Furnizori de sisteme
Publicat de AG&F
17 Dec 2004 11:30
|
In anul 2004, Urban GmbH & Co Maschinenbau KG - Germania si-a mentinut pozitia de lider mondial pe piata mondiala a furnizorilor de echipamente pentru executia de tamplarie din PVC, informeaza un comunicat al companiei. "In pofida estimarilor initiale, care indicau o diminuare a vanzarilor pe piata germana de profil, volumul livrarilor Urban a crescut semnificativ. Inalta calitate a utilajelor si competenta in asigurarea serviciilor de consultanta specializata au determinat obtinerea unor rezultate pozitive. Asistenta tehnica post-vanzare este foarte solicitata de beneficiari, iar strategia Urban presupune indeplinirea tuturor cerintelor clientilor", a declarat Reinhard Kreissl, director de vanzari al companiei. In perioada 17-22 ianuarie 2005, va avea loc la Munchen targul international BAU 2005, dedicata sectorului de constructii si domeniilor conexe. Participanta in calitate de expozant, Urban va prezenta peste 20 de masini si utilaje specifice, intre care se distinge noul echipament de sudat la doua capete AKS 3900. Standul Urban va avea o suprafata neta de 300 mp, gazduind inca 5 masini de sudat, 4 de debavurat si centre de prelucrare (SVA 21, SV 530) etc. In toamna anului viitor (22-24 septembrie), la unitatea de productie a Urban de la Memmingen - Germania, se organizeaza evenimentul "Urban Partnertage", care va reuni cei mai importanti clienti din intreaga lume ai firmei germane. Aflate la editia a treia, "Zilele Partenerului" (care se desfasoara o data la doi ani) s-au bucurat de o participare numeroasa - peste 2.000 de beneficiari avand posibilitatea sa se familiarizeze cu noutatile promovate de Urban, se concluzioneaza in comunicat. Informatii suplimentare, la www.u-r-b-a-n.com
|