Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Marti, 03 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - GPD: Editia din 2025 va prilejui o noua etalare a inovatiilor din sectorul sticlei
GPD: Editia din 2025 va prilejui o noua etalare a inovatiilor din sectorul sticlei
Furnizori de sisteme Publicat de Ovidiu Stefanescu 07 Mai 2024 06:15
Conferinta Glass Performance Days (GPD) 2025 va fi gazduita de Nokia Arena, din localitatea Tampere – Finlanda, in intervalul 10 – 12 iunie 2025. Evenimentul, sustinut de grupul Glaston, constituie una dintre cele mai importante ocazii pe care specialistii din domeniul vitrajelor arhitecturale le au pentru a se pune la curent cu inovatiile de ultima ora din domeniul procesarii sticlei – si nu numai. Conform organizatorilor, editia GPD 2025 va reuni profesionisti din industria sticlei de pe toate meridianele globului si din intregul lant valoric al industriei, de la cercetatori la arhitecti, designeri, producatori de geam termoizolant, procesatori, furnizori de echipamente si utilizatori finali, in vederea unui schimb util de informatii, legate in special de progresele inregistrate in ultima perioada. Cele trei zile ale manifestarii vor constitui din nou o ocazie de contact direct cu inovatia, perspectivele si oportunitatile de afaceri. Programul conferintei se afla in curs de actualizare si va fi comunicat in timp util pentru a se facilita alegerea de catre participanti a celor mai potrivite teme de dezbatere, ce vor fi gazduite in cadrul evenimentului. ”GPD se bazeaza pe principiile transparentei, increderii si obiectivitatii. Aspectele practice de afaceri stau la baza fiecarui demers sustinut de noi si, prin urmare, conferinta va fi orientata spre crearea unui avantaj competitiv real. Acest lucru pregateste terenul pentru relatii de afaceri durabile. Sustinem faptul ca adevarata valoare a informatiilor este utila doar atunci cand acestea sunt impartasite. Prin oferirea unei platforme pentru a oferi detalii despre noile cercetari, toate verigile din lantul de aprovizionare al industriei sticlei beneficiaza atat in amonte, cat si in aval de aceasta oportunitate. In cadrul colaborativ al GPD, inovatiile sunt testate inainte de a fi puse in practica, iar acesta este modul in care se asigura progresul industriei”, au declarat oficialii finladezi. Pentru informatii suplimentare, click aici aici
 
TSV
rehau
SISECAM
ABONARE REVISTE
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left