Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Duminica, 22 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Actualitatea interna
GEALAN ramane cel mai important investitor pe piata autohtona a tamplariei
Actualitatea interna Publicat de AG&F 17 Mai 2003 11:30
(Imagini disponibile la www.fereastra.ro/arhiva/foto.php?topic=1)"Gealan Romania si-a propus pentru 2003 investitii de 1,5 milioane de euro pentru extinderea capacitatilor de depozitare si productie a unitatii de extrudare proprii. In aprilie a.c. au fost demarate lucrarile la extinderea capacitatii actuale de depozitare cu 1.560 mp si a platformei de aprovizionare/livrare cu 800 mp, suprafata de depozitare existenta fiind de 3.000 mp. In planul de investitii din anul curent este cuprinsa si extinderea capacitatii de productie cu inca o linie de extrudare. Cifra de afaceri s-a situat constant pe un trend ascendent: in anul 1997 a fost de 1,7 milioane de euro, in 1998 am obtinut 2,2 milioane euro, 4,3 milioane euro in anul urmator, 6,7 milioane euro in 2000, 8,8 milioane euro in 2001, iar anul trecut - 13,7 milioane euro. Vanzarile companiei noastre pastreaza un potential insemnat de crestere si pentru perioada urmatoare. Pe baza investitiei in extinderea capacitatii de productie, estimam pentru anul curent o cifra de afaceri de circa 21 milioane de euro (in crestere cu 7,3 milioane de euro fata de 2002) si aproximativ 24 milioane de euro pentru anul viitor, cu o productie totala de circa 4.000 de tone. Investitia si programele de parteneriat dezvoltate cu firmele din Romania au creat 2.500 de noi locuri de munca, iar salariile personalului nostru se situeaza mult peste medie", a declarat domnul Aurel Vlaicu, director general al companiei, in cadrul conferintei internationale de presa de la Muzeul National Cotroceni din Bucuresti. Cu acest prilej, reprezentantii grupului "Gealan" au oferit informatii complete privind rezultatele financiare, noile produse si strategia pentru perioada urmatoare. La eveniment au mai participat Helmut Frehse, director pentru dezvoltare, si Gerhard Singer, director de vanzari in cadrul "Gealan Werk" Germania.

Exportul reprezinta mai mult de 20% din productie
In anul 1999, printr-o investitie de 7,5 milioane euro, compania germana "Gealan Werk" isi incepea productia in Romania prin deschiderea la Bucuresti a unei unitati moderne de extrudare a sistemelor de profile din PVC pentru executia de usi si ferestre cu geam termoizolant. Aceasta este a patra fabrica a grupului, fiind parte a unui program complex de investitii demarat de "Gealan" dupa anii '90. Investitiile efectuate au vizat punerea in functiune a celei de-a doua fabrici in Germania (1992) si deschiderea alteia in Lituania (1997). "Gealan" si-a continuat proiectele de expansiune, iar in 2001 a inaugurat in Germania un centru logistic care permite livrarile de produse in maximum 3 zile catre pietele din Europa unde isi deruleaza afacerile: Franta, Olanda, Belgia, Polonia, Rusia, Ucraina, Danemarca, Spania, Croatia, Lituania etc. Firma Gealan a patruns rapid pe piata autohtona a sistemelor de profile din PVC pentru executia de tamplarie. Ca urmare a dezvoltarii accelerate si a investitiilor efectuate, firma detine in prezent o cota importanta de piata, fiind lider in Romania, pe baza volumului de vanzari si numarului de firme partenere. "Initial, compania a inceput sa extrudeze profile din PVC cu trei linii de ultima generatie. Datorita cresterii cererii autohtone de ferestre din PVC si a exportului (20% din productie), capacitatea a fost marita treptat. La sfarsitul anului 2002, unitatea avea cinci linii de extrudare, iar anul acesta este planificata instalarea celei de-a sasea linii. Gealan Romania exporta sisteme de profile din PVC in Ucraina, Moldova, Bulgaria si Turcia, iar afacerile grupului in Balcani se conduc de la Bucuresti. Anul trecut, exportul a insemnat 15% din cifra de afaceri, adica peste 2 milioane de euro. In anul 1998 exportul era de numai 68.100 euro (3% din totalul vanzarilor), a crescut la 216.000 euro in 1999 (5%), a atins 628.000 euro in 2000 (10%), iar in 2001 s-a situat la 12% (1.064.000 euro)", a adaugat domnul Vlaicu.

Gealan ofera partenerilor certificarea IQ-Partner
Pulberea aditivata necesara fabricarii profilelor este importata din Germania, fiind implementat in totalitate procesul tehnologic, inclusiv controlul calitatii. Gealan Romania este certificata conform standardului de calitate ISO 9002, iar la sfarsitul anului 2001 a obtinut si certificarea ISO 9001:2000. De asemenea, sistemele de profile extrudate sunt realizate in conformitate cu normele ISO 14000 privind protectia mediului. "Sustinem prin mijloace multiple companiile care produc sau efectueaza montaj de tamplarie cu sisteme Gealan. Succesul partenerilor nostri este important si de aceea ii sprijinim cu intreaga logistica disponibila la nivelul grupului si gama completa de produse. Gealan Romania asigura totul dintr-o singura sursa - sisteme de profile din PVC, utilaje in leasing, feronerie, armaturi, garnituri, scolarizare, service, documentatie tehnica si consultanta permanenta etc. - iar astfel ne implicam activ in dezvoltarea afacerii firmelor partenere", sustine directorul general al companiei. Strategia proprie presupune actiuni pentru pastrarea clientilor si atragerea de noi parteneri. In Romania, Gealan are mai mult de 200 de firme partenere distribuite uniform pe intreg teritoriul tarii. Pentru asigurarea rapida a livrarilor, s-au infiintat depozite la Constanta, Bacau, Cluj-Napoca si Craiova. Gealan promoveaza un sistem propriu de certificare a calitatii produselor pentru firmele partenere. Noul concept IQ (logo special, care pune in valoare limbajul formelor si foloseste culoarea rosie - simbol pozitiv) presupune "I - inteligenta in constructia sistemului" si "Q - calitatea detaliilor". Certificarea IQ este asemanatoare celei TUV CERT din Germania. Pentru a obtine si utiliza ulterior acest insemn, executantii de tamplarie trebuie sa integreze in procesul de productie cerintele de protectie a mediului stabilite prin Conventia Ecologica. De asemenea, trebuie sa aiba o pagina de internet actualizata si sa organizeze cursuri periodice de instruire pentru angajati. Gealan trebuie sa aiba calitatea de furnizor exclusiv de sisteme de profile pentru executantul respectiv de ferestre. Impreuna cu firma partenera se elaboreaza o strategie de dezvoltare/vanzari pentru 2-3 ani, iar o alta cerinta o reprezinta implementarea telemarketing-ului in activitatea de vanzari. Ulterior, companiile trebuie sa acorde atentie pregatirii personalului, prin organizarea de cursuri si seminarii tehnice pentru specializare si consultanta in vanzari.

Noul sistem S 7000 IQ Passivhaus pentru "casa pasiva"
Competitia acerba existenta pe piata sistemelor de profile din PVC impune actiuni energice de marketing, an de an fiind lansate noi produse cu caracteristici tehnice superioare. Anul trecut, cu ocazia Construct Expo, "Gealan Romania" a lansat pe piata sistemul de profile cu patru-sase camere - S 8000 IQ. Termoizolarea reprezinta o tema de actualitate, mai ales pe fondul promovarii programelor nationale de reabilitare termica a cladirilor, produsele Gealan fiind concepute sa asigure eficienta energetica, cu respectarea normelor privind protectia mediului. La Construct Expo 2003, "Gealan" a prezentat in premiera "fereastra pentru casa pasiva" (sistemul S 7000 IQ Passivhaus), caracterizata printr-un coeficient de transfer termic redus (Uf = 0,82 W/mpK). Fereastra pasiva are geam termoizolant de 42 mm (4/15/4/15/4), Ug = 0,7 W/mpK, iar latimea constructiva a profilului este de 132 mm. "Din punct de vedere al volumului de vanzari, Gealan Romania se situeaza in topul furnizorilor de profile pentru executia de tamplarie din PVC. Ca urmare a evolutiei bune din ultimii ani, Gealan reprezinta marca de tamplarie din PVC cu cea mai mare notorietate pe piata romaneasca", a declarat pentru FEREASTRA domnul Aurel Vlaicu.

Vanzarile totale ale grupului Gealan vor atinge 125 milioane de euro
"Vanzarile din 2002 ale Gealan Romania au fost cu 2,6 milioane euro mai mari decat cele realizate de catre grup in Germania (11,1 milioane de euro), mai ales pe fondul reducerii cu 17,3% a volumului de imobile nou-construite", a declarat in cadrul conferintei Gerhard Singer, director de vanzari al "Gealan Werk" pentru Germania, Austria si Slovenia. Anul trecut, grupul a avut o cifra totala de afaceri de 110 milioane de euro, din care exportul de profile din PVC pentru usi si ferestre a reprezentat circa 50 milioane de euro. Pentru anul 2003 este previzionata o crestere cu inca 15 milioane de euro a vanzarilor, iar exporturile sunt asteptate sa atinga 70 milioane de euro. Situatia pe piata germana de profil ramane dificila si are ca rezultat scaderea continua a vanzarilor de ferestre din PVC. Daca in 1999 se produceau 21,8 milioane unitati de ferestre (u.f.), anul trecut nivelul acestora a fost de numai 11,9 milioane u.f., pentru 2005, analistii estimand o scadere cu inca 0,8 milioane u.f. (adica 11,1 milioane). Companiile din sector se confrunta in continuare cu numeroase probleme, pe fondul scaderii pretului si a profitului. Toate acestea au influente negative inclusiv asupra furnizorilor de sisteme de profile. Se constata o presiune puternica din partea firmelor partenere, mai ales pentru reducerea pretului la profilele din PVC. Totusi, Gealan a reusit sa obtina rezultate pozitive in 2002 si pe piata germana, datorita adaptarii la conditiile existente. Cresterea a fost posibila pe baza gestiunii eficiente la nivelul partenerilor si raspunsul rapid la cerintele pietei. "Pentru a face fata problemelor din Germania, a crescut eficienta interna a companiei si s-au consolidat parteneriatele cu producatorii de ferestre. Sistemele de profile au fost adaptate la solicitarile pietei si s-a pus accent pe interactiunea intre productie, logistica si servicii. De asemenea, asiguram consultanta companiilor mici si mijlocii care, desi sunt utilate cu echipamente performante, continua sa aiba probleme in activitatea de marketing. Succesul partenerilor este si al nostru, iar Gealan aplica strategii specifice de dezvoltare pentru fiecare dintre pietele pe care activeaza", a incheiat domnul Singer.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 021-336.04.17
TSV
rehau
SISECAM
ABONARE REVISTE
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left