GERMANIA: Probleme referitoare la finantarea lucrarilor de reabilitare termica |
Furnizori de sisteme
Publicat de AG&F
02 Mar 2010 02:00
|
Asociatia germana a producatorilor si procesatorilor de sticla float (BF) a criticat intentia guvernului de la Berlin de a stopa temporar activitatea bancii de finantare a programelor de reabilitare energetica - KfW. Recent, oficialii institutiei bancare au comunicat faptul ca este posibila oprirea activitatii pe termen nedefinit, din cauza intarzierii procesului de adoptare de catre Parlamentul European a bugetului aferent anului 2010. "Presupunem ca intarzierea va fi de ordinul saptamanilor, dar aceasta nu va afecta deloc proiectele aflate in curs de desfasurare. Totusi, estimam ca fondurile disponibile vor fi substantial reduse, singura sansa de pastrare a numarului de comenzi la nivelul optim (consemnat anul trecut) fiind aceea de identificare a unor surse aditionale", a declarat Ulrich Tschorn, directorul general al Patronatului Producatorilor de Ferestre si Fatade din Germania (VFF). Astfel, daca in 2009 fondurile puse la dispozitie de KfW totalizau 2,2 miliarde euro, este posibil ca in acest an sumele sa nu mai depaseasca nivelul de 1,1 miliarde euro. "Aceasta ar constitui o piedica reala in calea industriei de profil, care s-ar concretiza printr-o decelerare puternica a procesului de reabilitare termica a imobilelor, in conformitate cu prevederile EnEV 2009. Masura reprezinta un semnal negativ atat pentru piata muncii, cat si pentru mediul de afaceri", a precizat Jochen Gronegras, director executiv al BF. Informatii suplimentare, la www.window.de
|