sa satisfacem cererile tot mai complexe ale producatorilor de ferestre. Oferim consultanta tehnica de specialitate pentru gasirea solutiilor optime pentru prelucrarea profilelor si a sticlei.
- Ce parere aveti despre evolutia pietei de profil?
- Totul se reaseaza pe piata, iar noi am reusit sa ne adaptam foarte rapid. Exista, de asemenea, un blocaj cauzat de criza de materie prima. Insa, cererea pentru produsele noastre este in crestere, ceea ce ne face sa estimam o evolutie financiara mai buna in 2021, fata de 2020.
- Exista in prezent planuri de dezvoltare in cadrul companiei?
- Da, exista si sunt adaptate contextului economic actual. In primul rand, urmeaza sa finalizam amenajarea noilor spatii de birouri si depozitare din localitatea Cristian - Brasov si sa ne mutam in acestea. Nu in ultimul rand, investim foarte mult in scolarizarea si perfectionarea personalului, ceea ce reprezinta a doua cheltuiala ca valoare si importanta, dupa cea legata de costurile salariale, in cadrul firmei noastre.
|