Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Duminica, 22 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - CORTIZO a organizat evenimentul Cortizo Open Day la sediul central
CORTIZO a organizat evenimentul Cortizo Open Day la sediul central
Furnizori de sisteme Publicat de Camelia Pantel 01 Iul 2019 16:00
Cortizo Romania a organizat la data de 28 iunie 2019, la sediul central din Bolintin Deal, evenimentul Cortizo Open Day. Aceasta a fost prima intalnire de acest tip organizata de furnizorul spaniol de profile din aluminiu si PVC in Romania si care s-a bucurat de participarea partenerilor si a arhitectilor colaboratori, care au avut ocazia sa viziteze depozitul central al firmei si sa afle mai multe informatii despre activitatea sa autohtona.
Prezent special in Romania pentru acest eveniment, Javier Figueroa Iglesias, responsabil al departamentului de marketing din cadrul grupului Cortizo, a oferit mai multe detalii despre activitatea corporatiei in Romania, precizand: „Depozitul central din Bolintin Deal are o suprafata de 10.500 mp si este rezultatul unei investitii de sase milioane de euro. Spatiile de depozitare insumeaza 6.200 mp construiti, in timp ce alti 375 mp sunt destinati unui showroom in care sunt prezentate numeroasele produse Cortizo. De asemenea, aici sunt active nu doar cele mai importante capacitati de depozitare ale grupului spaniol in Romania, ci si o fabrica de vopsire in camp electrostatic, prevazuta cu doua camere de vopsire prin polimerizare. Inaugurat in urma cu trei ani, depozitul central de langa Bucuresti aprovizioneaza si celelalte trei centre logistice operationale in Romania, in Timisoara, Cluj-Napoca si Bacau si care au ca principal scop asigurarea celor mai bune servicii de proximitate pentru clienti. Am venit in Romania acum zece ani, decisi sa ramanem, si am reusit sa avem un business optim datorita a patru piloni principali care, de altfel, sunt prezenti si in activitatea grupului. Este vorba despre inovatie (portofoliul propriu de produse include peste 50 de sisteme dedicate segmentului tamplariei termoizolante), calitate (intregul proces de productie este internalizat si controlat total), proximitate (ne dorim sa fim cat mai aproape de clienti) si asistenta tehnica (acordata tuturor categoriilor de clienti, de la montatori pana la arhitecti). Acesta s-a dovedit a fi un program de succes, afacerile din Romania fiind in permanenta crestere. Astfel, am incheiat anul 2018 cu o majorare de 52% a cifrei de afaceri fata de 2017, pana la valoarea de 11 milioane de euro”.
Grupul Cortizo a consemnat in 2018 un salt de 17% al vanzarilor pe plan global, fiind prezent in peste 62 de tari. In Romania, unde clientilor le sunt asigurate solutii complet personalizate, au fost furnizate produse pentru proiecte importante, precum aeroportul din Bacau sau Afi Tech Park, din Bucuresti.
Evenimentul de la sediul central s-a incheiat cu o festivitate de acordare a unor diplome de instalatori pentru partenerii care au dovedit atat abilitate in productie, cat si loialitate pentru brandul Cortizo. Daniel Dragomir, aflat la conducerea subsidiarei autohtone a Cortizo, si-a exprimat speranta ca la urmatorul eveniment sa fie premiati si mai multi parteneri care sa ajute Cortizo Romania „sa obtina o cota de piata si mai mare”. Informatii suplimentare, la www.cortizo.com
 
TSV
ABONARE REVISTE
rehau
SISECAM
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left