Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Vineri, 29 Martie 2024
Frontale
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - ALUKONIGSTAHL continua dezvoltarea prin adaptare la noua paradigma a pietei
ALUKONIGSTAHL continua dezvoltarea prin adaptare la noua paradigma a pietei
Furnizori de sisteme Publicat de Ovidiu Stefanescu 13 Apr 2022 06:54
Attila Beer, administrator Alukönigstahl Romania, a afirmat ca in anul 2021 constructiile au continuat sa fie un domeniu activ in economia romaneasca. ”Desi au fost mult mai putine proiecte mari de birouri, ne-am reorientat rapid si am contractat lucrari din zona rezidentiala, pentru care am livrat sisteme pentru tamplarie din aluminiu si din PVC. Doua provocari majore au fost constituite, in perioada respectiva, de fluctuatia preturilor la materiile prime si problemele de aprovizionare pentru diverse categorii de materiale: aluminiul, otelul pentru feronerie si mase plastice pentru garnituri. Practic, este vorba despre toate elementele din care sunt executate produsele noastre. Alukönigstahl face parte dintr-un grup care comercializeaza un volum mare, prin urmare comenzile noastre primesc atentia necesara. Oricum, in acest an provocarea va fi capacitatea de livrare inainte de pretul produselor. Am convingerea ca, prin politica noastra de achizitii ne-am rezervat cantitatile necesare. Din punct de vedere financiar, am incheiat anul fiscal precedent cu un mic spor fata de 2020. In acest moment, este greu de prevazut evolutia situatiei globale.  Noi ne vom concentra asupra lucrului pe care il putem face cel mai bine: identificarea si fructificarea  posibilitatilor oferite de situatia existenta. In planul noutatilor, 2021 a adus numeroase produse si tehnologii noi, dezvoltate in cadrul a trei teme care se integreaza in contextul actual, in care produsele sustenabile si principiile taxonomiei UE au tot mai multa importanta : constructii sanatoase, automatizate si sigure. De exemplu, Schüco AWS 90 AC.SI  - ferestre care asigura izolarea fonica inclusiv atunci cand sunt rabatate sau Schüco VentoTherm Asonic - sistem de ventilatie descentralizata cu recuperare de caldura si izolare fonica ridicata. Acestea sunt solutii pentru elemente constructive care garanteaza un nivel ridicat de termo - fonoizolare, precum si aer proaspat. Gama de produse cu acoperire antimicrobiana SmartActive s-a extins de la manere pentru ferestre la manere pentru usi, usi glisante si profile din aluminiu. Solutiile cu prag 0 duc confortul la un alt nivel, asigurand un grad de accesibilitate crescut si forte reduse de actionare -caracteristici utile pentru copii sau persoane in varsta, inclusiv utilizatori cu  dizabilitati. In domeniul digitalizarii constructiilor, pe langa deja obisnuitele feronerii mecatronice pentru ferestre si usi, in ultimul an oferta noastra s-a imbogatit cu noi solutii inteligente. De exemplu, este vorba despre un sistem de management de proiect intitulat PlantoBuild, ce reprezinta o metoda de lucru care interconecteaza toti participantii la un proiect, faciliteaza schimbul rapid de informatii si permite urmarirea integrala a proceselor. Un alt pas spre digitizarea cladirilor este solutia Schüco IoF (Internet of Façades), care, prin eticheta  Schüco IoF ID, stocheaza informatii precum data instalarii, tipul articolului, locul de montare si lista componentelor pentru fiecare element al anvelopei unei cladiri, permitand accesarea datelor respective pentru procese de intretinere rapide, sigure si realizate la costuri reduse. Dintre proiectele reprezentative la care am livrat sisteme recent se remarca ansambluri  rezidentiale precum Nusco City, Cortina North si One Peninsula, Win Herastrau, Avalon  din Bucuresti, Scala Frunzisului din Cluj-Napoca, Nordis , Lake On din Mamaia, Vogh din Olimp,  Unique Residense din Iasi sau Isho Living 2 din Timisoara. Lista poate continua cu proiecte de birouri precum Tandem Office, Dacia One, Equilibrum 2 din Bucuresti, hoteluri (Radisson din Cluj-Napoca si Hilton din Targu Mures) si centre comerciale (magazine din retelele Lidl, Kaufland si Penny). Un obiectiv important pentru perioada urmatoare este digitalizarea companiei si investim in continuare in aceasta directie. Activitatile care pot fi automatizate vor trece pe platforma online. Din punct de al gamei de produse alocam fonduri pentru dezvoltarea unor solutii care sa raspunda cerintelor actuale ale pietei. De exemplu, proiectam sisteme fiabile pentru ferestrele destinate constructiilor rezidentiale, care trebuie sa indeplineasca cerinte crescute de eficienta energetica si confort, plus design, avand suprafete vitrate cat mai mari si mentinandu-se la un nivel de pret accesibil. Exista o multime de dezvoltatori care au fost si in trecut preocupati de problemele de sustenabilitate. Criteriile si clasificarile obligatorii create de factori ESG (ecologici, sociali si administrativi) sau reglementarile legate de taxonomie din punct de vedere al dezvoltarii durabile sunt extrem de relevante pentru industria imobiliara. Acest lucru va face investitiile respective mai transparente pe termen lung, ceea ce, in opinia noastra, nu va duce in niciun caz la o reducere a investitiilor. Costurile aferente ciclului de exploatare  si beneficiile economice asociate pot fi recunoscute doar pe o perioada mai lunga si prin aplicarea unor standarde inalte de durabilitate. Cu cele 55 de sisteme Schüco certificate Cradle2Cradle, care indeplinesc cerintele europene de sustenabilitate si regulile taxonomiei, avem solutii pentru orice proiect imobiliar si raspundem cerintelor referitoare la eficienta termica, reducerea amprentei de carbon, calitatea aerului si alinierea la standardul NZEB”, a subliniat oficialul Alukönigstahl.
 
rehau
TSV
ABONARE REVISTE
SISECAM
Editia
IANUARIE/FEBRUARIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left