Furnizori de sisteme
Publicat de AG&F
15 Dec 2009 11:30
|
Societatea SKS Stakusit Romania a consemnat, in 2009, o diminuare a cifrei de afaceri de 35% in comparatie cu anul anterior, trend cauzat de scaderea generala inregistrata de sectorul constructiilor si, implicit, de cel al tamplariei termoizolante. Pentru exercitiul financiar urmator estimarile sunt optimiste, reprezentantii subsidiarei locale a firmei germane mizand pe o crestere de 5% fata de 2009. "Ceea ce a fost mai rau a trecut deja, iar de pe piata au disparut aproape toate acele societati care intampinau probleme sau nu au avut capacitatea de a se adapta noilor conditii concurentiale. Pentru SKS Stakusit, au aparut primele semne ale reluarii tendintei ascendente si, daca la jumatatea lunii decembrie 2008 nu se mai putea vorbi de nicio comanda, in acest moment avem lucrari contractate pana la sfarsitul lui decembrie 2009. Pentru unele dintre acestea, termenul de finalizare s-a stabilit in ianuarie 2010, ceea ce, in opinia noastra, constituie un semnal incurajator si reprezinta un nou imbold pentru a continua aplicarea strategiei actuale de dezvoltare. Trebuie mentionat faptul ca, in vederea limitarii efectelor negative ale crizei, nu am adoptat masuri dure, cum ar fi disponibilizarile, ci am optat pentru un control eficient al costurilor. De asemenea, am procedat la maximizarea stocurilor disponibile, pentru a oferi conditii optime de livrare partenerilor din Romania. O alta metoda ce si-a dovedit, in timp, eficienta a fost aceea a acordarii de remuneratii care au fost calculate astfel incat sa asigure venituri sporite in perioadele de crestere a comenzilor si un nivel peste salariul mediu pe economie, in intervalul de stagnare sau in cel de scadere a activitatii. In felul acesta am reusit sa formam o echipa puternica si fidela de angajati, pe care sa ne putem baza in momentele mai grele. Oricum, este de asteptat ca dificultatile economice generale sa fie depasite complet incepand cu vara lui 2010, numai daca sistemul national de creditare, dublat de reluarea investitiilor straine directe, va putea asigura fondurile necesare sustinerii sectorului de constructii", a declarat Emil Marian, administrator al societatii. Informatii suplimentare, la www.sks-stakusit.ro (O.V.S.)
|