Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Vineri, 27 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - GEZE (Covid-19): Sustinerea si increderea reciproce - ingrediente esentiale!
GEZE (Covid-19): Sustinerea si increderea reciproce - ingrediente esentiale!
Furnizori de sisteme Publicat de Ovidiu Stefanescu 24 Mar 2020 08:54
Vlad Stanislav, director general GEZE Romania: „Situatia actuala impune, in primul rand, masuri care sunt legate de protejarea sanatatii angajatilor companiei si a partenerilor sai. Astfel, s-a pus in practica inca din data de 13 martie procedura lucrului de acasa, asigurandu-se functionarea firmei concomitent cu minimizarea contactului angajatilor atat reciproc, cat si cu clientii sau furnizorii. Bineinteles ca, pentru personalul a carui prezenta la sediul companiei este necesara, au fost luate toate masurile de protectie si igienizare. Preocuparea pe termen lung este legata, de asemenea, de evolutia activitatii. Pentru a limita efectele si a ne asigura ca masurile corecte vor fi adoptate la momentul adecvat, managementul a elaborat un «contingency» plan, care tine cont de diferite niveluri de impact si de pachetele de proceduri care vor intra in vigoare in diferite situatii. Acestea sunt gandite la nivel financiar, operational si logistic. Efectele pandemiei nu pot fi prevazute in momentul de fata, amploarea si durata fenomenului fiind inca greu de evaluat, ca de altfel si masurile de sustinere economica pe care le lua diferitele state. De asemenea, vor exista cu siguranta diferente considerabile la nivel de impact national, Romania urmand sa se afle in fata unui test dificil din acest punct de vedere. Dupa HoReCa si turism, piata constructiilor se va numara printre cele mai afectate, acest domeniu fiind legat de desfasurarea activitatii colective pe santiere. Sistemul lucrului de acasa isi atinge aici limitele mult mai devreme decat in alte domenii. Masura cea mai urgenta este de a avea o reactie rapida si competenta, pentru a atenua extinderea pandemiei, evolutia acesteia fiind cea care va defini situatia ulterioara. Din punct de vedere al influentei asupra economiei, guvernul are datoria de a interveni prin masuri de sustinere financiara atat directe, cat si indirecte. Implicarea cat mai multor companii locale in proiecte si actiuni guvernamentele, care sa le asigure un cashflow sustenabil, este vitala. Statul trebuie sa devina, in aceasta perioada dificila, cel mai prompt client si cel mai intelegator furnizor in ceea ce priveste platile. Pandemia de Covid-19 reprezinta una dintre cele mai grele provocari prin care a trecut societatea moderna in ultimii 60-70 ani. Reactia insa trebuie sa fie definita de echilibru. Seriozitarea abordarii este necesar sa ia atat locul panicii, cat si pe cel al reactiilor laxe, asa cum o demonstreaza evolutia in diferite state si culturi. Echipa noastra  este esenta companiei si, de aceea, este si va fi in prim-planul masurilor interne actuale si viitoare. Partenerii si colaboratorii nostri formeaza o echipa exterioara a companiei si ii asiguram ca vor beneficia in continuare, in limitele permise de situatia curenta, de sisteme si servicii de cea mai inalta calitate. Sustinerea si increderea reciproce constituie un ingredient esential pentru o revenire cat mai rapida la normalitate, odata ce varful pandemiei si efectele sale economice vor fi depasite”.
 
SISECAM
TSV
ABONARE REVISTE
rehau
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left