Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Joi, 02 Mai 2024
Hilti
Home
EEA: Scadere cu 21% a livrarilor de sisteme de aluminiu in Grecia
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 16 Apr 2012 08:37
Recent, oficialii Asociatiei Elene a Industriei Aluminiului (Ελληνική Ένωση Αλουμινίου – EEA) au dat publicitatii un raport potrivit caruia vanzarile de sisteme din aluminiu pe plan local s-au diminuat anul trecut cu 21%, insa regresul respectiv a fost contracarat de dinamica optima a exportului (+10%), ce reprezinta acum circa 77% din total. Livrarile specifice industriei elene a aluminiului s-au inscris in 2011 in trenduri diferite, furnizarea de produse laminate si extrudate atingand cota de 367.000 de tone (+2% fata de 2010), din care elementele laminate au ajuns la 256.000 de tone (+7%), cu o cota de 87% pentru export, iar cele de profile extrudate la 111.000 tone (comparativ cu 120.000 de tone in precedentele 12 luni). Sectorul de sisteme extrudate a fost cel mai grav afectat de problemele pietei de constructii din Grecia si din alte state ale lumii, pe piata elena fiind comercializate doar 51.000 de tone, reprezentand o scadere de 20%, iar exportul s-a ridicat la 60.000 de tone (+8%). Singurul fapt pozitiv se refera la structura vanzarilor interne de repere extrudate pentru constructii, deoarece o cota de 75% din cantitatea anuntata a reprezentat nivelul livrarilor de serii destinate executiei de tamplarie si fatade cortina. Totodata, in ceea ce priveste intreaga industrie, aceasta ramane puternic dependenta de piata constructiilor, de vreme ce sistemele folosite in acest domeniu conteaza in proportie de 58% din total, fiind urmate de cele pentru alte aplicatii (sectoarele de transporturi, sisteme mecanice/electrice, echipamente industriale etc.), cu 23% si de foliile pentru ambalare (19%). Informatii suplimentare, la www.aluminium.org.gr
 
SISECAM
rehau
ABONARE REVISTE
TSV
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left