Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Luni, 23 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - Assa Abloy: Piata de incuietori smart va creste cu 10% in urmatorii 5 ani
Assa Abloy: Piata de incuietori smart va creste cu 10% in urmatorii 5 ani
Furnizori de sisteme Publicat de Stelian DINCA 02 Feb 2023 16:23
Piata locala de incuietori smart va creste cu cca. 10% in urmatorii 5 ani, potrivit estimarilor realizate de ASSA ABLOY Romania, filiala a grupului suedezo - finlandez cu acelasi nume, dar si unul dintre jucatorii de top ai pietei de solutii de acces. Acest lucru va fi resimtit atat pe segmentul rezidential, dar si pe cel comercial si industrial.
In ceea ce priveste principalele motive ale majorarii preconizate, printre acestea se numara cererea in crestere pentru case inteligente, urbanizarea accelerata si dorinta proprietarilor de a preveni accesul nedorit in locatii.
La nivel european, datele Markets and Markets arata ca valoarea totala a pietei de incuietori smart a fost, la nivelul anului 2022, de 524 de milioane de dolari, reprezentand cca. 25% din valoarea totala la nivel mondial.
In Europa, Marea Britanie este tara care, de departe, reprezinta cel mai mare consumator de astfel de produse, cu o valoare totala a pietei de 203 milioane de dolari, urmata de Germania, cu 130 de milioane de dolari, si Franta, cu 100 de milioane de dolari.
Trendul pietei de incuietori inteligente din ultimii ani arata, potrivit Markets and Markets, ca in urmatorii ani se va raporta un avans cu 12,1% al valorii, la cca. 926 de milioane de dolari, in Europa. Acest lucru va fi determinat cu precadere de o concentrare tot mai mare pe adoptarea de tehnologii avansate precum AI si IoT. Acelasi studiu arata ca cel mai mare avans al pietei se va observa pe segmentul rezidential, urmat de cel comercial.
„De altfel, analiza interna a pietei din Romania ne arata ca vom observa, in urmatorii ani, o crestere cu 13% a valorii pietei de incuietori smart destinate locuintelor, fie ele individuale, sau in condominiu. Aceasta majorare poate fi atribuita numarului tot mai mare de locuinte smart, cu un sistem de management al cladirii integrat, cat si nevoii tot mai mari a romanilor de a-si simti bunurile protejate”, a declarat Florin Tihulca, Managing Director ASSA ABLOY Romania.
Factori precum accesul facil, de la distanta, oferit de incuietorile inteligente, numarul tot mai mare de utilizatori de smartphone-uri si dezvoltarea platformelor de transfer de date cu consum redus de energie alimenteaza adoptarea solutiilor de acest tip.
Dincolo de segmentul rezidential, cel comercial va raporta, de asemenea, un avans de cca 10% al cererii de sisteme smart de securitate, mai ales de incuietori.
 
 
Incuietorile inteligente au fost adoptate in sectorul ospitalitatii in hoteluri sau proprietati inchiriate mai ales pentru a spori siguranta. Hotelurile sunt adesea privite ca tinte usoare, avand spatii larg deschise, cu intrari multiple si un flux constant de oaspeti, vizitatori si personal. Prin urmare, autoritatile hoteliere prefera sa foloseasca solutii avansate de securitate pentru a imbunatati parametrii de securitate. De altfel, ospitalitatea este subsegmentul cu cea mai rapida crestere de pe piata incuietorilor inteligente pentru verticala comerciala. Incuietorile inteligente asigura o satisfactie ridicata a clientilor, oferind check-in usor si o sedere securizata, mai spune Florin Tihulca.
Tot pe segmentul comercial, in Romania, spatiile office sunt printre principalii beneficiari ai solutiilor smart de securitate. Accesul cu cardul sau chiar accesul biometric joaca un rol important in prevenirea riscurilor de securitate si sunt tot mai cerute la nivel local, atat in cladiri de mici dimensiuni, dar mai ales in cele de mari dimensiuni.
Si pe segmentul institutiilor statului observam o inclinatie tot mai mare catre produse smart de securitate. Fie ca este vorba de scoli, spitale sau cladiri apartinand altor institutii ale statului, cererea este tot mai mare si, de altfel, am implementat o serie de astfel de proiecte chiar si in anii trecuti. Cererea de incuietori inteligente pe verticala institutiilor statului este in crestere pentru a restrictiona intrarile neautorizate in cladiri si, astfel, pentru a opri accesul la anumite date sau bunuri, a subliniat Florin Tihulca.
Segmentul industrial va juca, de asemenea, un rol important in avansul pietei de incuietori smart. Unitatile de productie, mai ales din segmentul petrol, gaze si energie aleg astfel de solutii pentru a proteja instalatii complexe cum este cazul rafinariilor, conductelor de transport, etc.
 
SISECAM
TSV
rehau
ABONARE REVISTE
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left