SUA: Dupa cresterea record din 2003 piata da semne de saturare |
Furnizori de sisteme Publicat de AG&F 16 Sep 2004 11:30 |
Dupa o perioada de cresteri succesive (+5% in ultimii doi ani), analistii previzioneaza pentru 2004 un declin de 2% la vanzarile de ferestre pentru sectorul rezidential. Piata tamplariei pentru cladiri non-rezidentiale se va confrunta cu o situatie dificila, fiind asteptata sa scada cu 4% (-5% in 2003). Livrarile totale de ferestre in SUA au crescut cu 5,7 milioane u.f. in intervalul 1999-2003, insa se asteapta o scadere de doua milioane u.f. pana in 2007. Astfel, pentru lemn se va consemna o diminuare de 2,4 milioane u.f. si alte 1,8 milioane u.f. la aluminiu. In schimb, vor avea loc cresteri de 1,4 milioane u.f pentru PVC si 0,6 milioane u.f. la fibra de sticla. Pragul "psihologic" anual de un milion de ferestre din fibra de sticla va fi atins in 2005. Scadere la ferestrele pentru constructii noi La vanzarile de ferestre pentru constructii noi, cea mai importanta pondere a avut-o tamplaria din lemn, cu 13,6 milioane u.f. anul trecut. In 2004 volumul de vanzari va fi de circa 12,8 milioane u.f, iar livrarile vor continua sa scada pana in 2007, cand vor fi comercializate numai 11,8 milioane u.f. Cea mai semnificativa depreciere se va produce insa pe piata ferestrelor din aluminiu, unde se prognozeaza o diminuare cu 30% a vanzarilor pana in 2007 (doua milioane u.f.). Tamplaria din PVC a castigat teren, intre 1999 si 2002 fiind livrate in total 39,1 milioane u.f. Anul trecut s-a inregistrat un record de 12,2 milioane u.f., previziunile pentru intervalul 2004-2007 indicand un volum total de 48,2 milioane u.f. Inexistente din punct de vedere statistic pana in 2002, ferestrele din fibra de sticla au inregistrat anul trecut vanzari de 0,5 milioane u.f. Analistii asteapta o crestere anuala de 0,1 milioane u.f. pana in 2007, cand vor fi livrate circa 0,9 milioane u.f. Piata de ferestre pentru constructii noi a totalizat 29,5 milioane u.f., fiind asteptata sa scada la 27,4 in 2007 (-7%). Livrari relativ stabile de ferestre pentru renovari Previziunile pentru sectorul de renovari sunt relativ bune in comparatie cu cele pentru constructii noi. Potrivit Biroului Federal de Recensamant, in 2002 s-au investit in reabilitari 107,4 miliarde de dolari, iar anul trecut circa 120 de miliarde USD (+12%). Pentru 2004 se asteapta o noua crestere cu 4,2%, vanzarile de ferestre fiind influentate indirect de aceasta tendinta. Daca la noile constructii ferestrele din lemn au fost in prim-plan, pe piata de renovari tamplaria din PVC ocupa cea mai importanta pozitie. Volumul vanzarilor a ajuns la 18,5 milioane u.f. in 2003, iar in 2007 vor fi livrate 19,8 milioane u.f. Tamplaria din lemn au ajuns la 11 milioane u.f. in 2003, insa se va diminua la 10,4 milioane u.f. pana in 2007. Si aluminiul inregistreaza un regres, de la 4 milioane u.f. in 1999 la 3,1 milioane anul trecut si estimari de numai 2,2 milioane u.f. pentru 2007. Se asteapta o dublare a vanzarilor de ferestre din fibra de sticla in urmatorii trei ani, respectiv 0,4 milioane u.f., fata de nivelul de 0,2 milioane u.f. inregistrat anul trecut. Piata de ferestre pentru renovari a crescut de la 29,9 milioane u.f. in 1999, la 33,3 anul trecut si va ramane relativ constanta pana in 2007. |