Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Luni, 23 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - EUROBAC a incheiat anul 2023 cu o majorare de peste 12% a cifrei de afaceri
EUROBAC a incheiat anul 2023 cu o majorare de peste 12% a cifrei de afaceri
Furnizori de sisteme Publicat de Camelia Pantel 23 Feb 2024 06:15
Firma Eurobac Romania, activa pe segmentul distributiei de usi si parchet, a incheiat anul 2023 cu o crestere de aproximativ 12% a cifrei de afaceri in raport cu valoarea de 9,9 milioane de lei inregistrata in 2022. Lucian Baciu, managerul firmei, precizeaza ca acest bilant pozitiv a fost rezultatul implementarii unei strategii speciale de marketing. Pentru 2024, din punct de vedere financiar, se estimeaza o crestere cu 30% a cifrei de afaceri, pe fondul investitiilor masive in showroom-uri proprii.
- Cum este structurata, in prezent, activitatea firmei?
- Activitatea noastra consta in prezent, preponderent, in distributia de usi, cu o contributie de 70% la cifra totala de afaceri, respectiv in livrarea de parchet. Gamele de usi pe care le promovam au o inalta calitate, sunt fabricate in Polonia, Germania si Italia, fiind disponibile intr-o gama diversa de modele si tipuri. Parchetul reprezinta, de asemenea, un element esential in portofoliul propriu, avand in vedere ca exista pe piata o cerere semnificativa pentru solutii de acoperire a podelelor de calitate superioara si care sa fie estetice. Usile din cadrul gamei extinse pe care o comercializam sunt special proiectate si construite cu accent pe eficienta energetica. Anul acesta, unul dintre principalele obiective pe care le avem in vedere este reprezentat de consolidarea pozitiei ca furnizor de top in industria usilor si a parchetului, ceea ce va duce la cresterea cotei de piata.
-  Unde va distribuiti produsele?
- Pentru distributia produselor proprii, folosim mai multe metode, respectiv showroom-ul din Oradea, o retea nationala de 26 de dealeri, precum si vanzari directe pentru proiecte imobiliare. Pandemia a avut un impact semnificativ asupra transportului national si global, cauzand intarzieri semnificative inclusiv in ceea ce priveste livrarile produselor proprii, in timp ce conflictele militare au accentuat problemele legate de transport, in special pentru livrarile internationale.
- Ce alte obiective aveti in vedere pentru dezvoltarea activitatii in 2024?
- In 2023 am implementat un plan strategic pe care il continuam si in 2024. Pe langa cresterea cotei de piata, acesta presupune oferirea unor servicii excelente si exclusiv a unor produse de calitate superioara pentru clienti, implementarea unor masuri si practici sustenabile, precum si cresterea vanzarilor. In ciuda provocarilor cu care ne-am confruntat, am reusit sa inregistram rezultate optime in ultimii ani, de exemplu, anul 2022 fiind unul stabil din punct de vedere financiar in ceea ce ne priveste.
- Care sunt problemele ce v-au afectat activitatea in ultima perioada?
- Pandemia si crizele de natura geopolitica din ultima perioada au dus la o crestere semnificativa a preturilor la materiile prime destinate productiei de (semi)fabricate in domeniul usilor si al parchetului, precum si a nivelului preturilor materialelor de constructii, in general. Pentru noi, aceste fluctuatii au dus la o presiune semnificativa asupra marjelor de profit, fiind nevoiti sa ajustam preturile in functie de schimbarile semnificative ale costurilor operationale. Alte provocari continue in industria noastra sunt majorarea cotatiilor la energie si lipsa personalului specializat/ calificat.
    
 
SISECAM
ABONARE REVISTE
rehau
TSV
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left