Cu prilejul semnarii unui contract de realizare a unei noi axe de transport in zona Coresi din municipiul Brasov, ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, a facut cateva declaratii referitoare la programul de reabilitare termica a imobilelor de locuit multietajate. "Pentru a impulsiona acest program, ne-am propus sa obtinem fonduri europene in vederea reabilitarii termice a blocurilor. In acest sens, am discutat cu oficialii Comisiei Europene sa ne permita ca, in cadrul Programului Operational Regional (POR), Axa 1 - Sprijinirea dezvoltarii durabile a oraselor – poli urbani de crestere, sa introducem si proiectele de reabilitare termica. Dupa cum este cunoscut, in Romania sunt trei milioane de apartamente si, daca s-ar lucra in ritmul anului 2009 (cand s-au contractat cele mai multe proiecte specifice) ne-ar mai trebui 100 de ani ca sa reabilitam toate unitatile locative. Dupa trei ani din momentul relansarii programului national de reabilitare termica, au fost definitivate lucrarile la 56.000 de apartamente, insa exista solicitari pentru 110.000 de locuinte", a declarat oficialul MDRT. Subliniind ca, in prezent, exista anumite axe din cadrul unor programe in cadrul carora nu s-au depus proiecte suficiente pentru a atrage finantare europeana, ministrul de resort a aratat ca trebuie efectuata o analiza a componentelor in care fondurile nu se vor cheltui, astfel incat sumele disponibile sa fie transferate la Axa 1 a POR pentru programul de reabilitare termica. In opinia ministrului, "exista o preocupare pe plan international si la nivelul Comisiei Europene in ceea ce priveste performanta termica a imobilelor si reducerea consumului energetic, astfel incat speram ca, din acest an, sa putem efectua reabilitarea termica a locuintelor cu finantare din fonduri europene". Cu toate acestea, nu se cunoaste deocamdata daca oficialii UE vor permite redistribuirea unor fonduri care au fost incluse in diverse programe de finantare, cu scop bine definit, la nivelul unei singure axe a POR. In prezent, sunt functionale doua tipuri de programe de reabilitare termica, cel principal presupunand ca Guvernul sa aloce 50% din fonduri, primaria sa aiba o contributie de 30%, iar locatarii/proprietarii o cota de 20% din factura lucrarilor de reabilitare termica. Pentru acest program nu mai exista fonduri disponibile in vederea initierii de proiecte noi, incercandu-se definitivarea celor incepute in anii anteriori. In luna august 2010, a fost demarat un alt program potrivit caruia asociatiile de proprietari pot contracta credite pentru o perioada de cinci ani (garantate in totalitate de statul roman), dobanda fiind subventionata in proportie de 100% de catre MDRT. In opinia oficialului guvernamental, noul program "incepe sa prinda contur, deoarece, pana in prezent, nu a functionat foarte bine, din lipsa mediatizarii, precum si din cauza impresiei pe care o au proprietarii, ce se tem ca trebuie sa instituie ipoteca asupra locuintelor, in favoarea institutiilor bancare ce acorda creditul. Este demn de mentionat ca in cazul de fata procedeul ipotecii se exclude, intrucat Guvernul garanteaza pentru imprumuturile respective". Informatii suplimentare, la
www.mdrt.ro