Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Duminica, 22 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - Daniel Popa, REYNAERS Aluminium: Pregatim deschiderea a trei showroom-uri
Daniel Popa, REYNAERS Aluminium: Pregatim deschiderea a trei showroom-uri
Furnizori de sisteme Publicat de Camelia Pantel 05 Dec 2022 06:00
„Anul 2022 a fost unul mai bun decat cel anterior, desi s-a caracterizat in continuare prin instabilitate, in contextul inflationist care se prefigureaza a continua. In acelasi timp insa, piata a fost mai dinamica, au existat cresteri pe segmentul rezidential, iar activitatea proprie s-a inscris pe un trend ascendent, ceea ce ne permite sa preconizam o majorare de circa 10% a rezultatelor financiare din exercitiul financiar analizat. Economia Romaniei are o legatura indirecta cu conflictul dintre Ucraina si Rusia, astfel ca razboiul nu are un efect atat de puternic asupra pietei constructiilor. Cu toate acestea, efectele indirecte sunt vizibile, in cresterea preturilor energiei si materialelor. Concluzia este ca toate segmentele din sectorul in care activam sunt afectate negativ de aceste costuri si de intreruperile in lantul global de aprovizionare. Din fericire, in ceea ce ne priveste, in prezent nu mai avem probleme legate de termenele de livrare, acestea revenind in parametrii normali. Desi ne-am confruntat o lunga perioada de timp cu aceste neplaceri, cauzate de intreruperile in lantul global de aprovizionare si de costurile crescute, am reusit sa le rezolvam cu succes prin cresterea stocului local si o buna colaborare si comunicare cu partenerii nostri. Avem relatii de afaceri foarte bune cu acestia, ceea ce este esential atat in cele mai bune perioade, cat si, cu precadere, in cele de criza. Pentru anul 2023, preconizam o usoara scadere a segmentului rezidential, dar si o usoara crestere a celui non-rezidential care a inregistrat un regres in ultima perioada, datorat, in cea mai mare parte, impactului segmentului de birouri, unde activitatea a fost precara, sub asteptari. Ridicarea restrictiilor din pandemie (la nivel global) va avea insa un efect pozitiv si va determina o crestere in urmatorii ani. In concluzie, preconizam o stagnare a pietei sau cel mult, intr-un scenariu optimist, o usoara crestere. Pentru Reynaers Aluminium Romania dezvoltarea strategica ramane in continuare o prioritate. Astfel, avem in desfasurare o serie de proiecte de anvergura si, de asemenea, ne pregatim pentru deschiderea a trei noi showroom-uri in Brasov, Constanta si Chisinau”. Informatii suplimentare, la www.reynaers.ro
    
 
SISECAM
rehau
ABONARE REVISTE
TSV
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left