Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Duminica, 22 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - STURTZ lanseaza multiple solutii de automatizare a productiei de tamplarie
STURTZ lanseaza multiple solutii de automatizare a productiei de tamplarie
Furnizori de sisteme Publicat de Stelian DINCA 10 Apr 2024 06:30
Vizitatorii profesionisti ai expozitiei Fensterbau/Frontale au avut ocazia ca, la jumatatea lunii martie a.c., sa testeze cele mai recente inovatii tehnologice, propuse de furnizorul german de utilaje pentru procesarea sistemelor din PVC in vederea executiei de ferestre/usi, Stürtz Maschinenbau. Prezent in cadrul pavilionului 3A al complexului Nürnberg Messe, standul furnizorului german a reunit o serie de utilaje de cea mai inalta performanta, a caror tehnologie incorporata permite procesarea la un nivel optim a materialelor si obtinerea unor rezultate pe masura asteptarilor beneficiarilor. Remarcandu-se de-a lungul tipului prin marea capacitate de inovare, nici de aceasta data Stürtz nu si-a dezamagit partenerii si a reusit sa le suscite atentia prin progrese spectaculoase in materie de solutii de automatizare a proceselor de productie a ansamblurilor de ferestre si usi. Specialistii prezenti la eveniment au putut astfel verifica in mod nemijlocit posibilitatile oferite de noile utilaje si modul in care acestea se pot adapta la propriile nevoi de automatizare.
Colaborare stransa cu producatorii pentru dezvoltarea celor mai bune solutii
Jorg Breuer, CEO al grupului Stürtz, a afirmat referindu-se la prezenta la targ ca "solutiile noastre de automatizare sunt concepute nu numai pentru a atenua presiunea in crestere a pietei muncii, ci si pentru a oferi imbunatatiri tangibile in ceea ce priveste eficienta si disponibilitatea". Oficialul german a continuat subliniind ca "noi intelegem importanta obiectivului de a ramane avangarda companiilor care isi asuma gestionarea acestor provocari, iar solutiile noastre sunt perfect adaptate pentru a permite producatorilor sa faca identifice solutiile corecte". Confirmand toate acestea, Dan Enea, director de vanzari in cadrul Stürtz Romania, a completat ideile respective afirmand ca "intr-o industrie moderna in care digitalizarea cu toate componentele ei este, in prezent, cuvantul de ordine, automatizarea productiei reprezinta deja o necesitate. De asemenea, provocarile curente cu care se confrunta inclusiv sectorul de tamplarie termoizolanta, date in special de deficitul accentuat de forta calificata de munca, precum si de importanta tot mai mare care se acorda cresterii productivitatii si calitatii produselor finite ii obliga pe intreprinzatori sa se gandeasca mai serios la implementarea unor solutii care sa ofere raspunsuri la toate aceste probleme. De pe pozitia sa de competitor major pe piata utilajelor automate specializate, Stürtz si-a declarat mereu disponibilitatea de a aborda si rezolva toate aceste dificultati, desigur intr-o stransa colaborare cu partenerii specializati in productia de tamplarie termoizolanta".
De la utilaje de sudura, la centre de prelucrare si solutii software IoT
Dintre utilajele inovatoare prezentate la Fensterbau/Frontale, care demonstreaza angajamentul continuu al grupului german de a sustine digitalizarea si automatizarea in industrie, s-a remarcat noua linie sudare ContourLine Premium, reprezentand un echipament complet automatizat pentru obtinerea unor procesari perfecte in urma operatiunilor de lipire, cu finisaje impecabile pe toate suprafetele vizibile. De asemenea, la standul Stürtz a mai putut fi testata functionarea noii masini automate de asamblare a feroneriei, conceputa pentru a efectua perforatiile in rame si cercevele si pentru a le plasa pe acestea in pozitii prestabilite, in vedere facilitarii operatiunilor ulterioare de insurubare automata a sistemelor de feronerie. Gratie procesului simplificat, se asigura o mare acuratete a procesarii si o crestere a productivitatii. De o atentie deosebita din partea vizitatorilor s-a bucurat si centrul de debitare si prelucrare PowerCenter-PP-X, reprezentand un sistem complet automatizat, bazat pe flexibilitatea roboticii. Acesta are capacitatea de a revolutiona modul de asamblare a feroneriei, remarcandu-se prin eficienta si precizie. Pe segmentul ansamblurilor din aluminiu, Stürtz a prezentat noul FlexCenter-3000-AL-S, ce reuseste sa raspunda cu succes cererii tot mai mari de automatizare a productiei acestei categorii de ansambluri. Centrul de debitate si prelucrare in linie este echipat cu un modul special conectat la o statie de taiere, ce ii asigura eficienta si productivitate maxima. Reprezentantii grupului german au mai subliniat ca, in sectorul procesarii sistemelor din aluminiu, utilizarea unui centru CNC permite automatizarea procesului de debitare si prelucrare a aluminiului, reducand necesitatea interventiei umane si posibilitatea de aparitie a erorilor. De asemenea, timpul necesar pentru a realiza operatiunile specifice este redus semnificativ. Astfel, Flex Center 3000- AL de la Stürtz asigura avantaje competitive nete. Pentru echiparea cercevelelor cu pachetele vitrate, furnizorul german a dezvoltat robotul pentru geamuri, ce are capacitatea de a sustine cererea tot mai mare de automatizare completa a proceselor de fabricatie. Pe segmentul software, solutia de interconectare (IoT) Stürtz Cloud are rolul de a reduce decalajul dintre planificarea productiei si functionarea masinilor, aplicatia asigurand o transparenta completa, de la suportul acordat grupurilor de mentenanta, pana la gestiunea operatiunilor si validarea indicatiilor de management, ceea ce duce la o majorare a eficientei si o optimizare maxima a productiei.
Avantaje competitive nete pentru producatori prin folosirea utilajelor Stürtz
Robotul pentru automatizarea operatiunilor de instalare a geamului termoizolant de la Stürtz opereaza pe 6 axe si este dotat cu un sistem de prindere multi-vacuum, ce permite inclusiv monitorizarea intregului procesul. Echipamentul poate fi conectat si integrat cu toate aplicatiile software folosite in mod obisnuit pentru executia de ferestre, folosind sistemul de baza de date de la Stürtz. O functie importanta este cea de control automat al pozitiei sticlei, optional fiind disponibila lipirea pe cercevea folosind adezivi mono si bicomponenti. De asemenea, robotul asigura si verificarea optionala a deschiderii ferestrei. Pozitionarea elementelor vitrate este efectuata cu ajutorul unui sistem de prindere special. In ceea ce priveste solutia automata cu brat robotic pentru fixarea blocatorilor, aceasta este constituita dintr-un robot industrial cu 6 axe pentru amplasarea automata a fitingurilor, alimentat in mod automat cu piesele de blocare. Utilajul are in dotare un dispozitiv de prindere pentru setarea automata a fitingurilor, precum si o surubelnita electrica pentru strangerea acestora. Referitor la masa semiautomata de montare a feroneriei, specialistii Stürtz au aratat ca aceasta are o operare orizontala, iar alimentarea cu organe de asamblare si insurubarea se realizeaza automat.
 
Lipire invizibila a colturilor cu ContourLine Premium
Cea mai reprezentativa inovatie Stürtz de la Fensterbau/Frontale 2024 ramane insa noul utilaj de sudare Contourline Premium. La proiectarea acestui echipament, specialistii germani au avut in vedere obtinerea unui design cat mai placut al ferestrei, fara a face insa niciun compromis. Principalele avantaje asigurate de Contour Line Premium se refera la:
- proces de sudare turbo, folosind 27 de servomotoare, ce asigura lipirea in mai putin de doua minute;
- rezistenta foarte buna in zonele de colt;
- nu necesita debavurare pe suprafetele vizibile ale ansamblului;
- nu implica indepartarea foliei de protectie inainte de procesare;
- permite inclusiv sudarea clasica, comutarea intre cele doua functii realizandu-se in cateva secunde;
- se asigura compensarea optima a tolerantelor profilului;
- este posibila lipirea profilelor placate cu aluminiu;
- timp scurt de instalare;
- flexibilitate ridicata;
- sistem de schimbare rapida a bacurilor;
- asigura lipirea usilor de intrare atat pe directie transversala, cat si longitudinala;
- mentenanta minima;
- dotare cu scanner de coduri de bare.
Dan Enea a concluzionat afirmand ca "acest utilaj imbina munca, pasiunea si devotamentul cu care Stürtz dezvolta utilaje de productie de inalta calitate. In timpul expozitiei am primit un feedback foarte bun de la partenerii nostri din Romania, al caror interes pentru acest utilaj potentialilor clienti a fost foarte mare. Putem afirma ca inovatia inseamna imbunatatirea lucrurilor, iar noi la Stürtz intelegem asta. Masinile si sistemele noastre ii ajuta pe producatorii de tamplarie termoizolanta sa realizeze ansambluri de cea mai buna calitate, la un nivel ridicat de automatizare. Noi suntem furnizor de servicii complete si facem tot ceea ce putem pentru a determina ca procesele de productie sa fie nu numai mai simple, ci si mai fiabile si, mai presus de toate, mai eficiente".
***
Stürtz Maschinenbau GmbH are 270 de angajati ce activeaza in cadrul unitatile sale de productie din Germania si SUA, fiind este unul dintre cei mai importanti furnizori de utilaje si linii complete de productie specializate in fabricarea ferestrelor din PVC si aluminiu. Compania cu sediul central in Neustadt / Wied-Rott promoveaza solutii orientate catre utilizator si dezvolta continuu sisteme modulare de productie utile companiilor de toate dimensiunile pentru a-si spori eficienta si rentabilitatea. Gama extinsa de produse, ce include centre de debitare/prelucrare, utilaje de sudare, debavurare, montaj al feronerie, sortare a sticlei si sisteme logistice, este completata de solutii software performante si de servicii complexe de consultanta inginereasca.
 
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 021-336.04.17
TSV
rehau
ABONARE REVISTE
SISECAM
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left