Furnizori de sisteme
Publicat de AG&F
21 Sep 2005 11:30
|
Compania Glaverbel a inaugurat luni, 16 septembrie 2005, o noua fabrica, in complexul industrial de la Klin (in apropiere de Moscova). In aceasta unitate se va produce sticla float, geam termoizolant si oglinzi. Investitia Glaverbel de la Klin este prima de tip "greenfield" realizata in Rusia, de catre un important producator de sticla din occident. Constructia fabricii a inceput in septembrie 2002, suma alocata pentru acest obiectiv fiind de 160 de milioane de euro. Capacitatea de productie a liniei de sticla float va fi de 180.000 de tone pe an. In complexul de la Klin se vor mai executa oglinzi de tip MNGE si geam termoizolant de dimensiuni mari, destinat aplicatiilor arhitecturale. Glaverbel este subsidiara europeana a holding-ului nipon Asahi Glass Company, lider mondial in productia de sticla float.
|