Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Miercuri, 30 Aprilie 2025
 
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - VEKA: Previziunile indica o majorare de 12% a vanzarilor in 2012
VEKA: Previziunile indica o majorare de 12% a vanzarilor in 2012
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 19 Iun 2012 16:34
Recent, oficialii societatii Veka – reprezentand "liderul mondial pe piata de sisteme de profile din PVC destinate productiei de tamplarie termoizolanta" – au anuntat, prin intermediul unui comunicat, faptul ca vanzarile filialei din Romania au consemnat un avans de 55% in primele cinci luni ale anului in curs, fata de aceeasi perioada din 2011. Desi nu s-au referit la valoarea acestor venituri, managerii companiei cu sediul central in localitatea Sendenhorst – Germania sustin ca nivelul procentual al cresterii cifrei de afaceri a subsidiarei din tara noastra "este cel mai mare dintre toate cele 55 de state in care grupul este prezent, la nivel global". Relatand principalele aspecte ce au contribuit la situatia pozitiva a firmei, cu atat mai remarcabila cu cat a survenit in conditiile unei piete marcate de instabilitate si incertitudine, Alexandru Oancea, Marketing Manager al Veka Romania, a subliniat: "Suntem foarte mandri de acest rezultat excelent, cu atat mai mult cu cat acesta a avut loc intr-o perioada de recesiune ce a afectat puternic piata constructiilor din Romania. Cresterea inregistrata de Veka pe piata locala, survenita in perioada ce precede sezonul de varf in ramura de constructii, se datoreaza cresterii gradului de absorbtie a produselor de inalta calitate in detrimentul solutiilor economice, dar inferioare calitativ. Cresterea are si alte doua motivari: majorarea ponderii exportului de ferestre si usi efectuat de producatorii de tamplarie termoizolanta care utilizeaza sistemele de profile Veka, precum si consolidarea relatiilor existente cu partenerii nostri". Reiterand succint cateva prognoze referitoare la evolutia afacerilor din 2012, echipa manageriala a companiei precizeaza ca, pentru intreg anul curent, "se estimeaza un avans de 10%-12% al cifrei de afaceri din Romania, cu o temperare a vanzarilor in sezonul de constructii". De altfel, "trendul crescator al afacerilor grupului german pe piata locala a fost vizibil inca din 2011, cand compania a inregistrat o majorare a vanzarilor cu peste 20% fata de anul anterior". In comunicat se mai arata ca, "in perioada unei crize economice, clientul final se orienteaza catre economisire, nu doar pe termen scurt, ci mai ales pe termen mediu si lung, prin achizitionarea de produse durabile. De aceea, produsele premium de la Veka - sisteme de profile care au o durata de viata estimata la peste 50 de ani - au cunoscut o crestere fulminanta in vanzare in ultima perioada. Comercializarea intensa a noii serii Softline 82 - constituind cea mai performanta solutie de tamplarie termoizolanta a grupului Veka si care este disponibila pe piata locala incepand cu acest an – se preconizeaza ca va deveni un alt factor de crestere a afacerilor companiei pentru urmatoarea perioada, pana la sfarsitul lui 2012. In plus, construirea de relatii consolidate cu producatorii de ferestre si usi pe plan local, prin suportul constant oferit de subsidiara din Romania a grupului german partenerilor sai, s-a reflectat puternic in avansul inregistrat de Veka in primele cinci luni ale anului in curs".
***
Fondata in anul 1969, ca urmare a preluarii producatorului german Vekaplast, care la acea data avea doar 8 angajati, Veka AG - Germania a devenit in 2011 lider mondial pe piata sistemelor de profile din PVC pentru usi, ferestre si obloane, angajand astazi mai mult de 3.500 de specialisti si inregistrand vanzari de peste 700 de milioane de euro in intreaga lume, precizeaza oficialii societatii. Prezent pe sase continente, grupul Veka dispune de 26 de fabrici si 16 centre logistice. Infiintata in anul 2000, Veka Romania este detinuta in totalitate de catre Veka AG Germania si are peste 30 de angajati, in prezent deruland afaceri cu peste 180 de parteneri in intreaga tara. Sistemele de profile PVC de la Veka, furnizate exclusiv in clasa A de calitate, ofera clientilor solutii individualizate din categoria premium, disponibile in aproape 50 de nuante, precum si profile cu design specific, ce satisfac cele mai pretentioase cerinte estetice. Reciclabile in proportie de 100%, aceste sisteme ofera solutia ideala, atat din punctul de vedere al izolarii termice, al functionalitatii, stabilitatii si usurintei de intretinere, cat si in ceea ce priveste durabilitatea si protectia mediului inconjurator. Fie ca este vorba despre ferestre, usi, obloane sau rulouri, pentru o cladire noua sau pentru o renovare, Veka poate oferi solutia perfecta, mai precizeaza conducerea societatii. Informatii suplimentare, la www.veka.ro
 
REYNAERS
TSV
Aluplast
rehau
ABONARE REVISTE
RT 2025
Editia
MARTIE-APRILIE 2025!
- pe site -
 

Autentificare

simonswerk left
hospice doneaza