Furnizori de sisteme
Publicat de AG&F
11 Nov 2009 11:30
|
Analizand informatiile furnizate de conducerea firmei Roto Romania, rezulta ca, pentru anul in curs, cifra de afaceri ar putea fi cu aproximativ 15% inferioara celei din 2008, dar tendintele actuale asigura premisele favorabile unei reveniri rapide. "Astfel, in exercitiul financiar urmator, ne propunem sa recuperam pierderile si sa consemnam o crestere de 10% a vanzarilor. Cauzele care au dus la situatia nefavorabila consemnata in prezent sunt complexe, dar pot fi rezumate, succint, prin: colapsul economic international (transferat aproape instantaneu si la nivel autohton), lipsa investitiilor in domeniul constructiilor, deprecierea dramatica a nivelului tranzactiilor pe pietele imobiliare, neimplicarea Guvernului Romaniei in sprijinirea intreprinderilor mici si mijlocii, dificultatea proceselor de accesare a fondurilor comunitare nerambursabile etc. Referitor la structura cererii in domeniul comercializarii de sisteme de feronerie, am remarcat faptul ca beneficiarii sunt interesati mai mult de pret decat de calitatea sortimentelor promovate. De asemenea, se constata si o intensificare a cerintelor de prelungire a termenelor de plata, clientii nemaiacordand importanta cuvenita diversitatii gamei de produse si servicii. Am incercat sa contrabalansam aceste tendinte, principalele masuri aplicate fiind constituite de marirea portofoliului de clienti si completarea ofertei cu feronerie diferita de cea standard. Totodata, am optat pentru implementarea unui program de control al costurilor, precum si a altuia prin care vizam fidelizarea partenerilor actuali. Speram ca toate problemele pe care le intampinam sa fie solutionate in mai putin de un an, astfel incat, de la jumatatea lui 2010, sa marcam reluarea trendului ascendent in domeniul propriu de activitate. Pe termen scurt nu ne propunem aplicarea unor planuri ample de investitii, preferand sa ne concentram eforturile spre introducerea unor strategii de dezvoltare pe orizontala, completate de politici de orientare catre marketing si client", a declarat Richard Binder, director general al firmei Roto Romania. Informatii suplimentare, la www.roto-romania.ro (O.V.S.)
|