Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Miercuri, 24 Aprilie 2024
Hilti
Home
ALUMINIUM PROMOTION: Evolutie optima a cifrei de afaceri
Producatori de tamplarie Publicat de Camelia Pantel 06 Mar 2013 10:58
Compania Aluminium Promotion, cu sediul in localitatea Magurele (judetul Ilfov) s-a implicat in realizarea de pereti cortina (cu o pondere de 33% in cifra de afaceri), tamplarie din aluminiu (45%), efectuarea de placari ventilate (20%) si montaj de tamplarie din PVC. Pe segmentul aluminiului, firma dispune de o capacitate de fabricatie de aproximativ 1.000 mp/luna, iar printre societatile cu care se colaboreaza pentru furnizarea de materiale se afla si Reynaers Aluminium, Alumil, Profilco, Etem, Cristal Brad si Valras Prod.
Roxana Constantinescu, manager al Aluminium Promotion: „Anul trecut, am inregistrat o majorare a cifrei de afaceri pana la nivelul de 3 milioane de lei, comparativ cu vanzarile de 1,39 milioane de lei din 2011 si de 1,31 milioane de lei din 2010. Pentru 2013, planul de afaceri pe care avem in vedere sa-l implementam prevede stabilizarea incasarilor si a afacerii, in general. Pe termen mediu, nu excludem nici posibilitatea dezvoltarii unor programe de investitii pentru extinderea activitatii, prin accesarea de fonduri europene, desi procedura obtinerii finantarii este destul de dificila. Pe piata ansamblurilor din aluminiu ne-am adjudecat atat proiecte finantate din fonduri publice, cat si private, cele mai importante dintre acestea fiind reprezentate de unitati rezidentiale, unde am instalat ansambluri realizate cu profile de la Reynaers Aluminium. Pentru 2013, una dintre cele mai importante lucrari contractate este reprezentata de o fabrica de lapte din localitatea Nucet (judetul Dambovita), proiect dezvoltat pe baza cofinantarii europene. Situatia producatorilor de ferestre este, in acest moment, destul de dificila atat in domeniul aluminiului, cat si in cel al PVC-ului, intrucat foarte multe firme de profil isi restrang sau isi inchid activitatea, din cauza concurentei neloiale a celor care promoveaza produse ieftine si lipsite de calitate si a reducerii de catre autoritati a fondurilor pentru investitii. Dintre solutiile care ar putea contribui la redresarea domeniului, am putea indica: facilitarea accesarii de fonduri europene, reglementarea activitatii firmelor straine, derularea corecta a lucrarilor finantate din fonduri publice, asigurarea unui mediu propice pentru dezvoltarea afacerilor etc.”.
 
rehau
SISECAM
TSV
ABONARE REVISTE
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left