Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Joi, 21 Noiembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - ELUMATEC: Extindere a portofoliului de utilaje destinate tamplariei termoizolante
ELUMATEC: Extindere a portofoliului de utilaje destinate tamplariei termoizolante
Furnizori de sisteme Publicat de Camelia Pantel 30 Aug 2024 06:00
Furnizorul de utilaje Elumatec Romania, reprezentanta autohtona a grupului german omonim, a inclus anul acesta mai multe modele de echipamente noi in portofoliul propriu. „Este vorba despre centrele de prelucrare a aluminiului SBZ 118 si SBZ 125/ 85, precum si despre un centru de prelucrare complex pentru profilele din PVC, SBZ 625, ce poate realiza 200 de unitati/ ora si care a fost lansat in cadrul expozitiei Fensterbau Frontale 2024, in cadrul careia grupul nostru s-a axat exclusiv pe promovarea solutiilor destinate executiei tamplariei din PVC. Grupul Elumatec se focalizeaza, astfel, nu doar pe lansarea de produse noi, ci mai ales pe adoptarea unor masuri sustinute de digitalizare si sustenabilitate, doua tendinte predominante la nivel international. Putem spune ca acestea castiga tot mai mult teren si in Romania, eficienta energetica si protectia mediului fiind parte componenta a proiectelor cu finantare europeana si contribuie la acordarea de puncte in vederea eligibilitatii. In 2024, au fost depuse foarte multe proiecte de acest tip pentru achizitia de utilaje, insa rezultatele si finantarile sunt asteptate de-abia la finalul anului. Speram ca acest lucru va impulsiona numarul comenzilor pentru utilajele pe care le comercializam, achizitiile inregistrate pana in prezent, de companiile partenere, realizandu-se din fonduri proprii. Putem spune ca nivelul cererii pentru echipamentele destinate executiei tamplariei termoizolante s-a mentinut in 2024 la nivelul inregistrat in 2023. In aceste conditii, eforturile Elumatec s-au indreptat catre dezvoltarea celuilalt segment de activitate, respectiv distributia echipamentelor destinate altor industrii. De la o contributie de 30% la cifra totala de afaceri, cat inregistra in 2023, acest segment atinge anul acesta 40%, diferenta revenind vanzarilor utilajelor pentru tamplaria termoizolanta, ce raman totusi preponderente. Pe langa echipamentele marca Elumatec pe care le comercializam, in portofoliul propriu se regaseste si gama Someco, lansata in anul 2022 si care include utilaje pentru prelucrarea profilelor din PVC. La nivelul subsidiarei din Romania ne asteptam, in acest an, la o mentinere a rezultatelor financiare, la nivelul celor inregistrate in 2023. Totodata, grupul din care facem parte a inregistrat in 2024 dificultati, datorita conditiilor economico-sociale din Germania, care au fost destul de grave anul acesta. In principal, problemele aparute s-au datorat cresterilor semnificative ale costurilor energiei, precum si ale cotatiei materiilor prime, situatii care au avut un efect negativ asupra activitatii tuturor producatorilor germani de echipamente si masini-unelte”, a declarat Ruxandra Achim, administratorul Elumatec Romania. Informatii suplimentare, la www.elumatec.com 
 
rehau
TSV
ABONARE REVISTE
SISECAM
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left