WINKHAUS: Sunt necesari 10 ani pentru revigorarea sectorului de ferestre |
Furnizori de sisteme Publicat de Ovidiu Stefanescu 22 Apr 2010 09:53 |
Concernul Winkhaus se situeaza printre cei mai importanti furnizori de feronerie din Europa atat din punct de vedere al cifrei de afaceri, cat si din perspectiva cantitativa/calitativa a sortimentelor livrate. In prezent, holdingul integreaza activitatea a 17 firme din intreaga lume, cu peste 2.200 de angajati. Winkhaus Romania, cu sediul administrativ si depozitul central in Bucuresti, se afla in permanenta conexiune cu Winkhaus Austria, societate care coordoneaza activitatea din 15tari sud-est europene. In continuare, este prezentata opinia directorului de vanzari al reprezentantei locale referitoare la piata locala a sistemelor de feronerie si la perspectivele de redresare a acestui sector de activitate.
Zaharia Stan, director de vanzari al Winkhaus Romania: "Desi numarul de clienti al companiei noastre s-a majorat in 2009, nivelul cifrei de afaceri s-a diminuat cu 30% (in temeni reali) in comparatie cu vanzarile aferente anului anterior. De aceea, in 2010 principalul obiectiv de marketing este constituit de recuperarea a minimum 50% din pierderi. Acest lucru nu se va realiza, insa, pe baza redresarii pietei, ci datorita imbunatatirii - in continuare - a portofoliului cu noi parteneri de afaceri. De asemenea, pentru a facilita depasirea dificultatilor actuale, am luat decizia mentinerii preturilor la nivelul din 2009, cand acestea au fost oricum modificate fata de anul precedent. Data fiind conjunctura economica nefavorabila, pe termen scurt nu vor fi realizate investitii, singurele fonduri alocate fiind directionate spre departamentul de marketing. Din fericire, am reusit sa finalizam planurile de dezvoltare pe parcursul lui 2009, cand am schimbat amplasamentul birourilor si al centrului logistic, crescand astfel capacitatea de stocare. Pentru consolidarea pozitiei detinute pe piata de profil din Romania, am lansat un nou sistem de feronerie de tip compact, incluzand un numar redus de componente, care sa contribuie la diminuarea spatiului necesar de depozitare si la sporirea rulajului marfurilor. Dintre problemele cu care ne-am confruntat in ultima perioada, cea mai grava este aceea a solvabilitatii precare a partenerilor locali, fapt care a dus, de altfel, la diminuarea vanzarilor. Singura solutie pe care o intrezarim, in acest moment, este legata de cresterea semnificativa a vitezei de circulatie a disponibilitatilor financiare. In conditiile actuale, este dificil de prognozat un orizont pentru redresarea pietei constructiilor si, implicit, a celei de tamplarie termoizolanta. Totusi, se poate afirma ca, pe fondul sporirii exponentiale a prudentei investitorilor, este posibil ca intervalul temporar necesar revigorarii complete sa fie de aproximativ 10 ani".
|