BASF: Circa 40% din produsele chimice performante livrate catre firme europene |
Furnizori de sisteme
Publicat de Ovidiu Stefanescu
27 Feb 2014 13:17
|
Datele financiare comunicate de concernul international BASF pe segmentul produselor performante (PP) indica un nivel al vanzarilor de circa 3,57 miliarde euro pentru diviza de substante chimice (aproximativ 23% din totalul veniturilor pe acest segment), in scadere cu 1,3% fata de anul precedent. Aproximativ 40% din venituri au fost obtinute de la partenerii din Europa. Departamentul integreaza sistemele de aditivi pentru mase plastice (stabilizatori UV, antioxidanti, pigmenti, solutii de intarziere a propagarii focului etc.) utilizati in productia de profile PVC destinate executiei de tamplarie termoizolanta. De altfel, BASF este lider mondial in bransa, livrand materiale specifice catre cei mai importanti furnizori mondiali din domeniu. Din punct de vedere structural, incasarile totale din sectorul PP au avut o pondere de 21% in cifra de afaceri la nivel de grup si au cumulat 15,53 miliarde euro, diminuarile raportate fiind cauzate in mod exclusiv de fluctuatiile cursului valutar, care au afectat, in special, rezultatele activitatilor din sectorul aditivilor. Masurile aplicate pentru corectia tendintelor actuale vizeaza, in special, adaptarea la specificul cererii curente, optimizarea operatiunilor de productie si a portofoliului de produse. De asemenea, in perioada urmatoare, produsele din categoria pigmentilor vor fi integrate in cadrul diviziei de dispersii. Pentru informatii suplimentare, click aici
|