Furnizori de sisteme
Publicat de Camelia Pantel
10 Mai 2019 06:10
|
Compania Aluprof System Romania, reprezentanta autohtona a grupului polonez Aluprof, este implicata anul acesta in derularea mai multor proiecte importante de constructii, cele mai importante aflandu-se in Cluj-Napoca, Constanta si Bucuresti, constructii de tipul office sau rezidential, cu cerinte ridicate privind eficienta energetica sau comportarea la foc. De asemenea, prin intermediul clientilor din Romania si Bulgaria ai Aluprof System Romania, firma furnizeaza produse specifice si pentru mai multe proiecte din Belgia, Marea Britanie, Franta, Italia sau Canada. „Si in 2018 am reusit sa finalizam, alaturi de partenerii nostri, proiecte importante pe piata din Romania, precum Retail Park (Baia Mare), Lems (Ploiesti), White Tower (Mamaia), Arctic (Ulmi) sau Hotel Astoria (Constanta). Pentru acestea si pentru multe alte proiecte am oferit produse din intreaga arie de activitate, inclusiv solutii pentru tamplaria rezistenta la foc sau pentru case pasive. Tot in parteneriat cu clientii din Romania si Bulgaria, am realizat proiecte importante in Bruxelles, Gent, Londra, Lyon, Paris sau Montreal. In general, am inregistrat o crestere semnificativa in sectorul rezidential si o usoara stagnare pe segmentul proiectelor de tip office sau de retail. In ceea ce priveste evolutia comenzilor, ne declaram optimisti, datorita gamei extinse de solutii pe care o oferim si consideram ca partenerii Aluprof System Romania din Romania, Bulgaria si Republica Moldova vor continua sa ne considere un furnizor de incredere, dedicat deopotriva cerintelor pietei interne si celei externe”, a declarat Emil Serb, Sales Manager in cadrul Aluprof System Romania. Informatii suplimentare, la www.aluprof.eu/ro
|