SELENA Romania acuza concurenta de incalcarea legislatiei in vigoare |
Furnizori de sisteme Publicat de AG&F 19 Sep 2007 11:30 |
Marti, 18 septembrie a.c., la sala Lyon din cadrul complexului hotelier Novotel, compania Selena Romania a organizat o conferinta de presa, prilejuita de prezentarea ultimelor aspecte legate de activitatea companiei pe piata autohtona de spume poliuretanice. "Recent, Consiliul Tehnic Permanent pentru Constructii (CTPC), autoritate aflata in subordinea ministerului de resort, a comunicat faptul ca societatile Den Braven Romania si Temad-Co promoveaza produse cu agrementul tehnic expirat. Conform legislatiei in vigoare, aceasta fapta este penalizata prin aplicarea de amenzi si confiscarea veniturilor obtinute in perioada comercializarii ilegale a produselor respective. Consideram ca este intolerabil ca unele companii sa activeze pe piata incalcand legislatia si prejudiciind beneficiarii", a declarat Dorin Spataru, director general Selena Romania. Oficialii firmei au mai adaugat ca piata locala de spume PU risca sa se compromita atat datorita neimplicarii ferme a autoritatilor de control, cat si din cauza lipsei unor reglementari neechivoce in domeniu. "Afirmatiile noastre sunt sustinute de documente oficiale, prin care sunt probate ilegalitatile mentionate. Situatia este regretabila, fiind inrautatita si de moralitatea inchipuita a reprezentantilor unor firme din bransa, care nu ezita sa-si denigreze competitorii, pentru a masca propriile nereguli si politici anticoncurentiale", a subliniat directorul general al companiei. *** Selena Romania si-a inceput activitatea in octombrie 2000, fiind prima reprezentanta a grupului Selena infiintata in afara Poloniei. Concernul furnizeaza produse in peste 40 de tari de pe 4 continente. Compania detine 8 unitati de productie si 13 filiale in intreaga lume (Romania, Cehia, Germania, Ungaria, Kazakhstan, Ucraina, Polonia, Rusia, Slovacia, SUA, Coreea de Sud, Italia si Brazilia), producand si comercializand aproximativ 10% din totalul spumelor poliuretanice, la nivel global. Informatii suplimentare, la www.tytan.ro |