Furnizori de sisteme
Publicat de Ovidiu Stefanescu
04 Iun 2025 06:00
|
 Pe fondul crizei economice persistente, manifestate in special in sectorul constructiilor, grupul Warema a inregistrat o scadere a cifrei de afaceri si a veniturilor operationale in exercitiul financiar 2024. La nivel mondial, compania a realizat vanzari totale de aproximativ 687 milioane de euro (fata de 753 milioane de euro, in anul precedent) prin cele doua divizii, de umbrire, respectiv inginerie. Oficialii societatii au declarat ca se asteptau ca anul 2024 sa fie dificil, cu repercusiuni asupra succesului comercial curent. Cu toate acestea, avand in vedere situatia tensionata a pietei si incertitudinile economice, firma a reusit sa amortizeze in mare masura evolutiile negative ale pietei. Pentru perioada urmatoare insa nu se preconizeaza o imbunatatire rapida a situatiei. In continuare, constructia de locuinte va ramane la un nivel extrem de scazut, iar piata de cladiri comerciale se va mentine pe un trend descendent. Conform previziunilor, aceasta tendinta este valabila pe termen scurt. In contextul dat, cu atat mai importante sunt stabilitatea si sustenabilitatea prin implementarea masurilor de eficientizare. Astfel, obiective precum reducerea semnificativa a consumului de energie au ramas importante pentru grup, iar confirmarea acestui angajament se reflecta in recunoasterea oficiala a Science Based Targets Initiative (SBTi), pe care compania a primit-o recent. In ceea ce priveste prognozele, o imbunatatire este de asteptat cel mai devreme in 2026. Oficialii Warema se declara pregatiti pentru acest scenariu, firma fiind bine pozitionata din punct de vedere competitiv si reafirmandu-si intentia de a fi in continuare un suport de incredere pentru clienti si parteneri. De asemenea, vor continua eforturile pentru asigurarea unei dezvoltari armonioase a companiei, pe termen lung. Pentru informatii suplimentare, click aici
|