Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Miercuri, 25 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - Construct Expo: VELUX a prezentat noi tipuri de ferestre de mansarda (I)
Construct Expo: VELUX a prezentat noi tipuri de ferestre de mansarda (I)
Furnizori de sisteme Publicat de AG&F 16 Mai 2003 11:30
(Imagini disponibile la www.fereastra.ro/arhiva/foto.php?topic=1) Reducerea pierderilor de energie termica reprezinta o preocupare constanta a companiei "Velux Romania" SRL. In cadrul "Construct Expo" 2003, compania a prezentat un nou tip de fereastra de mansarda, care este montata mai adanc in planul acoperisului. "Suprafata care permite transferul de caldura din incinta spre exterior este redusa si, in acelasi timp, se asigura mai mult spatiu in jurul ferestrei pentru amplasarea materialului termoizolator", a declarat domnul Adam Rasmussen, director general al companiei. Costurile cu incalzirea locuintei si riscul formarii de condens pe suprafata ferestrei sunt minime, datorita reducerii considerabile a transferului de caldura prin rama si geam. Proprietatile de termoizolare ale noilor ferestre de mansarda sunt imbunatatite (U fereastra = 1,5 W/mpK), ansamblurile de tamplarie avand urmatoarele caracteristici:* Profile mai groase pentru componentele din lemn ale ferestrei;* Distantier din otel inoxidabil, unitate de geam dublu izolator si garnitura de etansare dublu siliconata;* Montarea mai in adancime a geamului termoizolant in cerceveaua ferestrei;* Clemele emailate din material plastic in loc de metal, situate sub geamul termoizolant, reduc transferul de energie termica;* Garnitura de etansare din interiorul clapetei de ventilatie.

Instalarea "retrasa" a ferestrelor de mansarda VELUX
Noul sistem permite practic instalarea ferestrei de mansarda la acelasi nivel cu invelitoarea acoperisului. Astfel, fereastra de mansarda nu iese in evidenta si este perfect aliniata planului acoperisului, ceea ce creeaza un efect estetic deosebit. Din punct de vedere al design-ului, noile produse "Velux" sunt compatibile cu orice material de invelitoare. Datorita reducerii suprafetei ce permite transferul de caldura si etanseitatii imbunatatite a ramei, cheltuielile cu energia termica sunt mai mici, iar eventualitatea aparitiei condensului pe geam este substantial redusa. Fereastra de mansarda "Velux" are design modern, fiind aplicata o noua culoare uniforma pe toate piesele metalice. Profilul aparatorilor exterioare este rotunjit si inchis. Muchiile rotunjite pentru partile vizibile de lemn, clapeta de ventilatie si bara de operare confera proprietati estetice deosebite. Suruburile sunt mai putine, fiind amplasate discret, iar instalarea retrasa in planul acoperisului permite o integrare armonioasa in ansamblul constructiv. Ferestrele de mansarda "Velux" indeplinesc toate cerintele ergonomice si functionale ale beneficiarilor. Acestea se regasesc in aspectul estetic si confortul oferit. Muchiile usor rotunjite ale lemnului adauga un plus de eleganta interiorului ferestrei.

Montaj rapid si simplu
Instalarea ferestrei direct pe sipci, cu ajutorul unor coltari, este simpla si rapida. Odata fixata, fereastra este stabila si nu necesita corectii suplimentare. Produsul este insotit de instructiuni de instalare detaliate si descrierea exacta a fiecarei componente, care faciliteaza montajul. Instalarea noii ferestre de mansarda nu necesita timp indelungat, iar riscul erorilor de montaj este practic eliminat. Oricine poate instala o fereastra de mansarda VELUX, iar banii economisiti pot fi utilizati pentru achizitia unui accesoriu potrivit. Instructiunile detaliate, exprimate in culori, si marcarea exacta a fiecarei etape simplifica instalarea. Numarul mai redus al partilor de conexiune si noul tip de coltari asigura rapiditate la montajul ferestrei de mansarda "Velux", mai ales pentru instalarile combi. Orice montator va fi capabil sa instaleze mai multe ferestre de mansarda in aceeasi perioada de timp.

GGU - o fereastra eleganta care nu necesita intretinere ulterioara
Fereastra GGU este o versiune a celei GGL, avand suprafata exterioara din poliuretan alb cu miez de lemn laminat. Datorita proprietatilor excelente de izolare termica si fonica, noua fereastra este ideala pentru incinte cu un grad ridicat de umiditate si pretentioase din punct de vedere al intretinerii. Poate fi operata din partea superioara, ventilarea fiind eficienta, iar sistemul de deschidere - rapid. Avand aspect elegant, fereastra GGU exprima combinatia ideala a calitatilor lemnului si poliuretanului intr-un singur produs. Tratamentul "EVERfinish" nu necesita intretinere in exploatare, iar curatarea ramelor ferestrei devine usoara. Aceste ferestre sunt recomandate in special pentru incaperile cu un nivel mare de umiditate (bai, bucatarii), insa eleganta acestora le face potrivite si pentru alte incinte situate la mansarda.

GZL - calitate la pret accesibil
Fereastra de mansarda GZL are proprietati optime de izolare termica (U fereastra = 1,5 W/mpK). Este realizata din lemn de pin nordic laminat cu impregnare, suprafata fiind finisata in sistemul "BASEfinish". Deschiderea/inchiderea se efectueaza din partea superioara a ferestrei, prin intermediul unei bare de operare estetice, realizate dintr-un material cu aspect placut. Fanta de aerisire cu filtru de aer asigura ventilare eficienta chiar si atunci cand ferestra este inchisa. "Aceste caracteristici garanteaza ca fereastra indeplineste cerintele oricarui client. Produsul ofera calitate la un pret accesibil", au adaugat reprezentantii companiei.

GPL asigura functiune dubla si confort
Dubla functiune a acestui model permite manevrarea ferestrei prin articularea ei atat in partea superioara, cat si in cea mediana prin intermediul barei de operare din partea superioara si a manerului din partea inferioara a ferestrei. Are proprietati bune de izolare termica si fonica, fiind realizata din lemn de pin nordic laminat, suprafata fiind tratata in sistemul "TOPfinish". Ventilarea optima este asigurata printr-o clapeta de ventilatie eficienta, cu filtru de aer, care se poate deschide rapid. Articularea in partea superioara permite utilizari multiple ale ferestrei de mansarda in diferite situatii (inclusiv in pante joase, ca iesire de serviciu etc.). Cerceveaua articulata in partea superioara asigura confort din punct de vedere al spatiului disponibil si o panorama optima. Datorita atentiei acordate fiecarui detaliu, aceasta fereastra indeplineste cerintele estetice si functionale chiar si ale celui mai pretentios client.

Sistemul GGL - "marele favorit"
Proprietatile de izolare termica ale ferestrei GGL sunt excelente (U fereastra = 1,5 W/m2K). Si izolarea fonica este imbunatatita, iar noua tehnologie de termoizolare impiedica racirea marginilor geamului izolator si a garniturii duble de etansare dintre toc si cercevea. Executat din lemn de pin nordic laminat, sistemul GGL are suprafata finisata cu "TOPfinish". Operarea clapetei de ventilatie si a cercevelei este confortabila, realizandu-se cu ajutorul barei de operare cu deschidere rapida. Calitatea si eleganta sunt asigurate pana la cel mai mic detaliu. "Cea mai buna dovada a succesului sau ce nu poate fi surclasat o reprezinta chiar istoria acestui model de fereastra. Zeci de ani, a oferit beneficiarilor din diferite parti ale lumii soare, lumina, aer curat si priveliste deosebita. Functionalitatea si rezistenta la orice conditii atmosferice garanteaza utilizarea ferestrei pentru o perioada indelungata de timp", a aratat directorul general al "Velux Romania".

INTEGRA - prima fereastra de mansarda din lume actionata electric
"Integra" reprezinta fereastra de mansarda "Velux GGL" echipata cu sisteme de actionare electrica. Dupa montaj, aceasta trebuie conectata la o sursa de energie. Sistemul este complet, avand incluse telecomanda cu infrarosu si senzor de ploaie, pregatit si pentru montarea rulourilor interioare sau exterioare. Instalarea este usoara, actionarea electrica asigurand confort maxim in operarea ferestrelor plasate la inaltime. Parametrii tehnici satisfac chiar si cele mai stricte criterii. Prin intermediul telecomenzii se poate deschide/inchide clapeta de ventilatie sau fereastra de mansarda. Daca fereastra ramane deschisa si incepe sa ploua, inchiderea acesteia se realizeaza automat. "Integra" este prima fereastra de mansarda din lume echipata cu sistem electric de actionare.

GVT asigura accesul pe acoperis
Fereastra de acces pe acoperis GVT va permite luminii si soarelui sa patrunda in orice pod nelocuit si care are unghi de inclinare intre 20 si 65 de grade. Cerceveaua este articulata pe stanga sau pe dreapta, se deschide lateral si este prevazuta cu o treapta de iesire. Sistemul este prevazut cu stift de oprire pentru a fixa fereastra in trei pozitii de ventilare si brat de siguranta pentru mentinerea cercevelei in pozitia "deschis", la 90 de grade. Tocul si rama de etansare sunt realizate din poliuretan negru, fereastra fiind echipata cu geam dublu termoizolant standard. "Chiar daca sistemul GVT este destinat incaperilor nelocuite, executia se realizeaza cu aceeasi grija pentru detalii, specifica tuturor produselor VELUX. Fereastra este perfect etansa, cu o durata indelungata de exploatare. Prin functionalitatea garantata si costul acceptabil, acest model indeplineste cerintele oricarui beneficiar.

DKL - rulou interior "Siesta"
DKL reprezinta un rulou interior, care asigura protectie completa impotriva radiatiilor ultraviolete. Operarea este confortabila, iar estetica produsului confera intimitate incintei. Are suprafata reflectorizanta la exterior, ceea ce confera o temperatura constanta in incapere, atat in sezonul cald, cat si in cel rece. Sinele laterale din aluminiu garanteaza o utilizare indelungata a produsului in exploatare si creeaza o unitate armonioasa cu fereastra. Acest rulou are efect de reglare a cantitatii de lumina si caldura, design deosebit, iar beneficiarul realizeaza economii substantiale la incalzire.

RHL - ruloul tip perdea
Simplu si practic, produsul este destinat in special decorarii interioare, protectiei la razele solare si reglarii cantitatii de lumina. Este realizat din material textil de calitate (bumbac), rezistent la murdarie, disponibil in diferite nuante, pretul fiind accesibil. Ruloul interior indeplineste cerintele de baza cu privire la posibilitatea de a regla cantitatea de lumina si de a adauga culoare casei. Datorita versatilitatii si posibilitatii de a asigura intimitate, este potrivit oricarei camere de la mansarda. Pentru o protectie mai eficienta fata de emisia de caldura solara, se recomanda combinarea ruloului interior cu ruloul exterior parasolar MHL.

Ruloul exterior MHL elimina efectul de sera
Ruloul parasolar exterior pentru reglarea transmisiei termice MHL este usor de instalat si de manevrat din interior. Plasa neagra reduce cu 65% caldura solara, permite accesul unei cantitati suficiente de lumina si nu obstructioneaza vederea spre exterior. "Produsul este rezistent la ploaie si usor de intretinut in exploatare, reprezentand cea mai eficienta si putin costisitoare modalitate de a crea un climat placut la mansarda in timpul verii. Elimina efectul de sera prin captarea razelor solare inainte de a intra in contact cu geamul, evitand supraincalzirea mansardei. Datorita eficientei sale, durabilitatii si posibilitatii de a-l combina cu un rulou interior, ruloul parasolar este potrivit oricarei ferestre de mansarda indreptata spre Sud sau Vest", afirma reprezentantii companiei.

Jaluzele PAL cu sine laterale din aluminiu
Produsul are lamele cu suprafata reflectorizanta, existand posibilitatea reglarii cantitatii si directiei luminii. Dispune de un strat izolator care reduce transmisia de caldura vara si pierderile de energie in sezonul rece. Echilibrate perfect si actionate de un snur, lamelele gliseaza usor pe sinele laterale din aluminiu, care confera jaluzelelor aspect perfect si rezistenta in exploatare. Sistemul PAL controleaza lumina si creeaza o interactiune intre razele solare si umbre. Acest accesoriu protejeaza mansarda de caldura torida a verii, iar cheltuielile cu agentul termic in perioada de iarna sunt mai reduse. Estetice si cu durata indelungata de functionare, jaluzelele "Velux" reprezinta un accesoriu util, cu un design modern.

VELUX - fereastra unei noi generatii
Cu o experienta de peste 60 de ani in executia ferestrelor de mansarda, Velux asigura solutii moderne, potrivite oricarui tip de spatiu situat sub acoperisurile in panta. "Acum cativa ani, opinia generala era ca ferestrele de mansarda "Velux" sunt atat de performante incat nu necesita sau chiar nu sunt posibile noi imbunatatiri. Acum, "Velux Romania" prezinta fereastra unei noi generatii", sustin reprezentantii companiei. Principalele modificari au vizat facilitarea montajului, ferestrele avand design nou si calitati de termoizolare imbunatatite. Aceste caracteristici sunt interconectate.

Instalarea mai usoara asigura eficienta in exploatare
Una dintre modificari consta in instalarea coborata a ferestrei in planul acoperisului (cu 27 mm mai in adancime) si in fixarea acesteia pe sipci cu ajutorul coltarilor. Astfel, fereastra este mai stabila si nu necesita corectii ulterioare, asigurand totodata eficienta in exploatare. Mai mult, montajul se face usor si rapid datorita instructiunilor detaliate si descrierii exacte a fiecarei etape. Posibilitatea unei erori in instalare este neglijabila.

Calitati imbunatatite de izolare termica
Din punct de vedere al termoizolarii, ferestrele de mansarda "Velux" inregistreaza acum imbunatatiri sub doua aspecte:* Coeficientul global de transfer termic al ferestrei este mai redus (Uf = 1,5 W/mpK). Acest lucru a fost posibil datorita numeroaselor imbunatatiri ale materialelor si tehnicilor de constructie. Cele mai importante sunt: utilizarea unor profile mai groase pentru componentele din lemn ale ferestrei; distantierul din aluminiu al geamului a fost inlocuit cu unul din otel inoxidabil si s-a folosit o garnitura de etansare dublu siliconata. Geamul termoizolant este montat mai adanc in cercevea, iar clemele emailate din material plastic, situate sub geamul termoizolant, reduc transferul de caldura. Filtrul de aer din interiorul fantei de aerisire asigura izolarea.* Caracteristicile de termoizolare au fost imbunatatite datorita instalarii retrase a ferestrei in planul acoperisului. Modificarea se datoreaza atat reducerii suprafetei ce permite transferul de caldura, cat si asigurarii unui spatiu mai mare in jurul ferestrei pentru o buna etanseizare in jurul ramei. Avantajele rezulta din caracteristicile noii generatii de ferestre de mansarda "Velux" si sunt reprezentate de costurile reduse la incalzire si preveninea aparitiei condensului pe suprafata interioara a geamului in sezonul rece.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 021-336.04.17
TSV
SISECAM
ABONARE REVISTE
rehau
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left