Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Joi, 25 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - DECEUNINCK: Repozitionare strategica a unitatilor de productie din Europa
DECEUNINCK: Repozitionare strategica a unitatilor de productie din Europa
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 01 Apr 2020 05:12
Noutati cu privire la impactul pandemiei cu Covid-19 si la masurile de contracarare aplicate de managementul Deceuninck.
 
Ulterior publicarii raportului financiar anual, la data de 20 martie 2020, managementul corporatiei Deceuninck a anuntat ca, in contextul evolutiei rapide a pandemiei mondiale cu virusul de tip SARS-CoV-2 (coronavirus), „se observa deja, cel putin in Europa, o crestere a numarului proiectelor de constructii ale caror lucrari se suspenda, acestea urmand sa aiba un impact negativ asupra industriei de tamplarie termoizolanta”.
In acest context, prioritatea nr. 1 a Deceuninck a fost – si ramane – siguranta/ bunastarea angajatilor, sens in care au fost luate mai multe masuri specifice.
„Desi actualmente este dificill sa se cuantifice amploarea incetinirii lucrarilor si restrangerii activitatii in domeniul constructiilor, am implementat masuri cu aplicabilitate imediata pentru protectia angajatilor si reducerea costurilor oparationale, prin inchiderea temporara, pana la noi ordine, a fabricilor din Franta si Belgia. De asemenea, angajatilor din linia mediana (ce nu sunt implicati direct in productie) li se aplica o schema de reducere temporara a activitatii, in timp ce managementul executiv si membrii board-ului corporatiei au convenit asupra reducerii voluntare a remuneratiei”, se precizeaza intr-un comunicat ad-hoc al Deceuninck.
Avand in vedere impactul creat de pandemia cu Covid-19, spre deosebire de aspectele comunicate in raportul corporatiei din 20 februarie 2020, Consiliul Director al Deceuninck va propune la Adunarea Generala a Actionarilor ca dividendele din anul 2019 sa nu fie achitate in actualul exercitiu financiar.
„Continuam sa monitorizam atent situatia si vom lua in mod proactiv cele mai potrivite masuri de salvgardare a sanatatii personalului si a performantei de ansamblu a companiei. In acest sens, trebuie mentionat si faptul ca rezultatele financiare neauditate din primele doua luni a.c. au fost excelente, cu o crestere de +12% a vanzarilor, gratie dezvoltarii puternice a afacerilor in America de Nord si in Europa. La acestea au contribuit, in acel moment, inclusiv imbunatatirile vizibile ale contextului macroeconomic din Turcia. In plus, repozitionarea strategica a Deceuninck in Europa a progresat in linie cu estimarile initiale”, au mai explicat managerii holdingului belgian.
 
Oficialii grupului Deceuninck au anuntat anterior ca, in anul 2019, corporatia a consemnat o crestere usoara a vanzarilor numai in America de Nord, gratie performantelor notabile ale subsidiarelor din regiune. In aceste conditii, programul ambitios de investitii continua sa se aplice (cu masuri de reducere a amprentei ecologice a produselor corporatiei, precum si de consolidare a marcii Deceuninck, concomitent cu integrarea afacerilor din Europa Centrala si de Vest, respectiv cu derularea proiectului unitatii de reciclare din Diksmuide), chiar daca anumite scaderi ale livrarilor din Turcia si, ceva mai ponderat, din Europa au determinat o diminuare din punct de vedere valoric a rulajului, de -6% in intervalul analizat, comparativ cu 2018. Anul in curs presupune in acest context urgentarea aplicarii planului de repozitionare strategica in Europa si in Turcia, care presupune implementarea unor proiecte ample, de importanta majora, dar care au costuri semnificative de tranzitie, in timp ce beneficiile se vor materializa dupa traversarea urmatoarelor 18 luni. Astfel, se va recurge la diminuarea volumului capacitatilor productive din Germania, prin transferul acestora in Polonia, unde exista deja capacitati suplimentare date in folosinta in ultimii trei ani. Pentru 2019, costul masurilor de restructurare, aferente noului plan, s-a cifrat la 9 milioane de euro.
In circumstantele descrise anterior, potrivit unui comunicat al grupului, dat recent publicitatii, vanzarile nete consolidate din ianuarie-decembrie 2019 s-au situat la 633,8 milioane de euro, fiind mai reduse cu -6% raportat la 2018, iar EBITDA ajustat s-a micsorat, ajungand la 60,6 milioane de euro, presupunand o scadere LFL de -26% (fata de 81,9 milioane de euro), ponderea acestuia fiind de 9,6% din vanzari. Totodata, s-a consemnat o pierdere neta de -14,7 milioane de euro, comparativ cu un profit net de 15,6 milioane de euro, dar s-a reusit semnarea unei facilitati de credit de tip revolving, in valoare de 60 milioane de euro, cu maturitate in anul 2024, care a inlocuit facilitatea deschisa in 2015, avand termenul de maturizare in 2020, cu o valoare de 50 de milioane de euro. „Anul 2019 a fost extrem de provocator pentru compania noastra si, cu toate ca rezultatele sunt dezamagitoare, planul strategic pe care il aplicam nu este afectat. Acesta va duce la crearea si consolidarea unei comunitati Deceuninck mai sustenabila si mai puternica. Desi scaderea vanzarilor s-a datorat aproape exclusiv problemelor complexe existente in Turcia, modelul nostru de afaceri pentru aceasta tara, precum si pentru pietele emergente si SUA, respectiv cotele de piata nu s-au modificat si raman solide, in pofida incetinirii temporare a unor activitati economice. In Europa, deocamdata, modelul propriu de afaceri nu s-a dovedit a fi destul de eficient, dar suntem pe drumul cel bun pentru a rezolva in mod structural aceasta problema. Multe proiecte, cum ar fi lansarea platformei deja castigatoare de premii Elegant, noua capacitate de reciclare, optimizarea amprentei de carbon si consolidarea brandului, sunt acum derulate in paralel cu planul de restructurare din Europa. Aceasta constituie totusi o provocare, iar profitabilitatea se afla sub presiune, insa suntem ferm convinsi ca la final vor exista beneficii reale si multiple nu numai pentru noi, ci si, mai ales, pentru clientii nostri”, a declarat Francis van Eeckhout, CEO al Deceuninck Group.
In ceea ce priveste perspectivele pe termen scurt, bazandu-se pe datele actuale, managerul estimeaza ca 2020 va fi inca un an al unor provocari semnificative. Pe termen lung, conducerea grupului este optimista privind potentialul de dezvoltare a industriei in care activeaza, dar este necesara depasirea rapida a situatiei dificile din Turcia, care s-ar putea manifesta in continuare, mai ales ca momentul initierii unei perioade de revenire economica in tara respectiva este dificil de anticipat. Pentru Europa, principala provocare va fi legata de aplicarea „strategiei celor cinci piloni”, care ar trebui sa consolideze, la final, cota de piata continentala a grupului. In America de Nord, gratie noilor categorii de clienti, se prognozeaza reluarea sustinuta a cererii, dupa usoara scadere cantitativa din 2019 (dar care nu a avut efect asupra ascensiunii cifrei de afaceri din regiune). Singurul factor de risc, date fiind politicile actuale din SUA si Canada, l-ar putea constitui problemele legate de lipsa fortei de munca.
In pofida scaderii valorice de ansamblu a vanzarilor, perioada analizata a insemnat o continuare a procesului de consolidare a actualei paradigme a afacerilor grupului, insa in ceea ce priveste activitatea din Europa rezultatele anuntate pentru anul trecut au confirmat o usoara scadere, asimilata unei stabilizari (-1,8%). Astfel, in spatiul european, livrarile au ajuns la 332,3 milioane de euro (fata de 338,4 milioane de euro). Conducerea concernului explica aceasta situatie prin faptul ca, in principiu, impactul negativ momentan dat de rationalizarea amprentei comerciale a grupului pe continent a fost augmentat de cererea precara din Franta (pe fondul scaderii increderii consumatorilor si al unor modificari in acordarea subventiilor pentru lucrarile de renovare).
In intervalul de referinta, pentru America de Nord s-a evidentiat un progres de +3,1%, pana la 135,4 milioane de euro (de la 131,3 milioane de euro in anul anterior), intrucat Deceuninck North America (DNA) a reusit, prin cresterea calitatii produselor si serviciilor, sa atraga noi clienti, beneficiind si de un climat pozitiv in ceea ce priveste segmentele de constructii noi si de renovari. Cu toate acestea, desi cererea ramane puternica, nivelul majorarii este sub potential, cantitatile livrate aflandu-se sub impactul negativ al unor conditii meteo nefavorabile. Totodata, pierderea unui client important a avut de asemenea un impact negativ, mai ales ca noile contracte semnate cu alti clienti au inceput sa se materializeze efectiv din luna decembrie 2019.
In fine, dar nu in ultimul rand, in Turcia si tarile emergente s-a constatat, in premiera pentru ultimii ani, cea mai nefavorabila cifra de afaceri pentru Deceuninck, intrucat acest indicator a scazut cu -18,8%, ceea ce a adus vanzarile la 166,1 milioane de euro (fata de 204,5 milioane de euro), pentru ca mediul de afaceri specific din Turcia continua sa fie foarte dificil. In acest sens, trebuie precizat ca nivelul anuntat anterior include si cifra de afaceri a liderului pietei din Turcia, Pimas (Pimapen), dar ale carui rezultate au putut fi doar partial compensate de exportul in tarile emergente, care se afla in crestere (cu toate ca, valoric, acesta este relativ marginal, baza afacerilor respective fiind inca redusa). Au fost necesare si masuri de ajustare in sens pozitiv a pretului, pentru a combate inflatia si devalorizarea monedei turcesti (TRY).
***
Cu 3.600 de angajati (in urma preluarii Pimas), concernul Deceuninck, specializat in extrudarea de sisteme din PVC pentru tamplarie termoizolanta si in fabricarea altor materiale de constructii, are subsidiare (15 unitati de productie, integrate pe verticala, respectiv 21 de centre logistice) in 19 de tari din intreaga lume, coordonand, mai precis, unitati industriale de fabricatie in America de Nord si de Sud, Europa (inclusiv Rusia si Turcia), precum si in Asia. Totodata, controleaza numeroase puncte de vanzari in 91 de tari ale lumii, prin intermediul carora deserveste mai mult de 4.000 de clienti. Potrivit managerilor sai, corporatia, fondata in anul 1937, se afla in randul primilor trei producatori mondiali de profile din PVC si materiale compozite pentru ferestre si usi, elemente destinate amenajarilor exterioare, precum si produse pentru acoperisuri, fatade si aplicatii de interior. In 2013, vanzarile consolidate s-a situat la 536,5 milioane de euro, cu un rezultat net pozitiv de 8,4 milioane de euro, iar in 2014 indicatorii respectivi s-au plasat la 552,8 milioane de euro si 10,5 milioane de euro, pentru ca in 2015 sa se ajunga la 644,5 milioane de euro si 13,3 milioane de euro, la nivelul lui 2016 sa se raporteze 670,9 milioane de euro si 21 milioane de euro, iar in 2017 sa se consemneze 687,2 milioane de euro si 13,8 milioane de euro, dupa care, in 2018, s-a ajuns la 674,2 milioane de euro si 15,6 milioane de euro. La nivelul lui 2019, vanzarile nete au fost de 633,8 milioane de euro si, in premiera pentru ultimii sapte ani, s-a inregistrat o pierdere neta de -14,7 milioane de euro. Corporatia este reprezentata in tara noastra de subsidiara Deceuninck Romania, din Capitala (societate cu 14 angajati), care, potrivit celor mai recente date oficiale, a consemnat in 2018 o cifra neta de afaceri in valoare de 21,08 milioane de lei (+1,39%), in conditii de profitabilitate, in 2017 s-a evidentiat cu o cifra de afaceri de 20,79 milioane de lei (-8,87%), avand 13 salariati, in 2016 a raportat 22,82 milioane de lei (+8,05%), avand 12 angajati, iar in 2015 s-a remarcat printr-un rulaj de 21,12 milioane de lei (+22,22%), realizat tot cu 12 salariati, dupa ce in 2014 a inregistrat 17,28 milioane de lei (-12,15%), iar la nivelul lui 2013 vanzarile au fost de 19,67 milioane de lei (+0,56%), in timp ce in 2012 incasarile s-au situat la 19,56 milioane de lei, reprezentand o crestere de +21,95% fata de anterioarele 12 luni. Pentru informatii suplimentare, click aici!
 
SISECAM
TSV
rehau
ABONARE REVISTE
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left