Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Sambata, 20 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - ROTO creste in perioada pandemiei si obtine performante optime in anul 2020
ROTO creste in perioada pandemiei si obtine performante optime in anul 2020
Furnizori de sisteme Publicat de Ovidiu Stefanescu 08 Feb 2021 06:35
Recent s-a desfasurat traditionala intalnire cu presa internationala Trade Press Day 2020 , organizata anual de furnizorul de feronerie Roto, fiind prima reuniune de acest fel derulata in sistem de video conferinta, date fiind conditiile speciale impuse de pandemia Covid-19. Editia a 15-a a evenimentului, la care au participat 70 de jurnalisti din 14 state de pe intregul mapamond, a confirmat, daca mai era nevoie, previziunile inaintate in urma cu un an, cand se vorbea despre un declin puternic al economiei mondiale in 2020. Dr. Eckhard Keill s-a referit la acest subiect afirmand ca ar fi fost fericit ca predictiile sale sa fi fost contrazise de realitate. Din pacate, la momentul actual, criza sanitara este in plina recrudescenta, fapt ce induce riscuri suplimentare pentru perioada urmatoare. Cu toate acestea, expertii Roto au observat ca, in pofida provocarilor mari, sectorul constructiilor a reusit sa depaseasca cu bine momentul si chiar sa obtina majorari semnificative ale rezultatelor financiare.
 
„Piata muncii nu va suferi o revolutie, ci o evolutie”
In timpul carantinei din primavara lui 2020, furnizorul german de feronerie si ferestre de mansarda a consemnat performante bune la nivel international, sporindu-si atat vanzarile, cat si profitul, ceea ce se traduce prin atingerea tuturor obiectivelor stabilite. In prima parte a interventiei sale, Dr. Eckhard Keill a punctat cateva elemente care nu au fost suficient de bine abordate in discutiile publice legate de impactul noului coronavirus asupra economiei globale. Expertul de la Roto s-a aratat ingrijorat de barierele mai mult sau mai putin substantiale ce limiteaza libertatea comertului, cauzate de sanctiunile continue impuse de SUA, Chinei sau de UE, Federatiei Ruse. Din pacate, in opinia sa, factorii politici de decizie par a fi complet lipsiti de abilitati de rationament si de invatare, iar nerespectarea repetata a principiilor economice de piata s-ar putea dovedi, in epoca Covid-19, fatala. De asemenea, presedintele Consiliului de Administratie al Roto Holding si-a exprimat inca o data criticile fata de calitatea rapoartelor emise de institutii prestigioase de cercetare economica. Datele popularizate de acestea s-au plasat din nou in modul de „corectie permanenta”, contribuind, astfel, la cresterea gradului de incertitudine. „In timp ce prognozele emise imediat dupa izbucnirea pandemiei pareau sa prezica sfarsitul lumii, iata ca acest lucru nu s-a intamplat. In schimb, predictiile actuale sugereaza ca lucrurile nu vor fi atat de rele, pana la urma. Schimbarea rapida a opiniei expertilor nu este de niciun ajutor in procesul de sustinere a strategiilor si deciziilor corporatiste. De asemenea, ne exprimam scepticismul cu privire la o modificare radicala a pietei muncii, ca urmare a crizei coronavirusului. Nu va fi nicio revolutie din acest punct de vedere, ci mai degraba se va instala un proces normal de evolutie. In ceea ce priveste industria tamplariei termoizolante, aceasta a fost direct influentata de un efect al pandemiei: mass-media si beneficiarii din intreaga lume devin constienti de importanta culturii germane a ventilarii prin intermediul ferestrelor. De exemplu, cotidianul britanic The Guardian a discutat recent acest subiect in detaliu, intr-un articol intitulat «Ferestrele germane». Este un lucru pozitiv, fiind foarte probabil ca aceste produse de constructii sa devina mult mai importante in lumea post-pandemica”.
 
Oportunitati de crestere oferite de pandemie
In continuare, Dr. Eckhard Keill a afirmat ca turbulentele economice cauzate de criza sanitara actuala au afectat totusi intr-o anumita masura pietele si regiunile relevante pentru Roto. In ansamblu, dezvoltarea a fost extrem de eterogena. Avand in vedere aceasta realitate obiectiva, incetinirea ritmului de crestere a afacerilor in intervalul urmator nu va fi o surpriza. Cu toate acestea, in prezent rapoartele financiare la nivel de grup pana la data de 30 septembrie 2020 arata o situatie pozitiva: vanzarile s-au ridicat la 511,8 milioane EUR, dupa ce in intervalul similar din 2019 cumulau 509,4 milioane euro. Cifrele respective reflecta evolutii distincte ale celor trei divizii din cadrul grupului. In timp ce departamentul de tehnologii pentru ferestre si usi (FTT) a raportat o usoara corectie negativa fata de nivelul din 2019, sectia de ferestre de mansarda si sisteme solare (DST) a inregistrat un avans semnificativ. De asemenea, divizia profesionala RPS, specializata in oferta de servicii complete pentru ferestre si usi, a consemnat avansuri procentuale de doua cifre. „Estimam ca al patrulea trimestru din 2020, la fel ca si in anii precedenti, nu va duce la nicio diferenta semnificativa, cu toate ca revenirea in forta a noului coronavirus induce anumite riscuri. Daca lucrurile raman relativ stabile din acest punct de vedere, pentru intregul exercitiu financiar curent anticipam o cifra de afaceri de peste 675 milioane euro, in crestere cu 2% de la nivelul de 668 milioane, anuntat in 2019”, a mai aratat Dr. Keill. Raportul dintre livrarile externe si cele realizate pe piata din Germania este in continuare de 2 la 1. In planul fortei de munca, grupul inregistreaza o usoara tendinta descendenta, numarul de angajati ajungand, in prezent, la aproximativ 4.800 de salariati, activi la nivel mondial. In ceea ce priveste programul de investitii, oficialul Roto a afirmat ca acesta a fost continuat intr-o maniera directionata in 2020, iar in prezent se desfasoara „la un nivel adecvat situatiei curente”, concentrandu-se, in principal, pe achizitii de inlocuire a capitalului de lucru si pe digitalizare.
 
Roto, furnizor al unui sentiment de securitate pentru partenerii sai
In ceea ce priveste veniturile, Dr. Eckhard Keill a raportat o „tendinta pozitiva”. „Rezultatele financiare ale grupului s-au imbunatatit considerabil datorita gestionarii eficiente a resurselor si a costurilor, printre altele. Situatia este relevanta si reflecta capacitatea optima de aprovizionare a companiei, care nu a fost deloc afectata de situatia negativa generata de noul coronavirus, asigurand, astfel, un avantaj competitiv net pentru Roto. Raportul dintre capitalurile proprii si activele totale (equity ratio), ce reflecta eficienta investitiilor, a fost ridicat si a continuat sa se imbunatateasca vizibil. Aceasta se traduce printr-o stabilitate economica deosebita a grupului, care este un factor important de securitate pentru partenerii nostri. Reorganizarea intr-o societate de tip holding, cu trei divizii distincte, care a fost finalizata in 2019, s-a dovedit a fi de succes. Am reusit deja sa ne atingem toate obiectivele asociate acestui demers, sa reducem complexitatea organizationala, sa oferim mai multa transparenta si sa acceleram procesele. Mai mult, in practica Roto continua sa se ghideze dupa motto-ul: «A te adapta constant la schimbare, inseamna a imbunatati zilnic operatiunile». Apreciem ca pe un angajament clar fata de companie cooperarea cu proprietarii in structura organismelor de supervizare a activitatii diviziilor holdingului, patru dintre membri fiind direct reprezentati in entitatile respective, ceea ce constituie un semnal clar de identificare cu acestea”. Dr. Keill a mai subliniat ca procesul de reorganizare a fost extrem de multumitor, reusindu-se implementarea tuturor obiectivelor strategice stabilite. Prin masura respectiva, s-a reusit deconectarea de la trendul general economic care a fost deseori negativ in ultima perioada, asigurandu-se avansuri ale cifrei de afaceri si a profitului. Ca urmare, pentru 2021, care va fi, probabil un an la fel de dificil ca cel precedent, prognozele sunt deja optimiste, Roto consolidandu-si semnificativ pozitia de pe piata.
 
Flexibilitate si consistenta in implementarea strategiilor
Prognozele pe termen scurt includ doua scenarii posibile, din punctul de vedere al oficialului grupului german. „Perspectiva pozitiva implica relaxarea restrictiilor impuse de pandemie, ceea ce ar permite pietelor globale sa se redreseze mai repede decat era de asteptat. De asemenea, intr-o astfel de eventualitate, procesele de reabilitare s-ar putea accelera semnificativ. Scenariul negativ prevede un al doilea blocaj global, care ar duce la prabusirea economica, pietele urmand sa se indrepte accelerat catre o noua criza financiara si valutara. La momentul actual nu este exclusa nicio alternativa si, mai mult decat atat, nu exista nicio baza pentru o prognoza fiabila. Orice s-ar intampla insa, Roto se va adapta la situatia rezultata la fel de flexibil cum a facut-o si in trecut. Grupul nostru nu se va abate de la cursul adoptat si va pune in aplicare strategia care s-a dovedit deja ca aduce beneficii clientilor. Ca urmare, vom pune accent pe punctele forte unice care ne asigura avantajul competitiv, pe eficienta proceselor rapide si rationalizate, in functiune la toate cele trei divizii”, a incheiat Dr. Eckhard Keill.
 
SISECAM
TSV
ABONARE REVISTE
rehau
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left