AERECO VENTILATIE: Noi sisteme higroreglabile de ventilatie |
Furnizori de sisteme Publicat de Camelia Pantel 20 Iul 2010 10:47 |
Danut Caragata, director comercial al Aereco Ventilatie: „Aereco produce si comercializeaza grile higroreglabile, ventilatoare si accesorii destinate sistemelor higroreglabile de ventilatie (extractie mecanica - MEV, extractie naturala - PSV sau hibrida). Ponderea principala in livrarile de pe piata autohtona (cu aproximativ 75%) o detin kit-urile higroreglabile EMM, destinate montajului pe tamplaria termoizolanta in vederea asigurarii aportului de aer proaspat. Pentru ca Aereco acorda atentie diversificarii produselor in vederea acoperirii unui spectru larg de aplicabilitate, in 2010 a fost lansata o noua gama de grile higroreglabile acustice, existand acum posibilitatea furnizarii de produse si pe culoarea gri, pe langa cele standard: alb, maro brun, stejar auriu. Activitatea economica desfasurata de Aereco in Romania a cunoscut un trend constant ascendent pana in 2009 (crestere de 45% fata de 2008). Totusi, trebuie specificat faptul ca piata locala este inca imatura pe segmentul nostru de activitate. Conjunctura economica actuala se va reflecta probabil in 2010 asupra vanzarilor noastre si previzionam o contractare cu 15% - 20% a cifrei de afaceri. Pentru contrabalansarea pe termen mediu si lung a efectelor conditiilor economice actuale, am initiat, recent, un proiect prin care ne propunem ca Aereco sa fie promovat in mod profesionist catre specialistii implicati in proiectarea de obiective rezidentiale. In ceea ce priveste evolutia pietei externe, Aereco SA - Franta continua sa lucreze la capacitate maxima, sistemele higroreglabile de ventilatie raspunzand foarte bine cerintelor europene de eficientizare energetica a cladirilor rezidentiale”. |