Furnizori de sisteme
Publicat de Camelia Pantel
04 Dec 2023 06:30
|
Anul acesta, firma Novobond, din judetul Mures, a comercializat in proportie de 50% din totalul activitatii adezivi marca proprie NovoBond si materiale de etansare Soudal (5%), diferenta revenind vanzarilor altor categorii de produse, respectiv elemente de asamblare cum ar fi banda adeziva (10%) si alte sortimente de montaj destinate domeniului mobilierului si constructiilor. „Promovam doua game de adezivi marca proprie - si anume NovoBond D3 pe baza de aracet, rezistenti la apa si NovoBond D4 pe baza de poliuretan, ambele categorii fiind realizate in unitatea proprie de productie. Pentru distributia materialelor de etansare Soudal, avem in derulare un parteneriat specific cu acest producator. Cererea pentru produsele destinate domeniului tamplariei termoizolante este intr-o usoara scadere si s-au vandut mai putine materiale pentru montaj, intrucat se intrevede o criza sigura in viitorul apropiat. Colaboratorii nostri manifesta diverse temeri si sunt incerti in ceea ce priveste evolutia anului viitor si se asteapta la o scadere a comenzilor, implicit a productiei, desi exista si semnale pozitive pe piata, cum ar fi usoara scadere a preturilor la materiile prime. In 2023, am inregistrat o dinamica optima a activitatii, respectiv o usoara majorare a cifrei de afaceri. Aria de distributie proprie este activa pe plan national, livrarile realizandu-se prin intermediul flotei proprii de transport, prin firmele de curierat, precum si prin cel al agentilor proprii de vanzari, prezenti in opt judete ale tarii, localizate in jumatate din zona Transilvaniei”, a mentionat Nemes Pal, directorul general al firmei. Informatii suplimentare, la www.adeziv-bricolaj.ro
|