Furnizori de sisteme
Publicat de AG&F
11 Oct 2004 11:30
|
La 6 ani de la declansarea crizei economico-financiare, in majoritatea tarilor din Asia se inregistreaza acum cresteri economice semnificative. Thailanda, Indonezia, Malaezia si Coreea de Sud evidentiaza din nou cresteri ale PIB, care sunt, deocamdata, putin probabile pentru zona Europei de Vest. In domeniul produselor din sticla, cea mai importanta majorare a cererii se observa pe piata chineza. Pentru furnizorii de masini si echipamente de prelucrare a sticlei, valorificarea acestei oportunitati presupune concentrarea vanzarilor in zona asiatica. Producatorii europeni de geam termoizolant sunt mai prudenti in a efectua noi investitii, datorita faptului ca sunt dotati deja cu tehnologie performanta si au un excedent de capacitate de fabricatie. In aceste conditii, pietele viabile pentru livrarile de utilaje au devenit cele din America de Nord si Rusia. Analistii opineaza ca, pe termen lung, este asteptata o crestere inclusiv in India si America de Sud.Asia si Europa de Est devin principalele piete de desfacereIn timp ce pe alte piete asiatice dezvoltarea este mai atenuata, in China se constata cea mai mare crestere a cererii, in special in domeniul sticlei float. Din punct de vedere al producatorilor de utilaje, Asia reprezinta a doua piata importanta ca volum al livrarilor. Furnizorii germani de instalatii pentru prelucrarea sticlei exporta peste 80% din echipamente, fiind dependenti de evolutia cererii la nivel mondial, pe termen scurt si mediu. In pofida tendintelor pozitive din China/consolidarii pietelor din Asia de Sud, conjunctura economica nefavorabila din SUA si diminuarea cu 24% a circulatiei marfurilor au determinat, in anul 2001, o scadere totala a vanzarilor de utilaje cu 19%. Un alt rezultat negativ a fost reprezentat si de stagnarea exportului in acest domeniu de activitate. Astfel, din punct de vedere al exportului de echipamente, Asia (China, statele din Sud si Japonia) se afla pe locul doi (27%), fiind devansata inca de Europa de Vest (32%), urmata de Statele Unite ale Americii (9%). Una dintre cele mai importante piete, care are un potential insemnat de dezvoltare in viitor, este constituita de Europa de Est (25%). Totusi, cea mai puternica ascensiune a cererii se asteapta din zona asiatica. China ocupa prima pozitie si datorita unui deficit major in domeniul sticlei pentru aplicatii arhitecturale (tamplarie, fatade cortina etc.). In vederea desfasurarii Jocurilor Olimpice din anul 2008, numai in Beijing se vor realiza proiecte pentru 100 de hoteluri noi, care trebuie echipate cu ferestre si ansambluri speciale cu geam termoizolant. Analistii considera ca sectorul de constructii va acapara circa trei sferturi din productia totala de sticla float, diferenta fiind destinata industriei auto. (Material furnizat de reprezentantii PPTT)
|