Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Luni, 25 Noiembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - TERAPLAST: Reluare a creşterii vânzărilor, în primul semestru
TERAPLAST: Reluare a creşterii vânzărilor, în primul semestru
Furnizori de sisteme Publicat de Ovidiu Stefanescu 09 Iul 2010 10:57
Înfiinţat în anul 1990, pe bazele Întreprinderii de Materiale de Construcţii din Bistriţa, grupul Teraplast a consemnat o evoluţie deosebită în perioada care a urmat, devenind unul dintre cei mai importanţi furnizori de pe piaţa produselor realizate din material plastic. Începând cu 2008, compania a fost listată în cadrul Bursei de Valori Bucureşti, fapt care a dus la consolidarea poziţiei deţinute pe diverse pieţe din branşă. De asemenea, la începutul acestui an a fost finalizată relocarea activităţii în noul parc industrial, amplasat în localitatea Sărăţel. Pentru a oferi mai multe detalii despre activitatea societăţii din ultima perioadă, este prezentată, în continuare, poziţia preşedintelui Consiliului de Administraţie.  
 
Emanoil Viciu, preşedinte al Consiliului de Administraţie al grupului Teraplast: "Rezultatele financiare obţinute în prima jumătate a anului în curs la nivel de grup au fost mulţumitoare, compania înregistrând o creştere faţă de nivelul vânzărilor consemnat în perioada similară din 2009. Aceasta înseamnă că am reuşit o stabilizare a afacerilor, deşi nu se poate spune că activitatea Teraplast a avut de suferit foarte mult de pe urma actualei recesiuni (scăderea de anul trecut a fost de numai 8%, fiind compensată rapid, prin implementarea unor acţiuni susţinute). În continuare, încercăm să ne adaptăm, în mod optim, la noile condiţii de piaţă. Astfel, pe segmentul fabricaţiei de profile din PVC, pe lângă finalizarea lucrărilor de concepere a profilului tetracameral - solicitat de un număr semnificativ de companii producătoare de tâmplărie cu care derulăm relaţii de parteneriat - am lansat în lucru un nou proiect, constând în dezvoltarea unui sistem cu 6 camere de izolare. În acest fel, venim în întâmpinarea trendului general manifestat în rândul tuturor competitorilor din acest domeniu, de a promova un produs din categoria «high-tech», destinat - în principal - aplicaţiilor de lux. Trebuie precizat faptul că, graţie implementării măsurilor menţionate, completate prin eforturi susţinute de îmbunătăţire a reţelei de distribuţie, segmentul respectiv a consemnat creşteri deosebite. De asemenea, un impact pozitiv a fost constituit de punerea unui accent deosebit pe comercializarea produselor noastre în cadrul marilor unităţi de bricolaj, fapt care a dus la o majorare semnificativă a livrărilor".
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 021-336.04.17
rehau
SISECAM
TSV
ABONARE REVISTE
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left