Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Sambata, 21 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - SELENA deruleaza activitati de optimizare costuri si extindere pe pietele importante
SELENA deruleaza activitati de optimizare costuri si extindere pe pietele importante
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 05 Iul 2024 06:30
In cadrul raportului privind rezultatele financiare consolidate aferente primului trimestru al anului in curs, managerii Selena Group Polonia - lider in productia si distributia globala de materiale chimice pentru constructii si unul dintre cei mai mari patru comercianti mondiali de spuma poliuretanica de montaj pentru constructii - precizeaza ca, in perioada de referinta, reprezentata de primul trimestru al anului 2024, corporatia a inregistrat un profit net de 4,5 milioane de euro, reprezentand o crestere semnificativa in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut. Selena a realizat aceste rezultate in pofida problemelor provocatoare ale pietei si a mediului de afaceri nefavorabil, in contextul in care, totusi, s-a semnalat o stabilizare relativa a preturilor materiilor prime, concomitent cu o focalizare constanta asupra activitatilor de optimizare a costurilor si a pietelor tinta, in conformitate cu planul de afaceri aprobat de catre consiliul de administratie.
In raportul conducerii grupului se mai precizeaza ca sectorul de profil al materialelor chimice pentru constructii este actualmente influentat de incetinirea pronuntata a cererii/ dinamicii pietei in 2023, precum si in primul trimestru din 2024, cauzata de cresterea generalizata a inflatiei, de ratele ridicate ale dobanzilor, coroborate cu majorarea costurilor creditarii si cu atenuarea cererii de produse chimice pentru constructii. Masurile luate de consiliul de administratie al Selena in a doua jumatate a anului 2023, sustinute de o analiza detaliata a activitatii de pe pietele globale (pentru a facilita reconfigurarea/ adaptarea ofertei), au contribuit la stabilirea unor linii de actiune corecte, care au fost destinate sa reduca impactul negativ al factorilor destabilizatori cat mai mult posibil. Noua strategie a avut astfel ca efect o crestere a rezultatelor financiare in primul trimestru al anului 2024.
Astfel, cresterea marjei de profit brut, raportata la sfarsitul anului 2023, a continuat si in acest an, in pofida inflatiei persistente. Veniturile din vanzari au crescut pana la 92,6 milioane de euro in primul trimestru din 2024, ceea ce a dus la o marja de profit brut solida, care s-a situat la 33,8% la sfarsitul lunii martie a.c. De asemenea, au fost continuate demersurile pentru a creste veniturile in Europa de Vest, ce reprezinta principala zona de dezvoltare, perceputa astfel in contextul noilor obiective de afaceri ale Selena. In perioada de raportare, vanzarile pe aceasta piata au crescut cu 5,5%. Selena si-a mentinut, de asemenea, initiativele de marketing care vizeaza consolidarea marcii sale, cu un accent deosebit pe brandul principal, Tytan Professional si pe echivalentul sau din Spania, Quilosa Professional, in vederea sporirii vizibilitatii si recunoasterii acestor marci in randul grupului tinta relevant - antreprenorii din domeniul constructiilor.
 
Dinamica rezultatelor financiare indica justetea strategiei de afaceri
In cadrul raportului, se mai subliniaza ca, in intervalul ianuarie-martie 2024, profitul brut al Selena Group a crescut la 31,3 milioane de euro, comparativ cu 25,4 milioane de euro in perioada similara a anului trecut. In aceeasi perioada, profitul net al Selena a fost de 4,5 milioane de euro, iar profitul operational a crescut la 6,4 milioane de euro, de la 89.000 de euro in acelasi trimestru din 2023, cand performanta intregii industrii de constructii a fost puternic afectata de situatia economica mai slaba de pe pietele din Polonia si Europa de Vest, fiind semnalata in special cererea mai mica de produse chimice pentru constructii, inclusiv datorita faptului ca antreprenorii si-au constituit din timp stocuri suficiente, pentru a evita cresterile de pret si sincopele in aprovizionare.
„Situatia nefavorabila a pietei globale, pe care am inregistrat-o in 2023, a fost observata si in primul trimestru al acestui an. Unul dintre principalele provocari cu care se confrunta industria in cadrul careia activam este constituita de cresterea costurilor cu materiile prime si energia, care la randul sau poate afecta pretul produselor chimice pentru constructii si implicit cererea specifica, foarte sensibila la aspectele legate de pret, disponibilitate etc. Urmarim cu atentie reactiile pietei si raspundem in mod flexibil la orice evolutie si/ sau provocare. Aceasta dinamica a pietei se reflecta direct in deciziile noastre. Ne diversificam produsele si pietele pe care le vizam, in special cele din Europa Occidentala, concentrandu-ne pe solutii din domeniile imbunatatirii proprietatilor termice, impermeabilizarii si constructiilor inovatoare. Este important faptul ca ne crestem prezenta in alte tari, mai putin afectate de problemele economice din prezent. Ne diversificam exportul si, astfel, ne extindem activitatea nu numai in Polonia, ci si in Europa de Vest si in ambele Americi. Aceste directii de dezvoltare vor fi continuate in 2024 si consider ca noile directii de afaceri sunt cele profitabile si sustenabile pe termen lung”, a declarat Sławomir Majchrowski, CEO al Selena Group.
Rezultatele financiare prezentate in cadrul raportului sunt o dovada a soliditatii Selena Group in cadrul industriei globale a produselor chimice pentru constructii. Profitul operational (EBIT) a fost de 6,4 milioane de euro in primul trimestru din 2024, iar marja EBITDA a crescut la 9,5%. Obiectivele si directiile stabilite anterior vor fi mentinute in lunile urmatoare, concomitent cu accelerarea initiativelor de diversificare a afacerilor, mai ales ca mediul economic global ramane extrem de dificil si imprevizibil.
***
Selena Group este un producator si distribuitor mondial de materiale chimice pentru constructii si unul dintre cei mai mari patru producatori globali de spume de montaj pentru constructii. De peste 30 de ani, livreaza cu succes produse inovatoare care accelereaza si faciliteaza lucrarile pe santierele de constructii in aproape 100 de tari din intreaga lume. Selena livreaza spume poliuretanice, materiale de etansare, adezivi, produse de impermeabilizare, sisteme de izolare, elemente de fixare, precum si sisteme complete de acoperisuri cu eficienta energetica ridicata, care ajuta la cresterea substantiala a eficientei energetice a cladirilor. Selena Group s-a implicat si se implica in mod activ in ceea ce priveste constructiile durabile, participand la proiecte ale organizatiei poloneze Green Building Council (PLGBC) si ale asociatiei ESG - Polonia. Selena Group cuprinde 30 de companii in 19 tari pe plan mondial, iar in 7 dintre acestea are propriile laboratoare de cercetare si dezvoltare. Informatii suplimentare, la www.selena.com
 
SISECAM
TSV
ABONARE REVISTE
rehau
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left