Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Joi, 25 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - ROTO isi dezvolta in mod consecvent toate programele de feronerie
ROTO isi dezvolta in mod consecvent toate programele de feronerie
Furnizori de sisteme Publicat de Ovidiu Stefanescu 01 Iun 2020 05:17
Furnizorul de sisteme de feronerie Roto Frank si-a obisnuit partenerii, de-a lungul anilor, cu lansarea unor produse inovatoare cu ocazia Fensterbau/Frontale - cel mai importat loc de reunire a bransei de tamplarie termoizolanta, unde toti competitorii din domeniu isi prezinta, o data la doi ani, noutatile. In 2020, din cauza conjuncturii create de pandemia Covid-19, acest lucru nu a mai fost posibil, ceea ce nu a impiedicat insa Roto sa-si prezinte in mod comprehensibil oferta de produse si servicii la care expertii grupului au lucrat in ultimii doi ani. Gratie facililitatilor oferite de tehnologiile digitale, demersul respectiv a fost incununat de succes, astfel incat producatorii de ferestre si usi au deja posibilitatea de a se informa corect si complet in legatura cu inovatiile in materie de solutii tehnice si servicii. Conform declaratiilor conducerii companiei germane, in perioada care va urma nivelul de comunicare cu partenerii se va intensifica, pentru a lamuri, astfel, toate aspectele si a asigura o utilizare corespunzatoare a sistemelor Roto.
 
Roto Com-Tec, senzor wireless pentru integrarea in casele inteligente
Probabil ca vestea cea mai importanta pentru colaboratorii din Romania este legata de modernizarea programului de feronerie oscilo-batanta Roto NX. De la finele lui 2019 a devenit disponibila pe piata de profil versiunea destinata echiparii ferestrelor executate din lemn. Balamalele de tip T sunt calibrate pentru a sustine sarcini ale cercevelei de pana la 150 kg, fiind astfel perfect adaptate cerintelor arhitecturale contemporane, ce implica proiectarea unor ansambluri de mari dimensiuni. Reperele impresioneaza, de asemenea, prin avantajele pe care le asigura si care sunt similare celor oferite de variantele destinate folosirii la tamplaria din PVC. Acestea se refera, printre altele, la designul atractiv, asigurat, printre altele, de suruburile ascunse, integrarea unui sistem de ventilare pe timp de noapte inclusiv in versiunea standard, optiunea de incadrare in clasa de rezistenta antiefractie RC2 pentru pozitia batanta, finisajul „Roto Sil Level 6” ce ofera o protectie anticoroziva remarcabila in special a zonelor aflate sub influenta unui stres puternic. Nu trebuie uitata nici caracteristica „Smart Home Ready”, posibila datorita senzorului wireless Roto Com-Tec, care se instaleaza in elementul activ de colt. Toate cele trei versiuni disponibile ale dispozitivului garanteaza niveluri ridicate de securitate si comoditate in utilizare, inclusiv in cazul montajului la sistemele glisante Patio Alversa sau cele batant-culisante.
 
Cama de blocare de tip V, pentru instalare rapida si ajustare precisa
O alta noutate pregatita de Roto pentru 2020 este reprezentata de modernizarea camei de blocare de tip V. Forma actualizata a acesteia asigura o toleranta extinsa pentru zona de reducere (engl. rebate), ceea ce faciliteaza instalarea rapida, chiar si in conditii dificile de lucru, deoarece presupune mai putin efort de configurare. Filetul cu pas fin permite ajustarea extrem de precisa pe inaltime, evitandu-se, astfel, eventualele coliziuni cu profilele de rama. Cama robusta de blocaj in V asigura, se asemenea, o forta consistenta de compresiune pe garnitura, care duce la obtinerea unui grad ridicat de etansare. Sistemul este usor de reglat, cu ajutorul unei chei hexagonale de tip standard. Expertii Roto considera ca succesul de piata al programului NX este datorat, in principal, valorii adaugate pe care o asigura comerciantilor si fabricantilor. Un exemplu concludent din acest punct de vedere este constituit de faptul ca reperele respective pot fi folosite, de asemenea, la echiparea sistemelor glisante Patio Alversa si Patio Inowa, ceea ce se traduce printr-o scadere a complexitatii operatiunilor de instalare si o reducere semnificativa a numarului de componente.
 
Sisteme glisante de inalta calitate, disponibile la preturi accesibile
In ceea ce priveste solutiile de actionare culisanta, acestea se afla pe un trend vizibil ascendent din punct de vedere al cererii, adaptandu-se exigentelor arhitecturii „de maine”, care se va dezvolta pornind de la criterii precum situatia pietei imobiliare, schimbarile climatice si cele demografice etc. De asemenea, produsele respective se adapteaza perfect cerintelor de maximizare a luminii naturale disponibile in incinte, gratie suprafetei vitrate mai mari si posibilitatii constructiei unor ferestre pe intreaga deschidere dintre plansee, precum si trendurilor ce impun folosirea unor profile inguste de rama, instalarea ascunsa a feroneriei, asigurarea unui grad mare de eficienta energetica si fonoizolare. Cresterea cererii pentru solutii accesibile si usor de utilizat ca efect direct al modificarilor demografice reprezinta un alt element ce impulsioneaza dezvoltarea sistemelor glisante, in opinia specialistilor de la Roto. In viitor, acestea trebuie sa indeplineasca pe langa criteriile de calitate si pe cele de accesibilitate din punct de vedere financiar.
 
Economii pentru producatori datorita numarului mare de componente comune
Pe acest segment, propunerile furnizorului german sunt programele Patio Alversa si Patio Inowa, pentru care au fost dezvoltate tehnologii inteligente si eficiente de fabricatie. Acestea permit productia elementelor glisante in serii mari, in mod predominant pe liniile automate detinute de fabricantii de tamplarie termoizolanta. De plida, in ceea ce priveste gama Alversa, o solutie batant-culisanta si trei variante glisante in plan paralel, inclusiv diferite functionalitati de ventilare, pot fi executate pe o singura linie CNC. Astfel, se obtin economii importante de timp si resurse, asigurandu-se posibilitatea acoperirii continue a cererii la preturi „convingatoare”. Eficienta deosebita a gamei de produse modulare este un rezultat al sistemului universal de inchidere centrala, precum si al numarului mare de repere comune prezente la cele patru versiuni. Functia de ventilare pe timp de noapte si compatibilitatea RC2 consolideaza, la randul lor, sistemul. Modelele glisant-paralele beneficiaza, in plus, de o actionare extrem de intuitiva.
 
Functie SoftCase de inchidere pentru seria Patio Inowa
Sistemele glisante din portofoliul Roto sunt incadrate la categoria feroneriei inteligente cu grad ridicat de etansare, din clasa RC2 de protectie antiefractie. Datorita miscarii speciale prin care cerceveaua se inchide in plan paralel cu rama, precum si dotarii cu o garnitura perimetrala si cu sisteme active de blocare in zona montantului, modelul Patio Inowa constituie solutia ideala pentru o multitudine de aplicatii posibile (fereastra, usa de balcon), amplasate in regiuni caracterizate prin conditii climatice extreme. Acest fapt este confirmat, de altfel, de multitudinea de distinctii acordate de entitati independente din SUA, care au recompensat calitatile produsului in cauza, sustinute inclusiv de numeroase studii de caz realizate intr-o serie de state de pe intregul mapamond. Tot pentru Patio Inowa furnizorul german a lansat functia SoftClose ce permite elementului mobil sa fie translatat in pozitia de inchidere printr-o miscare lenta si fara a necesita un efort deosebit. Aceasta caracteristica se adauga la cele existente, consolidand proprietatile de exploatare confortabila a produsului.
 
Tehnologiile de feronerie pentru usi au fost completate cu elemente noi
Un alt element important aflat in centrul atentiei cercetatorilor de la Roto este reprezentat de interactiunea optima dintre feronerie si sistemul de etansare. Aceasta afecteaza in mod direct si fundamental functionalitatea ansamblurilor de tamplarie termoizolanta. Din motivul respectiv, ori de cate ori este posibil, configurarea feroneriei si a garniturilor se realizeaza tinandu-se cont de cerintele specifice ale proiectului, precum si de solicitarile beneficiarului. Printr-o astfel de abordare se imbunatateste in mod semnificativ nivelul de securitate si creste calitatea produsului finit. Garniturile sunt executate in cadrul diviziei Deventer, care face parte din structura Roto Frank si care prezinta caracteristici optime de performanta. Cateva astfel de produse au fost dezvoltate recent, pentru a se adapta perfect la proiecte individuale ce includ ferestre din lemn, PVC sau aluminiu. Trebuie mentionat faptul ca experienta detinuta de Roto in domeniul ferestrelor se extinde si in cazul tehnologiei pentru usi, avand in vedere faptul ca grupul german este un furnizor de sisteme cu o oferta atotcuprinzatoare. Cele trei grupe de produse - inchiderile multipunct, pragurile si balamalele pentru usi de exterior - sunt puternic interconectate. De exemplu, balamalele ascunse din seria Roto Solid C destinate echiparii usilor din exterior realizate din aluminiu au fost recent adaugate la grupa corespunzatoare de repere. Totodata, versiunea cu deschidere spre exterior a fost inclusa in lista de produse care sunt lansate in acest an.
 
ABONARE REVISTE
TSV
SISECAM
rehau
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left