Furnizori de sisteme
Publicat de Ovidiu Stefanescu
26 Iul 2023 06:03
|
Gabriel Gavrilescu, director general al G-U Romania, a afirmat recent ca "in anul 2022, cererea de sisteme de feronerie a inregistrat o crestere sustinuta la toate grupele de produse. Au existat modificari ale preferintelor utilizatorilor, fiind inregistrata, de exemplu, o majorare a cererii pentru produsele premium, de regula repere care permit echiparea ansamblurilor de tamplarie termoizolanta cu vitraje de mari dimensiuni (de tip HS, PSL, PSK MZ). De asemenea, echipamentele pentru controlul accesului, cele care asigura evacuarea fumului si aportul de aer proaspat, precum si produsele pentru cai de evacuare au consemnat, la randul lor, un spor al vanzarilor in raport cu exercitiul financiar 2021. Astfel, cifra de afaceri a ajuns la circa 7,8 milioane de euro, fiind in crestere cu 12% fata de anul precedent. In ceea ce priveste noutatile lansate in ultimele luni, acestea au fost prezentate in cadrul targului Bau, organizat in primavara la München si la care G-U a participat cu stand de prezentare. Cea mai mare realizare din ultima perioada a fost integrarea tuturor sistemelor, produse de firmele din grup, in aplicatia software proprie destinata administrarii cladirilor inteligente si intitulata Gemos. Aceasta dispune pana in prezent de mai mult de 700 de protocoale de comunicare cu instalatii furnizate de alti producatori (de alarmare, climatizare, supraveghere video cctv etc). Referitor la actualele perturbari generate de urmarile pandemiei si de razboiul din Ucraina, ceea ce dorim sa subliniem este ca intotdeauna am fost alaturi de partenerii nostri. Suntem convinsi ca impreuna vom trece cu bine si peste acest moment mai dificil".
|