Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Duminica, 29 Decembrie 2024
Hilti
Home
Profilele din aluminiu si otel detin 72% din piata chineza
Furnizori de sisteme Publicat de AG&F 10 Iul 2003 11:30
Trendul pozitiv pe care se situeaza industria de constructii din China a influentat si sectorul de usi, ferestre si fatade cortina. In anul 1995, piata ferestrelor din China totaliza aproximativ 125 milioane mp, ceea ce insemna de trei ori mai mult comparativ cu Germania. Piata din aceasta tara este dominata de profilele din aluminiu si otel, cu o cota de 72% din totalul cererii. Usile si ferestrele din lemn detin cea mai scazuta cota de piata (5%), iar cererile se situeaza la 10 milioane mp pe an. Aceasta tendinta se datoreaza in principal lipsei materialului lemnos de pe piata chineza. Ferestrele din lemn sunt considerate produse "de lux" si sunt instalate numai la imobilele de clasa A.

Tamplaria din PVC a atins 45 milioane mp
In ultimii ani, profilele din PVC sunt tot mai des utilizate in China, atingand un volum de 45 milioane mp (cota de piata de 23%), ceea ce a reprezentat o majorare de 7 ori in comparatie cu anul 1994. Pe piata chineza s-a facut simtita tendinta de a utiliza PVC-ul datorita caracteristicilor non-corozive ale acestuia. Pana in 2010 analistii apreciaza o dublare a cererii de tamplarie din PVC. O caracteristica a pietei chineze o constituie faptul ca totul se produce pe plan local: de la materia prima pana la tamplaria din PVC, volumul importurilor fiind foarte redus. In ultimii ani, au fost investite circa 1,2 miliarde de dolari pentru constructia de unitati de extrudare a profilelor din PVC. Majoritatea grupurilor internationale produc in China, datorita potentialului viitor de dezvoltare.

50% din cladiri vor avea ferestre cu bariera termica
Ferestrele din otel si aluminiu sunt utilizate in special pentru constructiile nerezidentiale, iar PVC-ul pentru locuinte. De asemenea, in China au fost introduse norme pentru utilizarea ferestrelor cu eficienta termica ridicata in constructii. Pana in 2010, ferestrele cu bariera termica vor echipa jumatate din totalul constructiilor din China. In regiunile de Nord-Est, Nord si Nord-Vest, ferestrele cu eficienta termica ridicata detin deja 50% din piata, iar analistii estimeaza ca pana in 2010 se va ajunge la 70%.

13% din investitiile din China vizeaza sectorul constructiilor
Cu o populatie de 1,25 miliarde de locuitori si suprafata de 6,9 milioane mp, China se afla printre primele tari in ceea ce priveste dezvoltarea constructiilor. PIB s-a situat in ultimii ani la 960 miliarde dolari. Importurile au fost anul trecut de 140 miliarde de dolari, iar exporturile de 184 miliarde de dolari. In ceea ce priveste sectorul constructiilor, acesta se situeaza pe locul 3 in economia Chinei. Veniturile brute ale companiilor care activeaza in industria constructiilor au fost de 65 miliarde de dolari, numarul de lucrari situandu-se pe un trend ascendent. Strategia de dezvoltare economica cuprinde si imbunatatirea standardului de viata a populatiei, iar bancile au fost solicitate sa ofere credite imobiliare pe o durata indelungata. Guvernul intentioneza sa extinda suprafata locuibila de la 8,4 mp/persoana in prezent la 18 mp/persoana in 2010. De asemenea, aproximativ 2,9 miliarde mp de spatii locative necesita lucrari de renovare si modernizare. Conform estimarilor, 13% din investitiile brute ale guvernului sunt indreptate spre sectorul constructiilor.
 
TSV
SISECAM
ABONARE REVISTE
rehau
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left