Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Vineri, 29 Martie 2024
Frontale
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - HOMAG extinde gama de utilaje si obtine vanzari si profituri record in anul fiscal 2022
HOMAG extinde gama de utilaje si obtine vanzari si profituri record in anul fiscal 2022
Furnizori de sisteme Publicat de Ovidiu Stefanescu 15 Mar 2023 06:10
Potrivit cifrelor preliminare anuntate recent, comenzile primite de furnizorul german de utilaje pentru prelucrarea lemnului Homag au atins in 2022 nivelul-record de 1,706 miliarde euro, similar celui din anul precedent. Referindu-se la aceste performante, conducerea companiei a afirmat ca valorile respective sunt cu aproape 30% peste recordurile anterioare. Grupul a inregistrat o cerere deosebit de mare in America de Nord, unde avansurile au fost de aproximativ 45%. Indicatorul de backlog a sporit la 1,102 miliarde euro, fata de 996 milioane euro, cat era la finele exercitiului financiar anterior. In ceea ce priveste cifra de afaceri, aceasta a fost in 2022 cu 17% mai mare, cumuland 1,602 miliarde euro, iar indicatorul EBIT inainte de articolele speciale a crescut cu 36% si a ajuns la 124,8 milioane euro. Practic, veniturile operationale se afla la un nivel maxim istoric, in pofida situatiei dificile a lantului de aprovizionare si a preturilor ridicate ale materialelor. Cresterea castigurilor i-a determinat pe oficialii Homag sa sublinieze ca situatia s-a datorat in special utilizarii mari a capacitatii, precum si cresterii eficientei din ultimii ani, peste cele doua elemente suprapunandu-se majorarea veniturilor din servicii. Expertii germani continua sa vada perspective bune de crestere in sectorul constructiilor din lemn in special, in primul rand datorita tendintei catre constructii sustenabile. In ceea ce priveste perspectivele pentru 2023, din cauza scaderii cererii in sectorul mobilei, este de asteptat ca nivelul comenzilor sa se normalizeze, ceea ce nu va exercita efecte negative asupra vanzarilor si profitului. La momentul actual, Homag are un volum mare de comenzi, ceea ce se constituie intr-o baza solida pentru performanta financiara a anului fiscal in curs. Pe piata din Romania, produsele Homag sunt distribuite de compania Sorin Mihai - Utilaje pentru Prelucrarea Lemnului. Compania locala a raportat, pentru 2021, o cifra de afaceri de 12,25 milioane de lei, cu aproximativ 41% mai mare fata de cea din anul precedent.
 
rehau
TSV
SISECAM
ABONARE REVISTE
Editia
IANUARIE/FEBRUARIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left