IMROGLASS – IMSA: Pietele externe de utilaje sunt mult mai stabile |
Furnizori de sisteme Publicat de Camelia Pantel 03 Aug 2011 10:08 |
Robert Jug (48 de ani)
Functia/Firma: administrator, Imroglass; responsabil de vanzari Imsa Group pentru Romania;
Experienta profesionala: 17 ani in domeniul sticlei plane.
Compania Imroglass – Alba Iulia, vizeaza obtinerea unei cifre de afaceri de doua milioane de euro in 2011, in crestere fata de nivelul de 1,8 milioane de euro consemnat in 2010 si 2009. Firma, parte din grupul Imsa – Italia, contribuie cu aproximativ 15% la realizarea vanzarilor totale ale grupului italian. De asemenea, in 2011, intentioneaza sa inaugureze o noua hala de stocare, dispunand, in acest moment, de un punct de lucru in municipiul de resedinta si de o retea proprie de distributie.
Oferiti detalii despre aria de distributie si despre oferta proprie de produse.
Grupul italian este prezent pe pietele din Europa Centrala si de Est, are reprezentante in opt tari si opereaza direct in alte sase. Holdingul include opt companii si dispune de 16 depozite. Pe plan autohton, reteaua de distribuitori este formata din aproximativ 3 firme. Principalele categorii de produse pe care le comercializam sunt reprezentate de materiale si utilaje pentru industria procesarii sticlei plane. In prezent, cel mai bine vandute sunt modelele destinate fabricarii geamului termoizolant, pe care le livram, preponderent, in zona de sud-est a tarii.
Care sunt principalele dificultati pe care le-ati intampinat in ultima perioada?
Principalele dificultati pe care le-am intampinat in primul semestru al anului in curs sunt de natura financiara (respectiv intarzieri ale platilor) sau insolvente ale firmelor producatoare de tamplarie termoizolanta. Obiectivele generale care se regasesc la nivel de grup sunt reprezentate de preocuparea permanenta pentru calitate si inovatie si acordarea de servicii de consultanta. In ceea ce priveste preturile la sortimentele livrate, in primul semestru din 2011 am mentinuttarifele. Cel mai important obiectiv pentru dezvoltare pe care il avem in vedere pentru intervalul imediat urmator este reprezentant de achizitionarea unei hale in Alba Iulia.
Descrieti principalele caracteristici ale pietei de profil.
La nivel general, piata autohtona de utilaje a inregistrat in 2011 o usoara majorare, trend ce estimam ca se va mentine si in 2012. Consideram ca printre solutiile aplicabile pentru impulsionarea dezvoltarii domeniului s-ar putea numara si utilizarea la potential maxim a fondurilor europene disponibile si eliminarea obstacolelor create de birocratie. Nivelul de informare a clientilor este bun, cerintele actuale ale utilizatorilor fiind axate fie pe calitate, fie pe pret, in functie de client. Asteptarile noastre pentru intervalul urmator sunt reprezentate de o usoara crestere a cerintelor. Principalele dificultati pe care le intampina firmele care activeaza in acest domeniu sunt de natura financiara. De altfel, segmentul utilajelor a fost cel mai mult afectat de efectele recesiunii economice, ca urmare a stoparii investitiilor de catre firmele de profil. Pentru depasirea acestei situatii dificile s-ar impune aplicarea unor masuri precum promovarea unei game diversificate de produse si servicii complexe, precum si a utilajelor noi, in detrimentul celor second-hand. Piata fortei de munca in domeniul nostru este caracterizata de o mare lipsa de lucratori cu experienta in domeniu, urmand ca pana in 2012 sa ramana la fel. Gradul de influenta a factorilor de decizie politico-economici asupra mediului de afaceri specific este foarte mare, mai ales gestionarea fondurilor europene, care lasa de dorit. Spre deosebire de evolutia interna, pietele externe se caracterizeaza printr-o stabilitate mai mare.
|