Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Sambata, 20 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - AGC: Afacerile cu sticla arhitecturala raman profitabile
AGC: Afacerile cu sticla arhitecturala raman profitabile
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 24 Nov 2015 15:30
Oficialii concernului Asahi Glass Corporation (AGC) au anuntat recent rezultatele financiare aferente primelor noua luni ale anului 2015, explicand ca – pe segmentul sticlei arhitecturale – continua sa se observe o imbunatatire a profitului operational, ca efect al reformelor structurale aplicate in cadrul acestei divizii (in Europa si America de Nord), precum si pe fondul declinului cotatiei materiei prime si costului energiei. Astfel, in cele trei trimestre de referinta, chiar daca s-a constatat o diminuare usoara a vanzarilor de sticla float si alte sortimente, departamentul de vitraje a reusit sa raporteze rezultate satisfacatoare. Totusi, in ianuarie-septembrie a.c. a avut loc o crestere cantitativa a livrarilor in cadrul mai multor piete-tinta, cu precadere in America de Nord, respectiv in Europa Centrala si de Vest, in timp ce vanzarile din Japonia (si Asia, in general) au continuat sa scada, din cauza majorarii unor taxe de consum, iar cele din Europa de Est au regresat ca urmare a deteriorarii mediului economic. Astfel, cifra de afaceri neta din primele trei trimestre a.c. s-a diminuat cu -0,5% ca valoare, fata de perioada similara din 2014, ceea ce permite continuarea aplicarii, pentru anul in curs, a unui plan de afaceri bazat pe premise optimiste, ce presupune o crestere cu 6,7 miliarde yeni - JPY (sau, eventual, cu 54,66 milioane USD) a vanzarilor nete din 2015 (comparativ cu precedentul exercitiu financiar), pana la 1.355 miliarde JPY, in conditiile unui profit operational relativ asemanator (70 miliarde yeni), avandu-se, insa, in vedere o sporire cu 24,1 miliarde JPY a rentabilitatii nete, la 40 miliarde JPY, ca urmare a revizuirii unor politici sociale ale corporatiei, respectiv pe fondul efectului pozitiv al restructurarii afacerilor cu sticla arhitecturala in Europa si SUA.
Revenind la informatiile anuntate pentru intervalul analizat, cifra de afaceri a diviziei de sticla s-a plasat, in ianuarie-septembrie 2015, la 514,8 miliarde yeni (sau 4,2 miliarde USD), fiind cu 1,2% mai mare fata de incasarile consemnate in aceeasi perioada din 2014. In consecinta, daca se tine cont si de afacerile celorlalte doua divizii (sticla speciala pentru electronice – ale carei livrari s-au restrans – si substante chimice), in intervalul de referinta AGC a raportat o scadere de 4,6 miliarde yeni a vanzarilor nete, care au ajuns la 989,6 miliarde yeni (sau 8,07 miliarde USD), dupa cum se precizeaza intr-un comunicat al companiei. Conducerea corporatiei arata in acest context ca, desi sectia de sticla arhitecturala s-a confruntat cu diverse probleme, cu precadere pe pietele est-europene si in Asia, masurile de reorganizare au limitat fenomenul negativ.
In particular, oficialii AGC au mai anuntat ca, in perioada de raportare, divizia de sticla a avut rezultate satisfacatoare pe aproape toate pietele-tinta. Astfel, la totalul de 514,8 miliarde JPY sau 4,2 miliarde USD (rezultat prin eliminarea ulterioara a unor costuri de -13,8 miliarde JPY), subsidiarele din Japonia si Asia au avut o contributie de 220,7 miliarde JPY, cele din Europa de 211,4 miliarde JPY, iar in ambele Americi s-au consemnat 96,5 miliarde JPY – sume totale din care s-au scazut cheltuielile aditionale mentionate anterior. Totodata, vanzarile efective de sticla float au fost de 250,2 miliarde JPY in primele noua luni din 2015 (sau 2,04 miliarde USD), din care 134,6 miliarde JPY in Europa, 88,2 miliarde JPY in Japonia/ Asia si 37,2 miliarde JPY in America de Nord si de Sud (cu eliminari de -9,8 miliarde JPY). In fine, seturile de geamuri auto livrate in primele trei trimestre ale anului in curs au valorat 264,5 miliarde JPY (circa 2,15 miliarde USD), fiind furnizate cu precadere in Japonia/ Asia (132,5 miliarde JPY), Europa (76,7 miliarde JPY) si ambele Americi (59,3 miliarde JPY), in conditiile unor cheltuieli de amortizare cifrate la -4,1 miliarde yeni.
Probleme cu livrarile de vitraje in zona est-europeana
In ceea ce priveste previziunile, managerii AGC sustin ca in 2015 va avea loc o ascensiune a livrarilor proprii de sticla si materiale chimice, intr-un ritm usor accelerat, inclusiv pe fondul deprecierii yenului, singurele probleme urmand sa se consemneze la produsele speciale (display). Desi mediul economic global va ramane impredictibil, livrarile AGC de vitraje pentru aplicatii arhitecturale vor ramane, totusi, robuste in Asia (inclusiv Japonia, odata cu revenirea puternica a sectorului rezidential) si ambele Americi. Pe plan european se asteapta ca vanzarile sa fie solide in ansamblu, mai ales in vestul continentului, dar mai raman motive de ingrijorare in ceea ce priveste evolutia acestora in zona est-europeana, pe fondul unor fluctuatii ale cererii. In consecinta, pentru anul in curs, dupa cum se arata anterior, se estimeaza ca vanzarile nete ale AGC vor spori cu 0,5% fata de 2014, pana la 1.355 miliarde JPY, nivel corespunzator sumei de 11,05 miliarde USD (in conditiile unor rate similare ale cursului de schimb). In consecinta, chiar si in conditiile unor rectificari ulterioare, in sens negativ, ale rezultatelor financiare preconizate pentru 2015 (care, de altfel, a avut deja loc), corporatia japoneza va fi in masura sa-si sustina intreaga platforma de afaceri, ce se bazeaza pe 219 subsidiare si pe 46 de companii afiliate din intreaga lume (cu 148 de entitati importante doar pe segmentul sticlei), unde activeaza in total 51.100 de angajati. Referindu-se la provocarile anului in curs, directorul reprezentativ, presedintele si CEO al AGC Group, Takuya Shimamura (desemnat special in aceste functii la 1 ianuarie 2015), a subliniat: „Anul fiscal in curs, ce se incheie la 31 decembrie a.c., este unul critic pentru corporatie, reprezentand de fapt un test al abilitatii grupului de a finaliza cei patru ani consecutivi de declin al profitului operational, pentru a reveni la rentabilitate. In acest sens, noua politica de management AGC Plus este orientata, in special, spre generarea de siguranta, securitate si confort mediului social, spre crearea de valori si diverse functiuni pentru clienti si spre construirea unor relatii de incredere si de crestere a gradului de satisfactie la locul de munca la nivelul celor peste 50.000 de angajati, a caror responsabilitate mi s-a incredintat. Nu in ultimul rand, AGC Plus inseamna si cresterea valorii corporatiste a grupului pentru investitorii institutionali”.
***
Holdingul AGC este prezent si in tara noastra prin intermediul biroului AGC Flat Glass Romania, din Capitala, firma inregistrata la Ministerul Finantelor Publice in anul 2007. Societatea – care are doi angajati si se ocupa, potrivit codului CAEN stabilit la infiintare, cu prestarea unor servicii de intermediere in comertul cu material lemnos si materiale de constructii – a anuntat oficial, pentru 2014, o cifra de afaceri neta de 561.902 lei, iar in exercitiul fiscal anterior a raportat incasari de 639.785 de lei, respectiv 648.160 de lei in 2012. Trebuie insa precizat ca aceste cifre nu reflecta nivelul utilizarii vitrajelor AGC pe piata autohtona, livrarile efectuandu-se prin intermediul bazei logistice si industriale AGC Flat Glass Europe, cu sediul central in Belgia, care constituie una dintre cele mai importante subsidiare ale corporatiei. Pentru informatii suplimentare, click aici!
 
rehau
TSV
SISECAM
ABONARE REVISTE
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left