Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Joi, 21 Noiembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - TEMAD: Crestere de peste 10% a pietei autohtone de etansanti si sigilanti, in 2022
TEMAD: Crestere de peste 10% a pietei autohtone de etansanti si sigilanti, in 2022
Furnizori de sisteme Publicat de Camelia Pantel 08 Nov 2022 06:10
In opinia conducerii companiei Temad, anul 2022 va aduce o crestere a pietei autohtone de etansanti si sigilanti cu peste 10%, care va fi datorata majorarilor de pret, insa nu si volumului livrarilor, care se va majora cu aproximativ 2%. „In perioada 2017 - 2022, piata materialelor de etansare a inregistrat o rata de crestere anuala compozita (CAGR) de 1% in volum si de 7% in valoare. In anul 2020, s-a inregistrat o stagnare relativa a consumului de etansanti si sigilanti fata de 2019, datorata in mare parte discontinuitatilor in lanturile de productie si de transport, pe fondul pandemiei. In schimb, in 2021, piata de etansare a crescut ca valoare din cauza majorarilor de pret, in timp ce in volum a stagnat fata de 2020. Majoritatea etansantilor utilizati in 2021 au fost spume poliuretanice care au reprezentat aproximativ 70% din piata, acestea fiind urmate, cu circa 20%, de siliconi. Segmentul cel mai afectat in timpul crizei de Covid-19 au fost spumele PU, din cauza cresterii pretului acestora. Acest sector a fost sustinut in special de lucrarile de renovare ale consumatorilor individuali. In ceea ce priveste perioada urmatoare, previziunile noastre indica o continuare a lucrarilor de renovare si de reabilitare a tamplariei vechi, care nu asigura eficienta energetica, dar si o tendinta in crestere a consumului de produse din marcile private caracterizate prin preturi scazute, in detrimentul brandurilor cu notorietate care ofera un plus de know-how si o serie de servicii extra. Estimarile proprii indica faptul ca piata va continua sa fluctueze, fiind la fel de sensibila la evolutiile preturilor la materiile prime, energie sau costurile fortei de munca. Cu toate acestea, in ceea ce ne priveste, vom continua sa investim in continuare in tehnologie si automatizare, in programe de pregatire profesionala, fiind, in acelasi timp, foarte concentrati pe dezvoltare si diversificare, prin generarea de proiecte multiple. Ultimii doi ani au reprezentat lectii utile pentru noi pentru a fi si mai pregatiti pentru viitor si ne-au determinat sa lucram cu mai multe scenarii, astfel incat sa fim pregatiti pentru orice fel de situatii posibile. Masurile pe care le-am implementat pentru a compensa efectele negative generate de intreruperea laturilor de aprovizionare sau cresterea preturilor la materiale si energie au constat in colaborarea cu furnizori si producatori alternativi pentru grupele de produse pentru care putem asigura o calitate similara sau optimizarea comenzilor bazate pe un sistem eficient de previziune, astfel incat sa prevenim intarzierile ce pot aparea in lantul de aprovizionare. Totodata, am analizat atent cresterile de pret comunicate de producatori si, in functie de impactul acestora, am putut sa le absorbim in adaos, astfel incat sa mentinem preturile anterioare cat mai mult timp posibil pentru clientii finali. In fiecare an avem grija sa completam gamele de produse, fiind axati atat pe dezvoltare, cat si pe diversificare. O echipa de profesionisti si specialisti tehnici este atenta la cerintele actuale. Am inregistrat un interes crescut in cadrul pietei de tamplarie termoizolanta pentru noile benzi de expandare precomprimate RINO si benzile pentru montajul usilor si ferestrelor RINO, care fac parte din sistemele de etansare corespunzatoare fatadelor si ferestrelor la constructii din lemn si metal. In ceea ce priveste vanzarile, in primele noua luni ale anului 2022, am inregistrat o majorare de 6% fata de aceeasi perioada a anului anterior, iar anul 2021 Temad l-a incheiat cu o majorare de 10% a cifrei de afaceri fata de 2020”, a mentionat Florin Madar, fondatorul si directorul general al Temad. Informatii suplimentare, la www.temad.ro  
    
 
ABONARE REVISTE
TSV
SISECAM
rehau
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left