NICE: Strategia se axeaza pe controlul costurilor |
Furnizori de sisteme
Publicat de AG&F
22 Ian 2010 11:30
|
Veniturile corespunzatoare primelor 9 luni din 2009 pentru concernul italian Nice, specializat in fabricarea de elemente de automatizare pentru controlul accesului, au fost de 124,4 milioane de euro, in scadere cu 12% fata de intervalul similar al anului anterior. Profitul operational brut (EBITDA) a consemnat o scadere de aproape 20%, situandu-se la nivelul de 33,5 milioane de euro. Conform oficialilor companiei, a devenit vizibila o anumita imbunatatire a climatului economic general, ceea ce a permis ca in trimestrul al treilea sa se compenseze o parte din scaderi (avand in vedere faptul ca diminuarile din primul si al doilea interval au fost de 16,2%, respectiv 14,6%). Cele mai bune vanzari au fost consemnate pe piata locala (23,7 milioane de euro) si pe cea din Franta (34,1 milioane de euro), care au reusit sa acopere pierderile inregistrate in Spania, Marea Britanie si Europa de Est. In perioada urmatoare, conducerea executiva a Nice Group continua aplicarea strategiei de control al nivelului creditelor comerciale acordate. Compania realizeaza livrari in peste 100 de state si detine linii de fabricatie pentru executia de componente folosite la realizarea sistemelor de actionare automata specifice unei multitudini de produse: bariere, porti, rulouri, copertine, parasolare, usi de garaj, comerciale si industriale. Informatii suplimentare, la www.niceforyou.com (O.V.S.)
|