Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Duminica, 22 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - Paul Chipriean, Rehau (EURO-Fereastra): WOW 2022, o comunicare de succes
Paul Chipriean, Rehau (EURO-Fereastra): WOW 2022, o comunicare de succes
Furnizori de sisteme Publicat de Ovidiu Stefanescu 08 Nov 2022 06:12
Paul Chipriean, Head of Window Solutions Rehau Romania, a subliniat la cea de-a treia editie din 2022 a videoconferintei EURO-Fereastra ca "noi, la Rehau, vedem foarte clar faptul ca preturile la energie au inceput sa creasca din 2021, astfel ca acest trend nu este neaparat o consecinta exclusiva a razboiului din Ucraina. Observam, de asemenea, ca utilizatorul final isi indreapta tot mai mult atentia spre ferestrele premium, cu un coeficient de transfer termic la nivelul ramei foarte bun, care se reflecta evident in pretul produsului finit. In portofoliul nostru devine vizibila o dublare a livrarilor de sisteme de pe acest segment in raport cu situatia care se inregistra in 2019. Asta inseamna o crestere a gradului de educatie tehnica a consumatorului, care constientizeaza importanta eficientei energetice in contextul actual al volatilitatii extreme a tarifelor la energie. Investitiile in ferestre au devenit mai responsabile, tocmai pentru a facilita reducerea costurilor cu utilitatile, de-a lungul intregii perioade de exploatare, ce poate depasi in mod uzual doua decenii. Din pacate, pe piata activeaza, inca, companii care nu-si orienteaza suficient atentia spre corectitudinea operatiunilor de montaj. Din fericire insa beneficiarii sunt mai avizati pentru a avea capacitatea de a evita astfel de capcane, dar daca nu se instituie masuri legislative pentru a impune o abordare corecta din punct de vedere al instalarii, lucrurile vor evolua intr-un ritm foarte lent. Intr-o prima faza, ar putea fi reglementate, de exemplu, procesele de reabilitare termica finantate din surse publice si care vizeaza blocurile de locuinte, unde in prezent montajul se realizeaza intr-un mod dincolo de orice critica si zadarniceste practic performanta materialelor utilizate, care corespunde cerintelor din caietele de sarcini. Noi depunem toate eforturile pentru a corecta aceste lucruri, actionand prin intermediul dealerilor si montatorilor, cu atat mai mult cu cat o operatiune incorect executata ne afecteaza in mod direct imaginea. Incercam prin toate mijloacele de care dispunem sa influentam evolutia pietei in directia dorita si speram ca reusim. Dincolo de toate insa, este importanta si actiunea propriu-zisa a companiilor care activeaza pe segmentul productiei de ferestre si care ar trebui sa participe la randul lor la demersurile generale de asezare a pietei pe un fagas normal. Si pentru aceasta categorie de societati, provocarile actuale generate de conjunctura politico-economica actuala sunt deosebit de mari. O companie de succes este cea care isi respecta clientul, precum si, in aceeasi masura, angajatul. Indiferent de anvergura firmei pe care o analizam si de industria in cadrul careia activeaza, aceasta nu-si poate asigura o pozitie competitiva favorabila fara o resursa umana calificata. Noi, la Rehau, aplicam deviza "people first", ceea ce se traduce inclusiv prin realizarea unor investitii consistente in dezvoltarea abilitatilor profesionale ale angajatilor. Unii antreprenori se blocheaza in acest proces, justificand insecuritatea alocarii unor resurse financiare importante, in conditiile in care mobilitatea mare a fortei de munca pericliteaza capacitatea companiei de a obtine castigul scontat in urma unui astfel de demers. Pentru a intelege riscurile, analiza ar trebui realizata pornind de la premise contrare: ce s-ar intampla cu o companie care ar dispune de loialitatea unor lucratori complet nepregatiti? De altfel, o prezumtie personala este aceea ca, in perioada urmatoare, date fiind conditiile speciale ce vor duce, probabil, la o stagnare sau chiar o recesiune economica, fenomenul fluctuatiei personalului se va atenua simtitor. In concluzie, atat timp cat un intreprinzator isi stabileste bine strategia operationala si viziunea de dezvoltare, nefacand compromisuri care sa pericliteze calea respectiva, succesul nu va intarzia sa apara. O afacere buna trebuie intotdeauna sa asigure un profit multumitor pentru investitor, un salariu satisfacator pentru profesionistii angajati si un produs corespunzator pentru clienti. Lipsa oricaruia dintre aceste ingrediente va atrage, mai devreme sau mai tarziu, esecul. Noi suntem optimisti si consideram ca prin abordarea grupului Rehau avem toate sansele de a asigura beneficii atat pentru noi, cat si pentru parteneri, in vederea atingerii tuturor tintelor pe care ni le-am propus. Din punctul nostru de vedere, oferim cele mai potrivite solutii tehnice si servicii care sa-si aduca aportul la realizarea unor ferestre performante, in conformitate cu exigentele actuale si viitoare. Acest lucru a fost dovedit inca o data in 2022, cu ocazia expozitiei proprii World of Windows, un veritabil succes de comunicare, validat de toti cei care au avut ocazia sa participe la eveniment". 
 
rehau
TSV
ABONARE REVISTE
SISECAM
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left