Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Miercuri, 15 Mai 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - MITSUBISHI CHEMICAL HOLDINGS: Scadere de 3,16% a vanzarilor nete
MITSUBISHI CHEMICAL HOLDINGS: Scadere de 3,16% a vanzarilor nete
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 10 Feb 2012 18:05
Recent, Mitsubishi Chemical Holdings Corporation – Japonia a anuntat rezultatele financiare consolidate pentru primele noua luni ale anului fiscal 2011-2012, ce se incheie la data de 31 martie a.c. Astfel, intre 1 aprilie si 31 decembrie 2011, vanzarile nete au scazut cu 3,16%, de la 23,75 miliarde euro (in intervalul similar din 2010) la circa 23 miliarde euro. Totodata, concernul si-a revizuit in sens negativ previziunile pentru intregul an fiscal in curs, indicand ca posibila consemnarea unei cifre totale de afaceri in valoare de 31,4 miliarde euro (-3,9% fata de prognoza comunicata la 1 noiembrie 2011). Datele aferente intervalului de referinta, exprimate in moneda Japoniei (JPY), denota o diminuare a vanzarilor nete de 0,9%, precum si un regres de 31,1% al venitului operational, respectiv de 60,1% in cazul profitului net. "In perioada analizata, economia Japoniei a progresat in ceea ce priveste intregul sistem de organizatii, personal, tehnologie, activitati, informatii si resurse implicate in transmiterea unor produse sau serviciu de la furnizor la client. De asemenea, s-a inscris pe un trend de recuperare graduala pana in toamna anului trecut, continuand, insa, sa fie afectata de probleme severe, generate de marele cutremur din estul Japoniei, ce a avut loc in luna martie 2011. Totodata, din luna septembrie, mediul national de afaceri s-a confruntat cu multiple conditii severe, ca urmare a tendintei descendente a livrarilor pe plan global, indusa de criza datoriilor suverane din zona euro si a aprecierii neatenuate a yenului. In ceea ce priveste activitatea Mitsubishi Chemical Holdings Corporation, conditiile ostile de piata au influentat negativ si cu precadere performanta diviziilor de materiale performante (utilizate la aplicatii din domeniul industriei electrocasnice, polimeri, sisteme compozite si altele) si de produse industriale. Aprecierea pe termen lung a yenului in raport cu principalele valute si declinul brusc al comenzilor pe plan mondial au constituit alte premise nefavorabile. Cu toate acestea, in domeniul medical, tendinta a fost, in general, pozitiva, mai ales pentru ca, dupa seism, cererea de echipamente si instrumente specifice s-a majorat puternic", se arata intr-un comunicat al grupului. Analizand informatiile furnizate de managerii firmei pentru fiecare segment de business in parte, rezulta faptul ca, in intervalul de referinta, sectia de materiale speciale din cadrul diviziei de produse performante (ingrediente pentru industria alimentara, componente pentru baterii si acumulatori, chimicale, produse din polimer procesat, materiale compozite etc.) a inregistrat o crestere de 1,4% a vanzarilor nete, care au ajuns la 499,2 miliarde yeni (4,98 miliarde euro). In domeniul materialelor compozite, livrarile au sporit substantial atat din punct de vedere cantitativ, cat si valoric, ca urmare a cresterii comenzilor de produse din fibra de carbon (folosite in industrie), fabricate de compania Mitsubishi Rayon Co. Pe fondul implementarii sustinute a programului de reconstructie a imobilelor avariate de cutremur (in cadrul caruia pentru numeroase cladiri se utilizeaza diverse sisteme de placare si alte materiale specifice), livrarile de elemente Alpolic s-au situat la o cota optima. In intervalul de referinta, Mitsubishi Plastics Inc – companie din cadrul grupului care s-a implicat cu precadere in domeniul elementelor compozite – a luat initiativa expansiunii, la 4.800 de tone pe an, a capacitatii de fabricare a fibrelor din alumina Maftec, la uzina din Sakaide. In sectorul produselor pe baza de polimeri (rasini sintetice destinate uzului industrial), Mitsubishi Chemical Corporation a anuntat o scadere de 5,1% a vanzarilor nete, la 521,9 miliarde JPY (5,21 miliarde euro), in timp ce profitul s-a diminuat cu 31,6%, la 27 miliarde JPY (269,5 milioane de euro), ca urmare a imposibilitatii de reajustare a pretului produselor finite, pe fondul unei discrepante majore dintre costul materiilor prime, cheltuielile de fabricatie si nivelul stabilit pentru vanzarea rasinilor sintetice. Principalele evenimente specifice acestui segment de business au fost constituite de: stabilirea unui joint-venture cu Genomatica Inc (pentru a fabrica polimeri pe baza materiilor prime rezultate din biomasa), majorarea capacitatii de productie a fabricii de granule din PVC situata in Thailanda (la 15.000 de tone/an), deschiderea unei noi unitati de prelucrare a materialelor pe baza de elastomer termoplastic si a adezivilor polimerici in China (cu o capacitate de 4.500 de tone/an), dezvoltarea unitatii similare din America de Nord (pentru a se putea realiza 9.200 de tone/an), initierea unui joint-venture intre Mitsubishi Rayon si Saudi Basic Industries Corporation (SABIC), din Arabia Saudita, pentru constructia si operarea a doua fabrici de metil-metacrilat – MMA si polimetil-metacrilat – PMMA, integrarea completa a activitatii firmei Sunprene Co – SUA (implicata in afacerile cu produse pe baza de policlorura de vinil) in cadrul subsidiarei Mitsubishi Chemical Performance Polymers Inc si altele.
***
Mitsubishi Chemical Holdings Corporation – unul dintre cele mai importante grupuri internationale din industria chimica si sectorul farmaceutic – controleaza activitatea Mitsubishi Chemical Corporation, Mitsubishi Plastics Inc, Mitsubishi Tanabe Pharma Corporation si Mitsubishi Rayon. Aceste entitati integreaza, la randul lor, mai multe companii specializate, ce au unitati de productie, centre logistice si/sau de vanzare in intreaga lume. In anul fiscal anterior (incheiat la 31 martie 2011), vanzarile nete ale corporatiei s-au cifrat la 3.166.771 milioane JPY (28,8 miliarde euro), din care veniturile diviziei de produse performante, ce includ livrarile Mitsubishi Plastics, au insumat 657,5 miliarde JPY (5,97 miliarde euro). In Romania, companiile Metalbau Swiss – Bucuresti si Mimo Group – Sighetu Marmatiei reprezinta in mod oficial societatea Mitsubishi Plastics, livrand pe piata autohtona si/sau executand lucrari cu materiale compozite Alpolic. Informatii suplimentare, la www.mitsubishichem-hd.co.jp sau www.mpi.co.jp
 
TSV
ABONARE REVISTE
SISECAM
rehau
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left