Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Duminica, 22 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - ALUPROF: Cifra de afaceri obtinuta in 2022, la nivelul record de 18,5 milioane euro
ALUPROF: Cifra de afaceri obtinuta in 2022, la nivelul record de 18,5 milioane euro
Furnizori de sisteme Publicat de Camelia Pantel 03 Apr 2023 06:10
Prezenta companiei Aluprof System pe piata din Romania a atins in 2022 un nivel record, reusindu-se cresteri exceptionale in ceea ce priveste componenta valorica, precum si cea cantitativa fata de 2021, dupa cum precizeaza reprezentantii firmei. „Astfel, nivelul vanzarilor a depasit valoarea de 18,5 milioane de euro, in crestere cu aproape 50% fata de 2021. Primele trei luni ale acestui an ne demonstreaza sustenabilitatea acestei cresteri, pozitia Aluprof in randul liderilor pietei, pentru cele mai multe dintre segmentele activitatii proprii, fiind confirmata si prin cresterea inregistrata, raportata la aceeasi perioada a anului 2022. Intrucat traversam o perioada dificila, este greu de estimat ceea ce se va intampla in perioada imediat urmatoare, insa ramanem in continuare optimisti si ne propunem si pentru 2023 o crestere semnificativa, constienti fiind de faptul ca o sa fie foarte greu de atins valorile procentuale inregistrate in exercitiul financiar anterior. Solutiile complete si de un inalt nivel calitativ pe care le comercializam au adus compania noastra in pozitia unuia dintre cei mai importanti operatori de pe piata mondiala a aplicatiilor arhitecturale ale aluminiului. Totodata, diversitatea sistemelor a determinat in buna masura cresterea continua a companiei. Sistemele de tamplarie eficiente energetic, MB-79N, MB-86N, MB-77HS, MB-86FoldLine HD sau cele pentru fatade MB-SR50N si MB-SR60N au in acest moment cea mai importanta pondere in cifra proprie de afaceri. Daca ne referim la solutiile si sistemele pentru umbrire, o pozitie determinanta o au aplicatiile pentru rulouri tencuibile, respectiv sistemele SP&SP-E, precum si cele suprapuse SKT Opoterm. Fara a detine un raport foarte clar, consideram ca, in acest moment, peste 50% - 60% dintre sistemele comercializate catre clientii Aluprof din Romania au ca destinatie finala, dupa executie, pietele vest-europene. Vorbim aici, in special, despre Belgia, Italia, Franta, Austria, Germania, Elvetia si Marea Britanie, unde partenerii Aluprof din Romania reusesc sa se impuna cu succes in fata competitorilor lor din alte state europene, cu precadere prin inalta calitate a produselor si a serviciilor oferite, seriozitate si perseverenta. Astfel de parteneri Aluprof pot fi intalniti in toate zonele Romaniei si dorim sa le multumim si pe aceasta cale pentru loialitatea lor fata de marca Aluprof, care ne-a ajutat si ne ajuta in continuare sa crestem impreuna. Gratie activitatilor logistice pe care le desfasuram, spunem noi, impecabile, oferite de catre firma-mama, Aluprof SA, reusim sa oferim si clientilor nostri din Romania termene de livrare corecte si predictibile, folosind caile de livrare specifice, fie din depozitul Aluprof System Romania, fie direct din depozitele din Opole sau Bielsko-Biala (Polonia) ale Aluprof SA, pentru toate categoriile de produse comercializate. Putem sa afirmam, fara tagada, ca o sa reusim si in perioada imediat urmatoare sa mentinem la acelasi nivel inalt calitativ toate serviciile oferite”, a declarat Hubert Nuckowski, Managing Director in cadrul Aluprof System Romania.
Produsele cu un inalt nivel calitativ se vor impune tot mai mult pe piata din Romania
Potrivit declaratiilor oficialului Aluprof System Romania, subsidiara autohtona a Aluprof SA continua asigurarea unui nivel foarte inalt al calitatii produselor si serviciilor oferite pentru toti partenerii, imbunatatindu-si continuu reactia la solicitarile acestora. „Pentru 2023, Aluprof SA isi propune si prin intermediul subsidiarei din Romania consolidarea pozitiei de lider global in sisteme si solutii arhitecturale din aluminiu. Evident, o sa continuam dezvoltarea de aplicatii eficiente energetic, care vor fi disponibile inca din prima parte a anului urmator, precum si instruirea tuturor celor implicati in domeniul propriu de activitate, prin programe si activitati specifice, cum ar fi conceptul Alu-Academy. Desigur, avem in vedere si recent adoptatul ordin referitor la implementarea criteriilor nZEB si in Romania, care va determina o crestere a ponderii solutiilor eficiente energetic, careia Aluprof poate sa ii raspunda la cel mai ridicat nivel. Gratie unei echipe competente, asa cum avem si in Romania si impreuna cu partenerii nationali, avem convingerea ca o sa reusim sa atingem si in 2023 rezultate care sa se ridice cel putin la nivelul celor din ultimii ani, chiar daca, analizand obiectiv, este vizibila o incetinire accentuata a investitiilor in sectorul rezidential, coroborata cu o stagnare perceputa in zona investitiilor office in ultimii ani. Noile investitii gandite de catre organizatiile guvernamentale si non-guvernamentale pentru Romania vor atenua cu siguranta impactul negativ generat de nivelul scazut al investitiilor private din industria noastra. Avem incredere ca piata din Romania este suficient de matura incat sa discearna cu acuratete care sunt produsele cu un inalt nivel calitativ ce se vor impune tot mai mult si in domeniul propriu de activitate. Deja componenta generata de pret a inceput sa nu mai fie cea decizionala, iar raportul calitate-pret sa fie unul hotarator”, a adaugat Hubert Nuckowski. Informatii suplimentare, la www.aluprof.ro 
 
ABONARE REVISTE
TSV
rehau
SISECAM
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left