Furnizori de sisteme
Publicat de Ovidiu Stefanescu
27 Nov 2018 06:08
|
Producatorul elvetian de sisteme automate de acces Agta Record a realizat in primele noua luni din 2018 o cifra de afaceri in valoare de 272,9 milioane de euro, ceea ce reprezinta o crestere de 4,4% fata de intervalul similar al anului precedent. In trimestrul al treilea, cresterea a fost influentata mai putin de impactul cursului de schimb valutar, fata de intervalele anterioare. In ceea ce priveste valoarea comenzilor noi din primele trei trimestre, aceasta a avansat cu 2,2% (4,2% la rate constante ale cursului de schimb valutar). Referitor la operatiunile de service si intretinere, acestea au sporit cu 7,6%. Conducerea grupului se asteapta ca la nivelul intregului an fiscal rezultatele sa se majoreze cu 4 - 5% fata de 2017, dupa eliminarea impactului exercitat de fluctuatiile valutare. Interesant este ca pentru EBITDA se anticipeaza o evolutie mai accelerata. Pe piata din Romania, sistemele Record sunt distribuite de Aluterm Group, unul dintre cei mai experimentati competitori din domeniul sistemelor automate de acces. Compania, cu o prezenta de peste 25 de ani in domeniu, a anuntat pentru 2017 o cifra de afaceri de 33,5 milioane de lei, cu aproape 27,5% mai mare comparativ cu valoarea comunicata pentru exercitiul financiar anterior. Aluterm a livrat de-a lungul timpului sisteme profesionale de acces la peste 1.500 de proiecte din Capitala si din tara. Produsele Record se afla in portofoliul Aluterm de cinci ani, dar lansarea oficiala a brandului elvetian a avut loc in anul precedent, in cadrul evenimentului intitulat „The open door”.
|