Furnizori de sisteme
Publicat de AG&F
02 Aug 2005 11:30
|
Compania Sisecam, din Turcia, va deschide cea de-a treia fabrica de sticla la Targoviste - Bulgaria, in cadrul complexului industrial specializat in productia de vitraje. Noua unitate va livra sticla procesata si oglinzi pentru industria mobilei. Noile linii tehnologice vor deveni operationale in primul trimestru din 2006, avand o capacitate de prelucrare anuala de 2,3 milioane mp de sticla procesata si 2,5 milioane mp de oglinzi. In etapa initiala vor fi angajati 285 de operatori, cea mai mare parte a produselor urmand sa fie destinate exportului. Recent Sisecam a anuntat majorarea investitiilor sale in Bulgaria de la 160 la 220 de milioane USD. De asemenea, estimarile initiale cu privire la volumul vanzarilor (120 milioane USD) au fost depasite, in 2004 fiind obtinute 147 milioane USD. Investitia se realizeaza prin intermediul subsidiarei din Bulgaria a grupului Sisecam, Trakya Glass. Pentru urmatoarele luni este programata finalizarea lucrarilor la depozitele din Targoviste, in timp ce fabrica de sticla float, cu o capacitate anuala de 200.000 de tone, va demara productia la finele acestui an. Peste 85% din vitrajele realizate la Targoviste sunt destinate pietelor din Europa Centrala si de Est.
|