ALUKÖNIGSTAHL lanseaza Schüco BlueCon, modul de control al accesului |
Oportunitati & Comunicate Publicat de Stelian DINCA 31 Aug 2018 12:20 |
Alukönigstahl, reprezentatul Schüco International in Romania, lanseaza Schüco BlueCon - modulul de control al accesului, ce utilizeaza tehnologia Bluetooth si permite deblocarea usii casei fara a folosi cheia, indeplinind, in acelasi timp, cele mai inalte standarde de securitate. Acest produs este dedicat segmentului rezidential premium.
Modulul este ascuns in faltul usii si verifica autorizarea accesului in momentul in care cineva se apropie de usa. Mai mult decat atat, autorizarea poate fi setata individual, flexibil sau doar pentru anumite persoane, iar deschiderea usii este posibila atat in mod automat, prin intermediul aplicatiei BlueCon, cat si manual.
Mod de actionare
Aplicatia Schüco BlueCon este disponibila atat in Google Play, cat si in App Store si este intuitiva in utilizare. Modalitatea de deschidere a usii poate fi configurata in trei feluri. Functia de ”auto-deblocare” permite deschiderea automata a usii de indata ce exista o conexiune Bluetooth intre modul si un telefon smartphone.
Tehnologia permite ca administratorul modulului de control al accesului sa atribuie autorizatie individuala de acces fiecarui utilizator, pe o perioada permanenta, recurenta sau unica. Mai mult decat atat, functia de inregistrare ofera administratorului o prezentare completa a comenzilor executate asupra modulului.
Siguranta
Datorita tehnologiei de criptare dubla AES 128 bit, sistemul Schüco indeplineste cele mai inalte standarde de securitate, mai ales ca incuietoarea poate fi reconfigurata la setarile din fabrica numai de catre administrator. Mai mult decat atat, criptarea digitala este reinnoita odata la 24 de ore sau la orice interval impus de administrator. Iar, daca smartphone-ul este pierdut, accesul neautorizat poate fi prevenit schimband parola contului, prin intermediul aplicatiei sau prin resetarea modulului.
Fabricare si instalare
Sistemul este integrat direct in faltul usii pentru constructiile Schüco ADS SimplySmart si Schüco ADS, fiind vizibil numai in momentul in care usa este deschisa, design-ul acesteia nefiind afectat. De asemenea, Schüco BlueCon este echipat cu doze pre-asamblate, fiind instalat cu usurinta la usile noi cu setul de cabluri Schüco plug-and-play, dar sunt posibile si echipari ulterioare ale usilor deja existente.
Despre Alukönigstahl Romania
Înființată în 1864, Alukönigstahl GmbH este o companie de familie dezvoltata de-a lungul a cinci generații, iar in prezent acopera 17 tari Sud-Est europene, cu o cifra de afaceri de peste 300 milioane de euro (in 2014).
Din 1995, s-a infiintat filiala din Romania, cu sediul si depozitul central in Bucuresti si un birou tehnico-comercial in Cluj. Alukönigstahl asigura partenerilor sai locali o gama larga de produse si servicii: sisteme de profile Schüco din aluminiu pentru ferestre si usi, pereti cortina si luminatoare; sisteme de profile Schüco din PVC pentru ferestre si usi, sisteme de profile din otel Jansen pentru ferestre si usi, pereti cortina si luminatoare, constructii rezistente la foc; documentatie tehnica completa pentru producerea tamplariei; consultanta pentru alegerea solutiei optime din punct de vedere tehnic si financiar pentru un proiect.
Avand peste 3.000 de parteneri din domeniile investitiilor imobiliare, arhitecturii si constructiilor metalice, in ultimii 23 de ani au fost realizate peste 5.000 de proiecte, si constructii reprezentative.
|