Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Duminica, 24 Noiembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - GEPLAST: Topul celor mai solicitate solutii pentru fatade ventilate
GEPLAST: Topul celor mai solicitate solutii pentru fatade ventilate
Furnizori de sisteme Publicat de Camelia Pantel 09 Mai 2018 06:00
In calitate de furnizor al unor numeroase solutii pentru personalizarea fatadelor ventilate, compania Geplast, al carei depozit central se afla in judetul Ilfov, a livrat, in ultimul timp, sisteme de diferite tipuri (incombustibile, decorative etc.) pentru placarea exterioara a constructiilor noi/existente pentru diferite tipologii de proiecte cu cerinte tehnice specifice si cu repere clare de design. „Pentru fiecare dintre acestea, am furnizat diferite tipuri de materiale, cele mai multe aflandu-se in topul preferintelor arhitectilor, cum ar fi panourile din fibrociment pentru exterior, elementele HPL cu finisaj decor/furnir, aluminiul compozit, ceramica sau parasolarele ceramice”, precizeaza reprezentantii Geplast. Alaturi de aceste materiale, un numar semnificativ de solicitari a fost inregistrat si pentru tabla din otel CorTen, mesh-urile din inox, policarbonatul celular si panourile din beton aparent.
Panourile din HPL cu fete decorative - principalele sortimente preferate de clienti
Pe primul loc in topul vanzarilor de produse destinate fatadelor ventilate in 2017 s-au aflat, astfel, panourile din HPL cu fete decorative, din gama MEG Abet Laminati. Realizate din fibre de celuloza (in proportie de aproximativ 60%-70%), impregnate cu rasini fenolice (30%-40%), acestea au fost solicitate pentru proiecte de placari exterioare in sistem de fatada ventilata pentru imobile rezidentiale unifamiliale sau multifamiliale, spatii comerciale, cladiri de birouri sau imobile cu destinatie turistica (precum Hotelul Transilvania din judetul Cluj sau Pensiunea Nordului din judetul Alba), precum si la decoruri de fatade. Panourile din fibrociment marca Cembrit, incombustibile si disponibile in diferite variante constructive, au avut mai multe destinatii, printre care s-a aflat si personalizarea fatadelor ventilate inclusiv cu materiale prefabricate sau finisarea ferestrelor atat la imobile de locuit, cat si la alte tipuri de cladiri, cum ar fi Liceul „Ion Agarbiceanu”, din Cluj. Panourile HPL (High Pressure Laminate) finisate cu furnir din lemn natural au constituit modalitatea de finisare a mai multor imobile de locuinte din diferite zone ale tarii. Aceste placi din gama Parklex Facade sunt prevazute cu un suprastrat special - Everlook - care creste considerabil durata de exploatare a panoului, imbunatatind rezistenta la radiatiile UV si la decolorare. Placile ceramice ArGeTon, ce sunt panouri ceramice fabricate exclusiv din materiale naturale brute, disponibile sub forma de placi, bare si elemente arhitecturale decorative, alaturi de modelele Argelite, gama de panouri ceramice subtiri si cu greutate redusa sunt, potrivit reprezentantilor Geplast, ideale in proiecte ce necesita un timp redus de instalare, fiind preferate ca variante economice si eficiente, datorita costurilor reduse de transport si usurintei cu care se monteaza. Cel mai reprezentativ proiect pentru care au fost livrate produse de acest tip de catre Geplast anul trecut a fost sediul de birouri al companiei iQuest din Cluj. Cea de-a cincea categorie din statistica realizata de furnizor este reprezentata de panourile din aluminiu compozit marca Alucobond, distribuite in exclusivitate de Geplast pe piata din Romania de mai bine de 15 ani si utilizate in proiecte de anvergura. Iar exemplele anului 2017 sunt elocvente in acest sens, respectiv sediul firmei Rompharm si cladirile de birouri AFI Cotroceni (Bucuresti) sau Hotelul Metropolis, din Bistrita. Informatii suplimentare, la www.geplast.ro 
 
TSV
SISECAM
ABONARE REVISTE
rehau
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left